Admitere magistratura noiembrie 2010

Se pare că există o străveche rivalitate între magistraţii absolvenţi de INM şi cei intraţi pe 5 ani vechime. Am întâlnit diverse păreri pe acest forum legate de dificultatea celor două examene de intrare în profesie. Unii spun că subiectele de la admiterea INM sunt mai grele, mai stufoase, iar cele de la admiterea pe 5 ani vechime sunt mai uşoare, deci e mai lejer să intri aşa. Ceilalţi spun dimpotrivă, e mai grea admiterea direct pe post, sunt 6 materii în loc de 4 şi nu este numai teorie ci şi practică judiciară. Numai cine a susţinut ambele examene poate şti cu adevărat cum stau lucrurile. Părerea mea sinceră este că sunt aproape identice în ce priveşte gradul de dificultate. Deşi întrebările teoretice de la admiterea direct pe post par mai uşoare decât cele ale INM-ului, ele reprezintă totuşi doar 40% din nota finală, iar importanta pondere revine subiectelor de speţe. Mulţi fac această confuzie – citesc pe cele de teorie şi zic „vai ce uşor e la ăştia direct pe post”. În realitate nu este nimic mai fals. Speţele sunt grele şi adesea controversate. Trebuie să ştii foarte bine jurisprudenţa ÎCCJ, să ai logică juridică dezvoltată altfel nu reuşeşti. De pildă, chiar dacă ai face perfect la teorie, procentaj 100% în cazul în care ai greşi 13 întrebări spetă vei fi picat (ai sub 70 de puncte). Pe când dincolo, la INM, dacă greşeşti 13 întrebări vei avea 87 de puncte. Eu am susţinut anul trecut ambele examene – la INM am făcut 67 de puncte, iar la admitere pe 5 ani vechime – 63 de puncte. Concluzia este una singură – cine are şanse la un examen are şanse şi la celălalt, în procente egale, iar cine e departe la unul dintre ele, cel mai probabil va fi departe şi la celălalt.
Acuma revenind la greutăţile din timpul institutului – aşa este, totul e stresant, examenele sunt grele şi trebuie să te pregăteşti tot timpul. Dar nici de cealaltă parte nu este floare la ureche. Ca avocat/consilier juridic/poliţist/grefier etc. eşti într-un continuu stres. La instanţă când ai dosare din oficiu de exemplu, pot fi şi cazuri în care primeşti acel dosar cu un sfert de oră înainte de începerea şedinţei şi trebuie să-l citeşti foarte repede şi tu ca avocat trebuie să formulezi apărarea de asemenea extrem de iute. Intervine apoi şi examenul de definitivat şi alt stres. Consilierii juridici au şi ei de multe ori teancuri de dosare şi sunt mai mereu prezenţi în instanţă ca practicieni, trebuind să răspundă instantaneu atunci când preşedintele pune întrebări, când solicită diverse chestii. Ca poliţist tot nu ai viaţă uşoară, fiind mereu în prezenţa infractorilor, iar grefierii şi ei au parte de stres, trebuind să termine lucrările încredinţate la timp şi să fie impecabil de bine făcute. Pe de altă parte auditorii de justiţie sunt plimbaţi tot timpul pe la diverse instituţii în practică şi ei trebuie să se adapteze din mers, au o căruţă de examene iar unii profesori sunt de-a dreptul ridicoli şi le cer foarte mult, terminându-i cu materii precum CEDO sau Drept comunitar, punându-i să citească tratate întregi şi multe altele. Stresul e şi aici prezent, iar examenele finale de asemenea sunt foarte grele.
Concluzia mea este una singură – atât auditorii de justiţie cât şi juriştii cu 5 ani vechime trudesc din greu şi cu toţii merită unde ajung. Unii sunt foarte buni teoreticieni iar ceilalţi practicieni iscusiţi. Văd cele două categorii socio/profesionale ca pe cele două feţe ale aceleiaşi monede. De buna înţelegere între ei va depinde funcţionarea eficientă a justiţiei în România. Nimeni nu este „second hand” iar dacă se perpetuează dialogul, fiecare dintre noi putem învăţa multe de la celălalt, după cum şi celălalt poate învăţa multe de la noi. În această meserie cine se crede deştept şi mai presus de toţi greşeşte amarnic, iar munca în echipă, ascultarea şi a altei păreri diferite de a ta e un lucru înţelept, pentru că în realitate toţi ne dorim acelaşi lucru – aplicarea corectă a legii şi nu trebuie să ne supărăm când cineva are o părere mai bună decât a noastră.
În final eu îi respect în egală măsură pe toţi indiferent că au fost auditori de justiţie/consilieri juridici/avocaţi/grefieri/poliţişti/etc., iar diferenţa între un bun magistrat şi unul slab se va face exclusiv prin comportamentul ulterior şi mai puţin prin trecutul său juridic.
Vă salut pe toţi!

zz-man a scris:

