Am câștigat procesul privind stabilire domiciliu minor, decizia este executorie cu drept de recurs în 30 zile, dar tatăl nu mă lasă nici să văd copilul. Ce pot face ca să îl iau, legal, cât mai repede?
Buna ziua ,de curând am câștigat procesul privind stabilire domiciliu minor,decizia este EXECUTORIE ,însă cu drept de recurs 30 zile .Daca tatăl va face recurs cât durează procedura ?Si întrebarea mea ar mai fi ,copilul este acum la tatăl lui care nu ma lasă absolut deloc sa îl văd ,mai mult de atât ,nici copilul nu mai vrea deoarece îl influentează foarte mult,el locuiește cu o alta femeie și prefera sa nu îmi dea copilul absolut deloc.Vreau sa apelez la un executor judecătoresc însă am înțeles ca decizia trebuie sa fie finala.In plus copilul va face la anul in Martie,10 ani și dacă nu reușesc sa îl iau pana atunci cu executorul este posibil sa ma dea el din nou in judecată deoarece copilul poate fi audiat și poate spune ca va vrea sa stea cu tatăl lui ?Ce pot face sa îl iau cât mai repede legal ?Multumes mult
Martonze ba e fix din senin. Realitatea și susținerile doamnei sunt doua lucruri paralele.
Vedeți însă cum sunteți? Discriminați.
Dacă tatăl deschide procese e procesoman, dacă mama face asta clar are motive, nu e din senin.
Dumneavoastră doriți sa dați vina pe tați. Atât. Și drept urmare nu căutați adevărul ci doar părțile din adevăr care sa va întărească spusele.
Sunteți ca Olivia Steer cu vaccinarea. Total dezinteresata de adevăr, doar sa aibă ea dreptate.
Mergeți la executor.
Dacă va permiteți avocat o sa va consilieze si va poate fi de mare ajutor daca va avea timp de cazul dvs. deoarece astfel de cazuri sunt solicitante si nu se rezuma doar la ceva sumar.Este necesara o abordare concretă.
Dacă nu faceti nimic nu veti rezolva.
Trebuie însă să va înarmați cu răbdare deoarece nu se rezolva în 3 zile.
Martonze
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Procesomani sunt şi mame, şi taţi. Şi aşa cum vedeţi aici, de data asta o mamă este cea care este împiedicată să relaţioneze cu copilul şi nu e caz singular.
Eu spun că refuzul copilului poate nu e din senin. Suntem subiectivi şi nu recunoaştem când greşim, aşa e natura omului. Trista realitate este că într-o familie destrămată, niciodată nu va mai fi nimic la fel ca înainte, iar forţa aplicată asupra minorului are efecte nocive asupra copilului, indiferent din partea cui vine. De aceea, am emis opinia că pentru copil, acum, e mai bine să stea la tată, în ciuda sentinţei, pentru a nu-l bulversa mai mult. Credeţi că un copil aşa mare nu e rănit de despărţirea părinţilor? Credeţi că-i este confortabilă prezenţa "mamei vitrege" ? Eu cred că nu, dar are de ales între două rele.
Exista si cazuri in care relațiile dintre părinte si copil.sunt foarte bune, merg in excursii împreună si apoi din senin minorii nu mai vor excursii.
În astfel.de cazuri exista o intervenție ă celuilalt părinte și se ajunge la alienare părintească.
Martonze, una este rana unui copil și alta sa își respingă un părinte total.
De regula minorii tind sa facă pe plac părintelui în care au cea mai putina încredere tocmai pentru a asigura un sentiment de care se îndoiesc.
Și din cauza asta asemenea povara nu ar trebui lăsată pe umerii unui copil ci se stabilește în instanta. Iar instanta a hotărât. Faptul ca minorul nu se afla la mama reprezinta un mare insucces al nației noastre.
Astăzi nu vrea sa respecte o sentința a instantei iar mâine poate nu va mai dori sa respecte legea ca nu-i asa, a fost crescut în ideea ca legile se respecta după cum are el chef, în funcție de sentimentele sale.
Nu ca ar fi mereu corecte, de fapte cele mai multe ori nu sunt însă măcar în teorie o sentința a instantei ar trebui sa poată sa fie pusa în aplicare.