Angajații din mediul privat ar putea să beneficieze, din banii datorați ca impozit pe venit, de vouchere de vacanță de câte 1.450 de lei anual, din 2024, dacă o propunere legislativă recent înregistrată la Senat ar ajunge să devină lege. În schema propusă de inițiatori, angajatorii ar fi doar simpli intermediari, obligați să ducă la Finanțe câte o listă cu angajații care ar trebui să primească voucherele. Inițiatorilor le scapă însă cel puțin un lucru important în toată această schemă gândită pentru mediul privat. Citește articolul
Acoperirea cheltuielilor de vacanță, voucherele ori primele de vacanță sunt printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatori și angajați deopotrivă, o parte fiind însoțite de un regim fiscal care face cheltuiala angajatorului mai mică și câștigul angajatului, mai mare. Eventual alături de alte beneficii extrasalariale, oferirea unor bani sau decontarea cheltuielilor de vacanță pot fi pârghii de a recompensa angajați atunci când perspectiva unor măriri salariale nu se poate aplica. În contextul modificărilor fiscale ce au intrat în vigoare în ianuarie, dar și al unui proiect ce are șanse să devină lege, merită să facem o scurtă trecere în revistă a opțiunilor pe care le au angajatorii anul acesta: Citește articolul
Valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate atât în 2019, cât și în 2020, indiferent de suport, a fost extinsă până la finalul lunii iunie 2022, după ce, în decembrie 2021, a fost oficializată o ordonanță ce prevede această prelungire. În plus, aceeași ordonanță stabilește și că bugetarii vor primi vouchere de vacanță până în 2026. Citește articolul
Prețurile produselor și serviciilor au crescut cu aproape 14% în aprilie 2022, însă chiar și angajații care au avut salariul minim pe economie anul trecut și care au primit 11% la începutul anului, ca urmare a majorării acestuia, au avut o putere de cumpărare mai mică. În plus, și angajatorii care au luat decizia de a crește salariile subordonaților cu rata inflației estimată pentru acest an, de 7%, pot avea salariații nemulțumiți că aceștia nu își mai pot permite la fel de multe lucruri ca anul trecut. Cea mai simplă soluție ar fi majorarea salariilor, însă acest lucru vine cu impact financiar destul de important pentru angajatori. Totuși, există o serie de beneficii care pot fi acordate și care pot ajuta, într-un final, angajatorul, poate la fel de mult ca pe angajat. Citește articolul
Beneficiile extrasalariale includ toate tipurile de tichete, indemnizații și diverse tipuri de decontări pe care angajatorul se oferă să le acorde și care, aproape întotdeauna, vin la pachet cu una sau mai multe scutiri de taxe ce în cazul salariilor nu se aplică. Mai exact, firma acordă tichete de masă ori bani de vacanță, de pildă, pentru că în felul acesta angajatul primește ceva bani în plus la salariu și pentru care nu se mai plătesc la stat tot atâtea dări fiscale precum s-ar fi plătit dacă suma respectivă s-ar fi acordat ca o creștere salarială. Anul 2022 a venit cu modificări legislative în materia biletelor de valoare, așa că avem un bun prilej de a sintetiza aceste avantaje în următorul material: Citește articolul
Tichetele de masă, de creșă, culturale, cadou și voucherele de vacanță, care pot fi acordate salariaților de către angajatori, se emit doar în format electronic, de azi. Astfel, tichetele nu mai pot fi emise în format tipărit, dar cele emise până la 31 ianuarie 2022 rămân valabile până la expirare. Măsurile sunt cuprinse într-o ordonanță oficializată la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. Citește articolul
Așa cum s-a stabilit spre sfârșitul lui 2021, începând de luna viitoare, tichetele de masă, de creșă, culturale, cadou și voucherele de vacanță se vor emite doar în format electronic. Totuși, cele deja tipărite până la 31 ianuarie 2022 se vor putea folosi în continuare, până la expirarea valabilității. Citește articolul
Acordarea voucherelor de vacanță nu are la bază un sistem unitar în țara noastră: dacă ne uităm peste normele care li se aplică celor ce lucrează la stat și pe cele ce se aplică privaților, vedem, din start, că doar unii le primesc obligatoriu momentan - bugetarii. Există însă o categorie de angajați între cele două (bugetari și non-bugetari) pentru care legea nu prevede însă acordarea obligatorie a voucherelor. Citește articolul
Voucherele de vacanță ce pot fi acordate salariaților din privat vor fi emise doar pe card, începând cu 2022, potrivit unei ordonanțe oficializate recent. Ele pot fi acordate în aceeași limită ca și până acum, respectiv de șase salarii minime brute. Citește articolul
Sistemul național de facturare electronică, denumit e-Factura, va deveni obligatoriu în relația firmelor cu partenerii de afaceri (business to business – B2B) începând cu 1 iulie 2022, pentru produsele cu risc fiscal ridicat comercializate între firme, potrivit unui OUG publicat sâmbătă în Monitorul Oficial. Între aprilie și iunie 2022, acest sistem va putea fi folosit opțional pentru respectivele produse cu risc fiscal mare. În paralel, din aprilie 2022, facturarea voucherelor de vacanță se va face obligatoriu prin e-Factura. Citește articolul