Lista actuală a concediilor medicale pe care le pot primi salariații va fi extinsă, potrivit unui proiect aflat de miercuri în dezbaterea senatorilor, astfel încât să se adauge și unul destinat celor care îngrijesc persoane ce îndeplinesc criterii de încadrare în grad de handicap, ce se află la prima astfel de solicitare. Concediul va putea fi de cel mult 30 de zile și se va acorda doar celor ce au fost angajați cel puțin șase luni în ultimul an. Citește articolul
Salariații vor putea să își ia concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta va împlini vârsta de 12 ani, nu doar șapte ani, cum este în prezent, dacă o propunere legislativă înregistrată recent la Senat va ajunge să se aplice. Citește articolul
Pentru a reflecta schimbările apărute în ultima vreme, atât modelul certificatului de concediu medical, cât și instrucțiunile de utilizare și completare a acestui document au fost modificate vineri, printr-un ordin al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Astfel, pe lângă cele incluse anterior, certificatul de concediu medical conține acum și precizări legate de concediul pentru îngrijirea unei persoane bolnave de cancer și cel pentru îngrijirea copilului carantinat sau izolat din cauza unei boli infectocontagioase, concedii apărute recent. Citește articolul
Printr-un ordin oficializat vineri, autoritățile au introdus în normele de aplicare a concediilor medicale un nou astfel de concediu și o formă specială a altuia, amândouă apărute în ultimele luni, respectiv a concediului de îngrijire a persoanelor bolnave de cancer și a concediului pentru îngrijirea copilului carantinat sau izolat din cauza unei boli infectocontagioase. Astfel, de-acum, cele două concedii apărute recent pot fi acordate efectiv. Citește articolul
Acum, doar părinții nevaccinați sau netrecuți printr-o boală infectocontagioasă, adică cei care trebuie să intre în carantină sau izolare, pot cere un concediu în care să îngrijească un copil bolnav cu vârsta cuprinsă între șapte și 18 ani, respectiv pot intra în concediu de carantină. Pentru a îndrepta această situație, s-a stabilit, printr-o lege oficializată chiar azi, dar care se va aplica de duminică, ca și părinții vaccinați sau cei ce au avut o boală infectocontagioasă, precum COVID-19, ce, potrivit regulilor încă valabile, nu trebuie să stea în carantină în cazul în care sunt contacți direcți, să poată primi concediu pentru supravegherea și îngrijirea copilului de până la 18 ani, aflat în izolare sau carantină. Citește articolul
Spre deosebire de incapacitatea temporară de muncă pentru care angajatorul suportă primele cinci zile de concediu medical (CM), restul zilelor urmând să fie decontate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), există o serie de concedii medicale care se recuperează integral de către stat. Citește articolul
În situația în care în grupa de creșă/grădiniță sau de clasă a unui copil apare un caz confirmat cu COVID-19, copiii care sunt stabiliți ca fiind contacți direcți primesc din partea direcției de sănătate publică (DSP) o decizie de carantinare pentru o perioada de cinci sau zece zile. Pe baza acestei decizii, părinții celor cu vârstă de până în șapte ani pot primi concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav. Citește articolul
Părinții care au un copil pot obține până la 45 de zile calendaristice pe an de concediu medical pentru îngrijirea acestuia când este bolnav. Pentru acest tip de concediu medical beneficiază de o indemnizație medicală în valoare de 85% din veniturile ultimelor șase luni. Citește articolul
Persoanele care sunt asigurate în sistemul public de sănătate pot beneficia de un concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, prin intermediul căruia vor primi o indemnizație de 85% din valoarea veniturilor brute din ultimele șase luni. Legislația concediilor medicale prevede că acest tip de concediu poate fi acordat în limita a 45 de zile calendaristice pe an pentru copil. Citește articolul
Din 1 august, odată cu intrarea în vigoare a unui ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), concediile medicale pentru incapacitate de muncă se acordă, în mod obligatoriu, în mai multe etape, iar medicii care le semnează trebuie să întocmească un plan de urmărire a evoluției bolii. Totuși, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, dar și cele acordate în cazul riscului maternal nu se supun acestor reguli și se pot acorda într-o singură etapă și fără să fie necesară întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii. Citește articolul