Se pare că există o străveche rivalitate între magistraţii absolvenţi de INM şi cei intraţi pe 5 ani vechime. Am întâlnit diverse păreri pe acest forum legate de dificultatea celor două examene de intrare în profesie. Unii spun că subiectele de la admiterea INM sunt mai grele, mai stufoase, iar cele de la admiterea pe 5 ani vechime sunt mai uşoare, deci e mai lejer să intri aşa. Ceilalţi spun dimpotrivă, e mai grea admiterea direct pe post, sunt 6 materii în loc de 4 şi nu este numai teorie ci şi practică judiciară. Numai cine a susţinut ambele examene poate şti cu adevărat cum stau lucrurile. Părerea mea sinceră este că sunt aproape identice în ce priveşte gradul de dificultate. Deşi întrebările teoretice de la admiterea direct pe post par mai uşoare decât cele ale INM-ului, ele reprezintă totuşi doar 40% din nota finală, iar importanta pondere revine subiectelor de speţe. Mulţi fac această confuzie – citesc pe cele de teorie şi zic „vai ce uşor e la ăştia direct pe post”. În realitate nu este nimic mai fals. Speţele sunt grele şi adesea controversate. Trebuie să ştii foarte bine jurisprudenţa ÎCCJ, să ai logică juridică dezvoltată altfel nu reuşeşti. De pildă, chiar dacă ai face perfect la teorie, procentaj 100% în cazul în care ai greşi 13 întrebări spetă vei fi picat (ai sub 70 de puncte). Pe când dincolo, la INM, dacă greşeşti 13 întrebări vei avea 87 de puncte. Eu am susţinut anul trecut ambele examene – la INM am făcut 67 de puncte, iar la admitere pe 5 ani vechime – 63 de puncte. Concluzia este una singură – cine are şanse la un examen are şanse şi la celălalt, în procente egale, iar cine e departe la unul dintre ele, cel mai probabil va fi departe şi la celălalt.
Acuma revenind la greutăţile din timpul institutului – aşa este, totul e stresant, examenele sunt grele şi trebuie să te pregăteşti tot timpul. Dar nici de cealaltă parte nu este floare la ureche. Ca avocat/consilier juridic/poliţist/grefier etc. eşti într-un continuu stres. La instanţă când ai dosare din oficiu de exemplu, pot fi şi cazuri în care primeşti acel dosar cu un sfert de oră înainte de începerea şedinţei şi trebuie să-l citeşti foarte repede şi tu ca avocat trebuie să formulezi apărarea de asemenea extrem de iute. Intervine apoi şi examenul de definitivat şi alt stres. Consilierii juridici au şi ei de multe ori teancuri de dosare şi sunt mai mereu prezenţi în instanţă ca practicieni, trebuind să răspundă instantaneu atunci când preşedintele pune întrebări, când solicită diverse chestii. Ca poliţist tot nu ai viaţă uşoară, fiind mereu în prezenţa infractorilor, iar grefierii şi ei au parte de stres, trebuind să termine lucrările încredinţate la timp şi să fie impecabil de bine făcute. Pe de altă parte auditorii de justiţie sunt plimbaţi tot timpul pe la diverse instituţii în practică şi ei trebuie să se adapteze din mers, au o căruţă de examene iar unii profesori sunt de-a dreptul ridicoli şi le cer foarte mult, terminându-i cu materii precum CEDO sau Drept comunitar, punându-i să citească tratate întregi şi multe altele. Stresul e şi aici prezent, iar examenele finale de asemenea sunt foarte grele.
Concluzia mea este una singură – atât auditorii de justiţie cât şi juriştii cu 5 ani vechime trudesc din greu şi cu toţii merită unde ajung. Unii sunt foarte buni teoreticieni iar ceilalţi practicieni iscusiţi. Văd cele două categorii socio/profesionale ca pe cele două feţe ale aceleiaşi monede. De buna înţelegere între ei va depinde funcţionarea eficientă a justiţiei în România. Nimeni nu este „second hand” iar dacă se perpetuează dialogul, fiecare dintre noi putem învăţa multe de la celălalt, după cum şi celălalt poate învăţa multe de la noi. În această meserie cine se crede deştept şi mai presus de toţi greşeşte amarnic, iar munca în echipă, ascultarea şi a altei păreri diferite de a ta e un lucru înţelept, pentru că în realitate toţi ne dorim acelaşi lucru – aplicarea corectă a legii şi nu trebuie să ne supărăm când cineva are o părere mai bună decât a noastră.
În final eu îi respect în egală măsură pe toţi indiferent că au fost auditori de justiţie/consilieri juridici/avocaţi/grefieri/poliţişti/etc., iar diferenţa între un bun magistrat şi unul slab se va face exclusiv prin comportamentul ulterior şi mai puţin prin trecutul său juridic.
Vă salut pe toţi!

Ai surprins f. bine realitatea.
Avand in vedere ca cei care dau exam cu 5 ani vechime au majoritate si familie(ma refer la copii, in primul rand)+servicii stresante, e un stres in plus la materia stufoasa.
Eu am dat doar o data la INM prin 2001, iar apoi nu am mai reusit sa dau din cauza serviciului(munceam cate 12 ore pe zi+sambata, uneori si duminica).Am colegi de facultate care au stat acasa pe banii parintilor chiar si 2 ani si au invatat, dar eu nu am avut sansa asta.A trebuit sa ma intretin si sa-i ajut si pe parintii mei care erau f. bolnavi si nu puteau sa mai munceasca..
Iar acum dupa 9 ani de munca cred ca merit si eu sansa sa-mi implinesc visul.
Adevaratul exemen al capacitatii am putea sa spunem ca-l da o mamica care munceste min 8 ore, vine acasa se ocupa de treburi gospodaresti si de copil, iar apoi gaseste forta necesara sa mai si invete.:((#-o
FELICITARI FETELOR si nu bagati in seama rautatile unora!
Spor la invatat...eu deocamdata ascult O ratusca sta pe lac.:sorry: