Ce pot face? Minorul nu accepta sa plece cu tatal sau

In cazul consilierii problemelor de cuplu situatia este diferita.
Daca tatal nu accepta sa mearga cu dvs si copilul la psiholog atunci cereti un raport detaliat de la psiholog pentru a fi inmanat tatalui.
Am ajuns cu copilul cel mare la psiholog in doua randuri: prima data cand a murit fratele lui (nou-nascut) si a doua oara cand m-am despartit de tatal lui. Prima data avea 5 ani, a doua oara avea putin peste 6 ani.
In ambele situatii mi s-a subliniat insistent ca lucrurile trebuie prezentate pe intelesul copilului dar cat mai aproape de adevar. Si ca toate intrebarile lui trebuie sa primeasca un raspuns cat mai aproape de adevar.
Sigur, nu i-am detaliat de ce nu ma mai inteleg cu tatal lui, dar i-am explicat ca uneori oamenii nu mai pot fi prieteni si ca nu are legatura cu el. Ca inteleg ca nu este o situatie placuta pentru el, dar ca este mai bine decat sa ne certam continuu. Samd.
Multa rabdare si intelepciune va doresc, asa incat sa reusit sa luati cele mai bune decizii pentru copilul dvs.

Doamna, va intelegeti destul de bine daca dv. si tatal v-ati pus de acord in anumite aspecte privitoare la copil.
Totusi, e regretabil ca v-ati pus de acord sa il induceti in eroare. Intrebati asta si la psiholog.
Are 6 ani, abia ce a iesit din epoca atasamentului neconditionat fata de mama, urmeaza o perioada de autodescoperire, apoi identificarea cu tatal.
Daca tatal nu il minte si dv. da, nu va fi bine pentru relatia dv. cu copilul.
Cum a reactionat copilul cand i-a spus tatal ca nu va mai intelegeti? A urlat? N-a dormit noaptea?
Are 6 ani, nu e matur, dar nu e nici imbecil, nu-l tratati ca atare ca intervine lipsa de incredere in el, nesiguranta si se va perpetua si in viata lui de adult.
Credeti ca el crede ca va intelegeti atata timp cat unul zice ca "tu l-ai invatat asa pe copil", celalalt ca "nu mai tipa la el"?
Sunt bebelusi care tac in momentul in acre apare o cearta intre parinti; se pare ca culpabilizarea nu tine de varsta, urmariti asta si dati-i incredere in el.
Lasati tatal cu ale lui, dv. mergeti cu copilul la consiliere.

Zile frumoase!

Dincolo de toate probleme juridice, la care gasiti rezolvare urmand recomandarile celor specializati in acest domeniu, exista problema sufleteasca a dumneavoastra - ca Mama.

Avand o legatura foarte puternica cu fiul dvs., sunteti conectata si la structura lui sufleteasca pe care, cel putin in copilarie, o influentati si o modelati in cea mai mare masura. Nu insa in totalitate - o alta parte, mai mica ce-i drept, dar nu mai putin importanta, este influentata si modelata de catre Tatal.

Cand parintii sunt impreuna si formeaza impreuna cu pruncul o celula familiala, exista o armonie, cand insa cei 2 sunt separati, influentele lor tind sa acapareze mai mult decat ar fi facut-o in armonie ( in proportie aproximativ egala ), si incep sa se respinga, in loc sa se intersecteze ( ca apana acum ). Se formeaza un fel de camp de batalie a propriului sistem sufletesc de valori, care are ca lacas de explozie copilul dvs.

Ca mama, dvs., fiind in permanenta langa fiul dvs., ati monopolizat structura sufleteasca a fiului dvs., care insa ( fiind baietel ) are nevoie de latura masculina a tatalui. Atunci cand se pronunta cuvintele "Nu vreau sa merg la tati, pentru ca ma bate sau se poarta urat cu mine", ele de fapt sunt rostite de dvs. prin vocea copilului.

trebuie sa invatati sa reintrati in armonie sufleteasca cu tatal ( care poate v-a fost drag candva ) tocmai pentru a-i face si lui loc in viata sufleteasca a baietelului lui. Abia atunci veti putea recrea conditiile favorabile dezvoltarii sufletesti si fizice a pruncului - dvs. ca parinti - separat ... dar impreuna :)

Avand in vedere ca nu mai locuiti impreuna cu fostul sot, copilul stie ca ceva nu e in regula !!! Sase ani a avut si fiica mea cand am divortat si el a plecat de acasa . Fata ma intreba daca merg dupa ea la gradinita , ii era frica sa nu o parasesc si eu . In schimb se bucura si era fericita cand venea sa o ia la el cele 8 ore odata la 2 saptamani . Ii oferea ceva ce eu nu imi permiteam si nu aveam timp! O incurajam sa mearga cu el ! Pacat ca a durat doar pana s-a recasatorit si a aparut un alt copil in viata lui ( cam 1 an si 2 luni )! Fiica mea a suferit pt ca a fost data la o parte si imi tot zicea : eu nu sunt tot fiica-sa ?!

Enthusiasm for joint custody in the early 1980's was fueled by studies of couples who were highly motivated to ""make it work"" (Johnston, 1995). This enthusiasm has waned in recent years, in part because of social science findings. For example, Johnston (1995) concluded from her most recent review that ""highly conflictual parents"" (not necessarily violent) had a poor prognosis for becoming cooperative parents and there is increasing evidence that children of divorce have more problems because of the conflict between the parents before the divorce and not because of the divorce itself (Kelly, 1993). ""High conflict"" parents should be allowed to develop separate parenting relationships with their children. Frequent visits and joint custody schedules led to more verbal and physical abuse. More frequent transitions between high-conflict parents were related to more emotional and behavioral problems of the children. If this is true of ""high conflict"" parents, it is likely to be even more true if mothers are being physically victimized.
Social science evidence can help to establish which parent is most likely to harm children. The most convincing evidence for the potential of men who batter their partners also to batter their children comes from a nationally representative survey (Straus, 1983). Half the men who battered their wives also abused their children. Abuse was defined as violence more severe than a slap or a spanking.
Cum va spuneam dna AVLIL doar in Romania mai exista entuziasmul dvs pentru custodie comuna, caci la noi, cand se copiaza de pe la altii, se copiaza frumos...de la inceput. Nu se tine cont ca cei care aplica, de exemplu, o astfel de lege de mai bine de 30 de ani...ghici ce? au avut la indemana suficient timp sa-i evalueze si consecintele si sa nu li se mai para o idee la fel de grozava ca la inceput!
Mai mult decat atat, in Romaina, in instante, nu a ajuns inca vestea ca un sot violent e de regula si un parinte violent, violenta fiind o trasatura de caracter si un model comportamental, nu o haina pe care o imbraci martea (cand iti pocesti nevasta) si o dezbraci vinerea cand esti cu copilul!