Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Indemnizațiile de pandemie ce pot fi solicitate de profesioniști, printre care și avocați, artiști, sportivi, dar și de persoanele fizice autorizate (PFA) a căror activitate se întrerupe, total sau parțial, din cauza îmbolnăvirilor provocate de virusul SARS-CoV-2 și a măsurilor luate de Guvern prin prelungirea stării de alertă, sunt disponibile, din nou, după oficializarea unui OUG. Citește articolul
Impozitul aferent veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se stabilește, mai nou, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu l-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
Scopul mecanismului Kurzarbeit și modul său de funcționare nu pot fi compatibile cu efectuarea muncii suplimentare de către angajații pentru care se aplică reducerea timpului de lucru. Dacă e necesară efectuarea mai multor ore de muncă decât cele stabilite, angajatorul ar trebui să reconfigureze repartizarea programului stabilit inițial. Citește articolul
Timpul lucrat și timpul lucrat în telemuncă - în ce măsură sunt afectate mecanismele prin care firmele aplică un regim fiscal special sau cer bani de la stat de zilele libere ale angajaților? În cazul Kurzarbeit, aplicarea reducerii timpului de lucru nu ar trebui să fie influențată de dreptul salariatului de a-și lua zilele de concediu, însă în cazul banilor pentru telemuncă pentru care angajatorii, în limita valorică prevăzută de Codul fiscal, pot aplica un regim fiscal special, discuția merge în direcția opusă - întrucât acei bani sunt acordați proporțional cu perioada de telemuncă. Citește articolul
Indemnizația lunară pentru reducerea timpului de lucru determinată de starea de alertă, acordată PFA-urilor conform OUG nr. 132/2020, a lipsit câteva zile de pe platforma aici.gov.ro, deși acordarea acesteia e valabilă pe întreaga perioadă a stării de alertă și încă trei luni după încetarea acesteia, potrivit legii. Fiind necesară adoptarea unor noi formulare, aceasta a revenit acum pe platformă. Citește articolul
Perioadele de acordare a indemnizațiilor pentru întreruperea și reducerea activității pot fi valorificate de beneficiarii care intră în concediul de creștere a copilului - a stabilit-o Guvernul acum o lună, printr-o ordonanță. Ce se întâmplă însă cu alte tipuri de drepturi pe care le-ar putea cere profesioniștii - concedii medicale, recunoașterea ca perioade de vechime în activitate? Perioadele respective sunt, în sens, considerate ca „active” sau nu? Citește articolul
Odată cu ultimele modificări aduse reglementării Kurzarbeit, Parlamentul a decis ca aplicarea mecanismului să se extindă chiar și dincolo de starea de alertă. Singura referire care mai există la aplicarea mecanismului până la 30 iunie se regăsește în normele secundare, în procedura de aplicare a Kurzarbeit, dar care o să dispară în curând din respectiva hotărâre de Guvern. Citește articolul
Angajatorii au posibilitatea să apeleze la lucrători sezonieri, prin încheierea unor contracte de muncă pe durată determinată (CMDD), pentru a obţine forţa de muncă necesară pe o perioadă scurtă de timp. În plus, statul asigură decontarea unei porţiuni din salariul unui sezonier până la finalul acestei luni. Citește articolul
Formularul folosit de contribuabili pentru redirecționarea unei porțiuni din impozitul pe venit datorat statului sau pentru susținerea unor burse private trebuie depus până pe data de 25 mai. Acesta a fost modificat, la începutul acestui an, printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și, față de precedentul, noul formular este ușor simplificat, întrucât nu mai prevede nicio împărțire a perioadei fiscale. Citește articolul
În contextul în care s-a constatat, în urma sesiunilor de asistență online pe tema declarației unice organizate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), că foarte mulți contribuabili nu știu că pentru indemnizațiile de pandemie primite anul trecut trebuie să plătească impozit și contribuții, am sintetizat toate aspectele pe care trebuie să le știi despre fiscalizarea acestora prin declarația unică - care trebuie depusă până mâine seară. Citește articolul