Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Alături de întreprinderile mici și mijlocii, persoanele fizice autorizate (PFA) sunt eligibile pentru a obține microgranturi de câte 2.000 de euro de la stat și pentru care perioada de înscriere a început chiar azi. Multe dintre PFA-urile din România au obținut însă, în primăvară, bani de la stat sub forma unor indemnizații pentru suspendarea activității în contextul stării de urgență decretate pe fondul pandemiei COVID-19. Care e relevanța obținerii acestor bani în contextul solicitării microgranturilor: Citește articolul
În condițiile în care de azi se închid din nou interioarele restaurantelor, cafenelelor și cinematografelor, reamintim angajatorilor cum pot cere la stat subvenționarea indemnizației de șomaj tehnic. Măsura vine după ce, în București, în ultimele săptămâni, s-au înregistrat foarte multe cazuri noi de infectare cu coronavirus. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Pentru a nu descoperi prea târziu, atunci când nu mai e mare lucru de făcut, că nu există pauze de contribuție în parcursul lor profesional, cu toate că ei știu că muncesc cu acte în regulă, poate nu-i chiar o idee rea ca, la sfârșitul fiecărui an sau, cel mai târziu, la începutul următorului, salariații să se intereseze la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) despre situația contribuțiilor la pensii. Asta, mai ales în contextul actual, în care autoritățile au decis mecanisme de sprijin al firmelor afectate de criza COVID, iar unele dintre contribuții, aferente unor perioade mai scurte sau mai lungi, nu au fost virate către stat. Citește articolul
Sprijinul statului în timpul stării de urgență și de alertă pentru persoanele fizice autorizate (PFA) care nu au mai putut desfășura activitate din cauza restricțiilor impuse pe fondul epidemiei de COVID-19 s-a concretizat într-o indemnizație lunară de circa 4.072 de lei (valoare brută). Recent, Guvernul a mai oficializat un tip de indemnizație pentru PFA-uri și alți profesioniști, în cazul reducerii volumului de activitate (de data aceasta în cuantum ceva mai mic). Ambele tipuri de indemnizații trebuie trecute în registru, iar fiscalizarea sa se face prin declarația unică, cu termen de plată a taxelor anul viitor. Citește articolul
Deja poate fi solicitată de persoanele fizice autorizate (PFA) și alți profesioniști indemnizația pentru reducerea activității, stabilită de curând de Guvern printr-o nouă ordonanță, completată cu normele și modelele de documente necesare. Față de sumele oferite drept indemnizație de încetare a activității, acestea date pe noua ordonanță sunt mult mai mici, iar autoritățile vor vrea să vadă, cu cifre exacte, cât s-au diminuat veniturile solicitanților. Citește articolul
De la începutul crizei coronavirusului și până acum, Guvernul a pregătit șase mari ajutoare pentru angajatori, pentru ca aceștia să poată duce mai ușor povara costurilor salariale. Banii dați de Guvern la cererea angajatorilor sunt, în esență, pentru a combate concedierile și a încuraja angajările. Iată care sunt aceste ajutoare, pentru ce se pot cere și cât timp se pot cere. Citește articolul
Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP) au pus luni la dispoziția contribuabililor un document în care explică ce regim contabil și fiscal se aplică la amortizare, în perioada de închidere/suspendare a activității din cauza stării de urgență/alertă, și la sumele primite de angajatori pentru șomajul tehnic (OUG 30/2020) și pentru liberele plătite ale părinților (Legea 19/2020). Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Pentru a solicita și obține anumite servicii ori documente, atât firmele, cât și cetățenii pot interacționa de-acum cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) aproape exclusiv online, după ce Ministerul Muncii a finalizat un mecanism ce implică, pentru rezolvarea unor situații în raport cu autoritățile, doar o singură deplasare la acestea. Citește articolul