Iata inca o speta interesanta
In seara de 01.06.2004, inculpatul Zagrean Simiona s-a deplasat la o ferma din localitatea Pechina - Spania, unde lucra victima L.N. (minor) si, sub pretextul unei sume pe care aceasta i-ar fi datorat-o, i-a aplicat mai multe lovituri cu o bata in zona capului si a membrelor superioare, chiar si dupa ce victima s-a prabusit.
La solicitarea inculpatului Zagrean Simion, si inculpatul Dragota Leon (care lucra la aceeasi ferma cu victima) a inceput sa-i aplice o serie de lovituri lui L.N. in zona fetei si a pieptului cu rozeta unui robinet de irigatii, utilizata ca box.
Victima, aflata in stare de inconstienta, a fost tarata de gat pe o distanta de circa o jumatate de metru de catre inculpatul Zagrean Simion, fiind ajutat apoi in aceasta actiune si de inculpatul Dragota Leon, ambii inculpati carandu-l pe L.N. pana la marginea unui bazin de irigatii (adanc de 5 metri), de unde i-au dat drumul in apa, prin alunecare. Aflata, in continuare, in stare de inconstienta victima a decedat la scurt timp, ca urmare a asfixiei mecanice prin inec.
In urma acestui incident, autoritatile judiciare spaniole au intocmit un dosar penal, suspect in cauza fiind identificat numitul Dragota Leon, care conform intelegerii prealabile cu inculpatul Zagrean Simion, a declarat ca victima LN s-ar fi inecat in data de 02.06.2004. Totodata, pentru a se asigura ca acesta respecta intelegerea frauduloasa, Zagrean Simion s-a deplasat in data de 02.06.2004 la politia localitatii Pechina (Spania), unde concubina sa, inculpata Urate Anca a asigurat traducerea in limba spaniola a declaratiei inculpatului Dragota Leon, in sensul ca victima s-ar fi inecat. De asemenea, inculpata, cu ocazia audierii lor desfasurate in cursul anului 2010, a incercat prin doua declaratii mincinoase sa zadarniceasca urmarirea penala fata de Zagrean Simion, furnizand false aparari.
La data de 14.05.2007, printr-o sentinta a Tribunalul cu Jurati din localitatea Almeria, ramasa definitiva, in urma judecarii cauzei, Dragota Leon a fost achitat si pus in libertate sub aspectul savarsirii infractiunii de omor, dupa ce, initial, fusese condamnat la 17 ani inchisoare.
Dupa repatrierea cadavrului, tatal victimei, observand leziuni de violenta la nivelul fetei acesta, a sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud cu privire la savarsirea infractiunii de omor asupra fiului sau.
In cauza, Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud a constituit, in 2004, un dosar penal, inregistrat initial cu autor necunoscut, in care s-a dispus reautopsierea cadavrului la Servicul de Medicina-Legala Bistrita-Nasaud, concluzionandu-se ca moartea victimei a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice prin submersie in apa dulce.
Prin Rezolutia Procurorului General al Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie din 18.01.2007, s-a dispus preluarea cauzei de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica.
Totodata, din concluziile Raportului de Noua Expertiza Medico - Legala al Institutului National de Medicina Legala ``Mina Minovici``, a rezultat ca moartea tanarului a fost violenta, s-a datorat asfixiei mecanice, prin submersie in apa dulce, in contextul unui traumatism cervical, mecanismul probabil de producere a decesului fiind comprimarea directa a regiunii cervicale si comprimarea pachetului vascular al gatului. Intre leziunile constatate si deces exista o legatura de cauzalitate directa conditionata.
Cercetarile in cauza s-au desfasurat pe parcursul a 7 ani, atat in Romania, cat si in Spania, fiind dispuse nu mai putin de 5 comisii rogatorii, si efectuate acte precum reautopsierea cadavrului victimei L.N. (dupa repatriere), audieri de martori, confruntari, experimente judiciare si constatari tehnico-stiintifice.
La comiterea faptei de catre cei doi inculpati a asistat si proprietarul fermei, j.l.C. cetatean spaniol, fata de care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la omor calificat.
Edit: Iau o pauza schim locul transmisiei de la serviciu - acasa :)
Intrebarea este ce infractiuni au savarsit cei implicati si sub ce forma de participatie