În următorii doi ani, bugetarii vor primi vouchere de vacanță în valoare de 1.600 de lei, iar personalul militar și polițiștii vor putea deconta servicii turistice în același plafon (1.600 de lei), comparativ cu suma actuală -- 1.450 de lei --, conform unui proiect de lege pus recent în dezbatere. Cu toate acestea, numărul bugetarilor care vor beneficia de aceste vouchere va scădea. Citește articolul
Pe 1 septembrie începe cea de-a doua sesiune ordinară a Parlamentului, ceea ce înseamnă că senatorii și deputații se întorc la treabă și că ne așteaptă o nouă rundă de propuneri ce vizează diverse domenii de reglementare, printre care și cel al muncii. Azi ne-am propus însă o scurtă trecere în revistă a cinci propuneri care au trecut deja de Senat și care mai au nevoie doar de votul decisiv al deputaților, toate din domeniul muncii. Citește articolul
Guvernul a aprobat vineri în ședință o ordonanță de urgență ce prevede mai multe măsuri pentru angajații din Sănătate, printre care, o indemnizație lunară de câteva sute de lei pentru cei care efectuează gărzi în baza unui contract cu timp parțial și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistența medicală. Ordonanța, publicată tot vineri în Monitor și în vigoare deja, vizează și acordarea contravalorii voucherelor de vacanță (1.450 de lei) pentru personalul care nu a primit deloc vouchere până acum, precum și o limită expresă legată de numărul zilelor de concediu. Citește articolul
Voucherele de vacanță sunt acordate conform regulilor negociate în contractele colective sau, în urma consultărilor cu angajații, în regulamentele interne. Doar că nu se pot acorda pe criterii discriminatorii, nici măcar dacă acele criterii sunt prevăzute în regulamentul intern. De pildă, într-o situație recent întâlnită, lipsirea de beneficiu a celor care au fost în medical mai mult timp. Citește articolul
Angajații din mediul privat ar putea să beneficieze, din banii datorați ca impozit pe venit, de vouchere de vacanță de câte 1.450 de lei anual, din 2024, dacă o propunere legislativă adoptată tacit la Senat ar ajunge să devină lege. În schema propusă de inițiatori, angajatorii ar fi doar simpli intermediari, obligați să ducă la Finanțe câte o listă cu angajații care ar trebui să primească voucherele. Inițiatorilor le scapă însă cel puțin un lucru important în toată această schemă gândită pentru mediul privat. Decizia finală asupra propunerii o au deputații. Citește articolul
O lege recent oficializată elimină interdicția ce nu permitea companiilor de turism cu datorii fiscale restante să accepte vouchere de vacanță de la bugetari. Măsura fusese introdusă în 2021, în contextul în care turismul intern avea nevoie de ajutor din cauza crizei coronavirusului, pentru că se dorea un mediu concurențial sănătos. Citește articolul
Amenzile discplinare și dubla sancționare a angajatului pentru aceeași abatere disciplinară sunt interzise, iar aplicarea de alte sancțiuni disciplinare decât cele din lege nu este permisă. Cu toate acestea, când construiește o politică de beneficii extrasalariale, angajatorul poate să stabilească și criteriile în care X sau Y beneficiu este câștigat de angajații săi, criterii care le sunt aduse la cunoștință angajaților. Citește articolul
Vestea că voucherele de vacanță de 1.450 de lei anual ar putea fi acordate și în mediul privat, din bugetul de stat, mai exact, din impozitele pe venit datorate statului și plătite de angajatori, a fost bine primită de angajații din privat care reclamă de ceva vreme discriminarea față de cei plătiți din bani publici, care primesc anual aceste vouchere. În esență însă, propunerea e de natură să ridice alte nemulțumiri în rândul angajaților din mediul privat, plus că există riscul să fie speculată de cei care nu sunt angajați pe termen mediu și lung și care vor încheia contracte de câte o lună doar ca să beneficieze de bani de vacanță de la stat în fiecare an. Citește articolul
Acoperirea cheltuielilor de vacanță, voucherele ori primele de vacanță sunt printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatori și angajați deopotrivă, o parte fiind însoțite de un regim fiscal care face cheltuiala angajatorului mai mică și câștigul angajatului, mai mare. Eventual alături de alte beneficii extrasalariale, oferirea unor bani sau decontarea cheltuielilor de vacanță pot fi pârghii de a recompensa angajați atunci când perspectiva unor măriri salariale nu se poate aplica. În contextul modificărilor fiscale ce au intrat în vigoare în ianuarie, dar și al unui proiect ce are șanse să devină lege, merită să facem o scurtă trecere în revistă a opțiunilor pe care le au angajatorii anul acesta: Citește articolul
Ca la fiecare final de an, Guvernul a stabilit o serie de prevederi aplicabile sectorului bugetar în ceea ce privește nivelul salarizării, compensarea muncii suplimentare, acordarea de bilete de valoare, indemnizații de hrană ș.a.m.d., aplicabile în 2023. Iată care sunt principalele măsuri date printr-o recentă ordonanță de urgență: Citește articolul