O lege nouă dată de Parlament va elimina posibilitatea depunerii declarației privind beneficiarii reali fără deplasarea la Registrul Comerțului. Mai precis, o să dispară posibilitatea de a transmite declarația electronic sau cu poșta și curierul. Deși legea se va aplica de sâmbătă, există o ordonanță a Guvernului care permite oricum, însă doar până la jumătatea lunii noiembrie 2020, transmiterea formularului online sau cu poșta și curierul. Citește articolul
În contextul în care, spre începutul anului, Guvernul a stabilit că autoritățile și instituțiile publice au obligația primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică, acum a fost oficializat un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ce stabilește regulile ce vor fi folosite atunci când vine vorba de utilizarea documentelor și semnăturilor electronice în relație cu cetățenii, dar și cu alte instituții. Citește articolul
De vineri, specialiștii din domeniul construcțiilor își pot desfășura activitatea cu mult mai multă ușurință decât în trecut, deoarece Guvernul permite folosirea semnăturii electronice calificate în locul semnăturii olografe (adică de mână). În plus, pentru anumiți specialiști, semnătura electronică calificată ține loc inclusiv de ștampilă/parafă, iar autoritățile sunt obligate să primească documentele electronice astfel semnate, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului publicată vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
S-a mai făcut un pas către viitoarele cărți de identitate (CI): Legea nr. 162/2020 prevede că buletinul electronic va permite inclusiv folosirea semnăturii electronice. Practic, va fi mult mai ușor să ne autentificăm online la instituții, să semnăm documente pe care să le transmitem prin Internet, să depunem acte și formulare oficiale. Sună bine în teorie, dar semnătura electronică este un domeniu destul de complex. Am pus cap la cap legislația și bunele practici din domeniu și vă oferim acest ghid care să vă ajute să înțelegeți mai bine ce presupune utilizarea unei semnături electronice. Citește articolul
Viitoarele cărți electronice de identitate vor conține și o semnătură electronică, potrivit unei legi apărute azi în Monitorul Oficial. Totuși, măsura a ridicat mari semne de întrebare, în rândul furnizorilor de certificate calificate, referitoare la securitatea semnăturilor electronice care vor fi emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Citește articolul
Recent, Guvernul a stabilit că semnătura electronică avansată devine echivalentul semnăturii de mână, în relația cu statul, după ce până acum numai semnătura electronică calificată avea valoare de semnătură de mână. În acest context, explicăm ce condiții trebuie să îndeplinească fiecare tip de semnătură și cum se poate verifica dacă cea avansată și cea calificată sunt de încredere. Citește articolul
Mai nou, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să primească de la firme și persoanele fizice documentele semnate electronic, conform unei recente ordonanțe de urgență. În acest sens, s-a stabilit că documentele cu semnătură electronică avansată au valoare de înscrisuri sub semnătură privată, adică acte semnate de mână. Până acum, numai semnătura electronică calificată era considerată echivalentul semnăturii de mână, semnătura electronică avansată și cea simplă având anumite caracteristici din care derivă un nivel mai scăzut de încredere. Citește articolul
Există trei tipuri de semnături electronice, conform legislației în vigoare: semnătura simplă, semnătura avansată și semnătura calificată. În practică, acestea asigură niveluri diferite de securitate și recunoaștere pentru persoana care le folosește în relațiile sale cu alte persoane sau entități (firme sau instituții publice). Din acest motiv, cele trei tipuri de semnături electronice nu pot fi considerate egale și trebuie folosite în funcție de riscul asociat documentelor ce trebuie semnate. Citește articolul
Toate tipurile de semnături electronice, indiferent dacă sunt emise sau nu în concordanță cu legislația europeană, ar putea căpăta exact aceeași valoare legală. Cu alte cuvinte, oricare dintre ele va fi considerată echivalentul semnăturii de mână, ceea ce ar crește riscul de fraudare. Măsura este prevăzută de două proiecte de legi din Parlament, care, dacă ar ajunge să se aplice, ar însemna că aproape oricine ar putea emite semnături electronice pe care să le folosească ilegal în numele altor persoane. În plus, cele două proiecte contravin normelor europene. Citește articolul
Dacă vor să economisească timp și bani în activitatea lor zilnică, avocații pot folosi semnătura electronică în relația cu clienții persoane juridice și persoane fizice. Practic, în acest fel, documentele circulă rapid între părți și dispar costurile poștale sau de curierat. Citește articolul