Stilul de viață sănătos a fost reglementat prin lege. E un concept inutil sau are și o relevanță practică?

Conceptul de stil de viață sănătos apare de mai multe ori în Legea nr. 249/2020 privind prevenția și depistarea precoce a diabetului, act normativ aplicabil de luni (și care, în esență, prevede mai multe măsuri, inclusiv în ceea ce privește implementarea unui program național de prevenție a diabetului).

Există chiar și o detaliere a conceptului, prin includerea unei liste exemplificative a ce înseamnă un stil de viață sănătos în lege:

• o alimentație sănătoasă și echilibrată;
• activitate fizică constantă și regulată, inclusiv la vârste înaintate;
• o corectă corelare între perioadele de activitate cu cele de odihnă și somn;
• o bună stare psihică și emoțională tradusă, în primul rând, prin diminuarea stresului;
• existența și menținerea sănătății sexuale;
• eliminarea unor factori de risc cum ar fi supraponderea, obezitatea, consumul de tutun și a drogurilor de orice fel, evitarea consumului în exces a grăsimilor, zaharurilor, alcoolului ori a aditivilor alimentari, precum și a automedicației.

Mai jos (în cadrul Legii nr. 249/2020), însă, este specificat faptul că, oricum, condițiile „specifice și detaliate pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos se stabilesc prin programul național de prevenție a diabetului”. În acest context, schimbă ceva definirea unui stil de viață sănătos sau e doar o chestiune declarativă și neimportantă, fără aspecte juridice imediate? Probabil că un impact imediat nu va exista. Esența legii se referă la programul național de prevenire a diabetului, care oricum conține prevederi detaliate în această privință.

Însă există, totuși, câteva situații unde s-ar putea să apară o diferență. În primul rând, atunci când se acordă fonduri pentru anumite programe specifice, concepute să contribuie la un stil de viață sănătos, existența unei concretizări a ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos ar putea evita anumite discuții. De exemplu, lista de mai sus ar putea să justifice instant, fără nicio necesitate de a prelungi discuțiile necesității unui program, orice măsură luată în privința oricărui element din listă (nimeni nu ar putea întreba dacă stilul de viață sănătos include sau nu unul din acele elemente).

Pentru a da un exemplu și mai specific, Legea nr. 249/2020 prevede că pot fi finanțate proiecte propuse, printre altele, de asociații neguvernamentale (ONG) care au ca scop promovarea unui stil de viață sănătos. Dacă un ONG, de exemplu, ar vrea să promoveze un program ce vizează orice element din lista exemplificativă de mai sus, atunci nu ar mai trebui să demonstreze că programul acela se încadrează în scopurile Legii nr. 249/2020, pentru a beneficia de finanțare.

Un alt avantaj e faptul că, existând o listă - chiar și exemplificativă - în lege, aceasta nu ar putea fi modificată așa ușor. Ceea ce înseamnă că orice strategie de prevenție și depistare a diabetului ar trebui, pe cât posibil, să reflecte elementele listei. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că orice program ar trebui să atingă toate obiectivele din acea listă, pentru că s-ar putea să nu fie posibil, din punct de vedere practic (și/sau bugetar). Însă existența listei ar putea ajuta, pe termen lung, la o distribuire a resurselor către toate acele obiective.

Nu trebuie uitate nici obligațiile internaționale ale României de a asigura sănătatea populației. De exemplu, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (ratificat și de România) prevede, în cadrul articolului 12, că statele parte la această convenție iau măsuri ca orice persoană să beneficieze de „cea mai bună sănătate fizică şi mintală pe care o poate atinge”. Acest lucru nu înseamnă că statul trebuie să ia anumite măsuri predeterminate, însă trebuie să ia măsuri rezonabile, în limita resurselor disponibile, pentru a atinge un nivel de protecție a sănătății cât mai eficient. Detalierea din lista de mai sus s-ar putea să reflecte felul cum înțelege statul român să ia măsuri, în chestiunea specifică a depistării și prevenției diabetului.

Pe de altă parte, există și contraargumente. Conceptul e, oricum, unul medical, deci e îndoielnică necesitatea definirii acestuia. În plus, dacă ar fi să revin la exemplul finanțărilor, asemenea programe oricum sunt, în teorie, destul de detaliate. Ele ar trebui să prevadă, concret, cine poate beneficia de ele și ce măsuri sunt luate (și finanțate).

În final, avantajele propriu-zise nu sunt clare. Dar, pentru că discutăm de una din acele situații care cu greu ar putea fi măsurate, un răspuns tranșant nu poate fi dat.

Dacă ţi-a plăcut această curiozitate legislativă, mai avem şi altele. Le găseşti pe toate aici.