Transportul rutier public de persoane este verificat zilele astea, polițiștii verificând atât actele șoferilor, cât și pe cele ale firmele de transport. Controalele polițiștilor sunt programate până la sfârșitul acestei săptămâni. Citește articolul
În cazul în care există suficiente dovezi care indică bănuieli cu privire la modificarea sistemului de înregistrare a activității mașinii, aceasta va fi dusă la un atelier autorizat, pentru teste suplimentare, și, în cazul în care se descoperă că s-a umblat la tahograf, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii de transport vor fi reținute, potrivit unui ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Acest ordin este menit să reflecte modificările apărute, la începutul anului, în legislația privind transporturile rutiere și are ca scop modificarea normelor metodologice privind controlul perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale șoferilor profesioniști, dar și modul în care sunt instalate și utilizate tahografele. Citește articolul
Până la urmă, modul de calcul al punctului-amendă nu va fi schimbat pentru a se raporta la indicele social de referință (ISR), modificare ce ar fi dus la reducerea nivelului amenzilor aplicate șoferilor pentru nerespectarea legislației rutiere. Proiectul de lege prin care se propusese măsura a fost respins definitiv azi la Camera Deputaților. Citește articolul
Începând de azi, autoturismele folosite de persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de cei care au în îngrijire aceste persoane pot circula pe podul Feteşti-Cernavodă fără să se plătească pentru acestea taxa de trecere, conform unui ordin al Ministerului Transporturilor, publicat luna trecută în Monitorul Oficial. Citește articolul
Mai mult de jumătate dintre români obișnuiesc să-și spele mașina când este foarte murdară sau atunci când pleacă ori revin dintr-o călătorie și o fac la spălătoriile auto aflate în apropierea casei, potrivit unui studiu publicat miercuri de un lanț de bezinării. Cei care vor să reducă costurile cu această operațiune trebuie să știe că, dacă își curăță sau își spală mașina pe domeniul public riscă, în funcție de zonă sau localitate, amenzi ce pot ajunge la o mie de lei. Citește articolul
Persoanele fizice își vor putea face asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) doar pe șase luni sau pe un an, potrivit unui proiect de OUG lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. De asemenea, potrivit aceluiași document, RCA-ul cu decontare directă ar putea deveni obligatoriu. Citește articolul
Deputații au respins definitiv marți un proiect de lege prin care se dorea ca proprietarii de mașini înmatriculate în țara noastră să poată să le facă inspecția tehnică periodică (ITP) și în străinătate. Citește articolul
Șoferii care, în urma încălcării legislației rutiere, rămân fără permis ar fi putut să-și aleagă perioada în care nu vor mai putea conduce o mașină, însă proiectul de lege care prevedea asta a fost respins definitiv azi la Camera Deputaților. Prin urmare, documentul nu se va aplica. Citește articolul
Autoritatea Rutieră Română (ARR) trebuie să pună la punct un registru electronic național ce va conține date despre toate certificatele de calificare profesională obținute de șoferii profesioniști din țara noastră, după cum apare într-un ordin oficializat luni. Ulterior, registrul național electronic al certificatelor și atestatelor profesionale pentru conducătorii auto va permite schimbul de informații privind șoferii profesioniști cu celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE). Totuși, chiar dacă a fost stabilit deja cadrul legal general al funcționării lui, registrul va fi operațional doar după ce autoritățile vor stabili și detaliile tehnice ale utilizării acestuia. Citește articolul
După ce președintele statului a promulgat-o luni, marți a fost publicată în Monitorul Oficial o lege ce vizează modificarea legislației privind omologările auto. Scopul principal al modificărilor este de a se crea o mai bună armonizare a legislației interne cu un regulament al Uniunii Europene aplicabil în domeniu. Totodată, apar și anumite modificări specifice. Citește articolul