Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Executivul nu este de acord ca organele fiscale care omit sau refuză scoaterea faptelor din cazierul fiscal, atunci când legislația prevede că acest lucru trebuie efectuat din oficiu, să riște amendarea. Proiectul de lege inițiat în acest sens are mai multe probleme și n-ar trebui să iasă din Parlament, potrivit sursei citate. Citește articolul
Detaliem astăzi ce condiții se aplică în privința deducerii cheltuielilor contribuabilului cu un autovehicul - atât în privința impozitului pe profit, cât și în privința impozitului pe venit. Citește articolul
1 septembrie 2024 este o nouă dată importantă pentru calendarul îndelungat pentru digitalizarea relației dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și contribuabili, cel puțin în teorie. Până în această zi ar trebui să fie operaționalizat un modul special pentru analiza informațiilor care ajung de la contribuabili, prin sistemul e-Transport, la ANAF. Citește articolul
Modificările aduse recent legislației privind combaterea evaziunii fiscale au drept scop, printre altele, simplificarea procedurilor de recuperare de către stat a prejudiciilor provenite din astfel de infracțiuni de până la un milion de euro. Astfel, Legea nr. 126/2024 oferă contribuabilului suspectat de evaziune de către autoritățile fiscale posibilitatea să achite prejudiciul majorat și penalitățile aferente, pentru a nu fi supus urmăririi penale. Însă, dacă alege să plătească, își recunoaște automat fapta și renunță la orice mijloc de a-și dovedi ulterior nevinovăția și de a-și recupera sumele achitate. În plus, noua lege intră în contradicție cu Codul de procedură fiscală, pe anumite aspecte, și conferă inspectorilor fiscali atribute de procurori. Citește articolul
În contextul în care a trecut recent la folosirea unui nou sistem informatic pentru serviciile sale online și offline, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că sunt așteptate întârzieri la procesarea solicitărilor ce necesită intervenție umană. Perioada de acomodare ar trebui să dureze până la finalul lui septembrie 2024. În același timp, este bine de precizat că cererile online ce nu necesită intervenție umană sunt procesate automat. Citește articolul
Un prim aspect important de reținut este acela că obligațiile fiscale pot fi vizualizate de contribuabili atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) sau pe site-ul www.ghiseul.ro, în cazul creanțelor fiscale datorate bugetului de stat, cât și prin intermediul aplicațiilor informatice proprii dezvoltate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau pe site-ul www.ghiseul.ro, în situația creanțelor fiscale datorate bugetului local. Citește articolul
Începutul lunii septembrie vine cu a doua sesiune ordinară din 2024 a Parlamentului, iar pe agenda senatorilor și deputaților se află mai multe proiecte care-i vizează pe cetățeni și care ar putea deveni legi până la finalul anului. Unele dintre măsurile luate în discuție sunt de dată recentă, dar mai sunt și unele a căror adoptare întârzie. Citește articolul
Deoarece deciziile de atragere a răspunderii solidare pot fi anulate în instanță dacă e neclar de ce s-a stabilit reaua-credință a unei persoane, autoritățile încearcă din nou detalierea, din punct de vedere fiscal, a ideii de rea-credință. Citește articolul
Așa cum prevede Codul de procedură fiscală, autoritățile fiscale centrale (adică unitățile Fiscului) și autoritățile fiscale locale (adică primăriile) trebuie să facă periodic sau la cerere un schimb de informații despre contribuabili. Astfel, Ministerul Finanțelor (MF) a oficializat recent o procedură cu regulile acestei colaborări. Citește articolul
Doi identificatori complet noi urmează să fie introduși în relația contribuabililor cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), conform unui proiect de OG inițiat recent. Mai precis, este vorba de numărul de identificare digitală (așa-numitul „CNP fiscal”) și de identificatorul nefiscal. Citește articolul