Evidența muncii se ține de către angajatori în format electronic din 2011, prin intermediul Registrului general de evidență a salariaților (Revisal), astfel că nu mai există carnete de muncă de ceva timp. Atunci când au nevoie, angajații pot dovedi cât au lucrat de-a lungul anilor cu ajutorul adeverinței de vechime în muncă. Deși în acest an s-a oficializat o lege prin care se dorea ca adeverințele de vechime să poată fi descărcate online de salariați din Revisal, punerea în aplicare a acestei modificări va fi posibilă abia din 2025. Astfel, salariaților și foștilor salariați le rămân la îndemână aceleași două variante ca și până acum pentru a obține adeverința de vechime în muncă. Citește articolul
Medicamentele, indiferent dacă sunt sau nu expirate, n-ar trebui aruncate la gunoi, deoarece ele pot polua apa și solul cu substanțele conținute, iar reziduurile farmaceutice pot ajunge, prin intermediul hranei, în organismul uman. Potrivit legislației, cei ce au medicamente expirate le pot duce la farmacii, în vederea eliminării. Totuși, farmaciile nu au obligația de a le primi, iar în cazurile în care acceptă acest lucru, procedura nu e una simplă. Citește articolul
Propunerea legislativă prin care se dorea ca soluționarea unor categorii de plângeri contravenționale să se facă, de principiu, fără prezență fizică în sala de judecată, inclusiv pentru sancțiunile cu avertisment sau amendă contravențională mai mică de 3.000 lei, a fost declarată miercuri ca fiind neconstituțională de judecătorii Curții Constituționale a României (CCR). Propunerea a primit votul decisiv al deputaților la finalul lunii martie, Avocatul Poporului depunând o sesizare de neconstituționalitate câteva zile după vot, în timp ce decizia CCR, care va retrimite propunerea parlamentarilor pentru reexaminarea, a venit în data de 21 septembrie. Citește articolul
Printr-un proiect legislativ înregistrat marți pentru dezbatere la Senat, mai mulți parlamentari vor să reunească legislația electorală actuală într-un singur act normativ: Codul Electoral. Printre schimbările conținute de proiect se numără organizarea alegerilor pentru primari și președinți de consilii județene în două tururi, reducerea numărului de parlamentari și introducerea buletinelor de vot bilingve în zonele în care trăiesc mulți cetățeni ce aparțin unei minorități. Citește articolul
Valoarea tichetelor culturale a fost majorată la 190 lei/lună și la 380 lei pentru cele acordate ocazional, potrivit unui ordin oficializat astăzi. Creșterea reprezintă 30 de lei în plus pentru cele acordate per eveniment și 20 lei pentru cele lunare. Citește articolul
Limitarea dobânzii anuale efective la creditele imobiliare și de consum apare într-un proiect de lege adoptat de Parlament în mai 2020, despre care Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, anul trecut, că este neconstituțional va ajunge acum să fie respins la deputați. Proiectul de lege prevede posibilitatea celor care se confruntă cu dobânzi exagerate să ceară reducerea lor și reechilibrarea contractuală. Citește articolul
O parte dintre elevii din învățământul preuniversitar ar fi trebuit să primească bani de la autorități pentru achiziționarea de cărți și cărți electronice, dar propunerea legislativă ce conținea măsura a fost respinsă definitiv marți, ceea ce înseamnă că nu va ajunge să se aplice. Un al doilea proiect de act normativ respins definitiv în aceeași zi propunea acordarea unei sume pentru cumpărarea de cărți și profesorilor din învățământul preuniversitar. Citește articolul
O propunere legislativă prin care se dorea stabilirea unei indemnizații mai mari pentru concediul de acomodare acordat persoanelor singure care adoptă un copil a fost respins definitiv astăzi de deputați. Inițiativa data din vara lui 2019, iar între timp legislatia în domeniu a suferit deja modificările pe care proiectul de lege voia să le aducă. Citește articolul
Elevii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial primesc și în anul școlar 2022-2023 tichete în valoare de 500 de lei, ca să-și cumpere rechizite și haine. Elevii au putut depune cererile pentru acordarea stimulentul educațional la școli până pe 10 septembrie, indiferent dacă au mai primit sau nu ajutorul și pentru anul școlar trecut. Acum, printr-un comunicat de luni, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că, începând de azi, sprijinul de 500 de lei va ajunge pe carduri, ceea ce înseamnă că banii pot fi folosiți în cursul acestei săptămâni pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite. Citește articolul
Deși cei 200 lei care pot fi acordați salariaților plătiți cu salariul minim brut pe țară, începând cu 1 iunie, nu sunt taxabili, ei sunt luați totuși în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de creștere a copilului (CCC), după cum ne-a indicat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), într-un răspuns acordat redacției noastre. Citește articolul