Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Studenții din țara noastră care lucrează vor beneficia, potrivit unui proiect legislativ aflat, de puțină vreme, în dezbaterea senatorilor, de scutirea de contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile din salarii ce nu depășesc salariul minim brut pe ţară. Astfel, dacă salariul lor e mai mare decât cel minim brut, ei vor datora CASS doar pentru diferenţa dintre veniturile lunare brute realizate şi valoarea salariului minim brut pe ţară. Acum, aceștia datorează CASS indiferent de valoarea veniturilor din salarii. Citește articolul
Concursul la nivel național pentru ocuparea funcțiilor vacante din administrația publică, ale căror proceduri de organizare ar trebui să fie demarate la final de septembrie 2023 de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), ar trebui să fie precedat de un proiect-pilot, după cum este deja prevăzut în Codul administrativ. Pentru ca acest proiect-pilot să aibă loc sunt necesare o serie de norme pentru organizarea și desfășurarea lui. Citește articolul
Datorită unui propuneri legislative care a trecut miercuri de votul Parlamentului, lucrătorii vor avea posibilitatea de a organiza și înființa un sindicat mai ușor, urmând să fie redus numărul minim privind organizarea formală pentru a negocia colectiv drepturile din legislația muncii. Citește articolul
Chiriașii din apartamentele construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) își vor putea prelungi contractul de închiriere pe perioade de câte cinci ani, nu anual, așa cum se-ntâmplă în prezent, potrivit unei legi ce se va aplica de vineri. Citește articolul
Legislația prin care sunt reglementate drepturile persoanelor cu dizabilități a suferit, în ultimele luni, mai multe modificări. Printre altele, persoanele cu dizabilități se pot pensiona acum mai repede, indiferent de momentul apariției handicapului, iar reevaluarea periodică a persoanelor cu handicap grav se poate face la domiciliu. Citește articolul
Așa cum s-a stabilit în vară, valabilitatea autorizației de construire poate fi prelungită pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, ca înainte. Tot atunci s-a stabilit că autorizațiile de construire deja prelungite, aflate în termen de valabilitate la data de 13 iunie, mai pot fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni. Acum, într-o lege publicată luni și care se va aplica din 24 noiembrie este prevăzută posibilitatea ca autorizațiile de construire prelungite deja și încă valabile în vară să poată fi prelungite cu 24 de luni. Citește articolul
Profesorii și managamentul școlilor ar trebui să adopte și să implementeze politici care să permită fetelor însărcinate sau fetelor cu copii să-și continue educația, se menționează într-un ghid elaborat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru profesori. Citește articolul
Așa cum se întâmplă de ceva vreme încoace, și în 2022, cei ce vor să-și înlocuiască electrocasnicele vechi pot cere bani de la stat pentru unele noi, prin programul Rabla pentru electrocasnice. Programul din acest an vine cu mai multe reguli schimbate, iar cea de-a doua sesiune a acestuia se lansează chiar azi. Citește articolul
Profesorii universitari din cadrul facultăților de medicină și farmacie, care lucrează și în spitale, fie ele de stat sau private care au primit, din acest an, o indemnizație suplimentară la drepturile salariale se vor bucura de mai mulți bani pentru concediul de odihnă. Asta deoarece indemnizația de concediu va lua în calcul și noile drepturi bănești. Citește articolul
Cea de-a doua ediție a programului Rabla pentru electrocasnice din acest an începe luni, cu o etapă preliminară, în care cei ce vor să ceară bani pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi deținute cu unele cu un consum de energie mai mic se pot înscrie online. Conturile făcute cu ocazia altor ediții ale programului se pot folosi și în cazul acestei ediții. Citește articolul