Hărțuire, hărțuire sexuală, morală, psihologică - ce fapte se încadrează unde, ce se sancționează penal și ce se sancționează contravențional? Pentru că în domeniul relațiilor de muncă au apărut în ultima lună unele completări legislative în legătură cu faptele de hărțuire, pe lângă aspecte pe care deja le conțineau diverse legi, ne-am gândit că e cazul să trecem în revistă reglementările principale ale diverselor hărțuiri existente acum în lege: Citește articolul
Raportat la o speță privind o infracțiune de luare mită, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat de curând asupra unei probleme de drept penal - dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale poate avea calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Potrivit Curții, poate, dacă exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea acestuia. Interpretarea a devenit obligatorie din 11 august, momentul apariției deciziei în Monitorul Oficial. Citește articolul
Există prejudecata conform căreia, dacă o operă este protejată prin dreptul de autor (copyright), nu o poți “atinge” dacă nu plătești ceva. Deși dreptul de autor protejează autorul și opera, există unele excepții care-ți permit să reproduci fragmente din creație, în anumite contexte. Iată ce este “utilizarea rezonabilă” (fair use) și cum poți profita de ea, în limitele legii. Citește articolul
Recent, Fiscul a fost împuternicit să facă un registru al tuturor conturilor bancare și de plăți ale firmelor și persoanelor fizice din România. Însă acestea nu sunt singurele informații bancare pe care le va deține Fiscul, deoarece Codul de procedură fiscală deja prevedea că autoritățile au acces la listele persoanelor care deschid sau închid conturi bancare sau care folosesc casete de valori. Citește articolul
Companiile de transport rutier de marfă sunt obligate să dețină o licență comunitară pentru activitatea de transport intra-UE. La acest moment, sunt obligați să dețină o astfel de licență doar cei ce fac transport cu mașini mai mari de 3,5 tone. Un Regulament al Uniunii Europene (Reg. nr. 1055/2020), însă, va schimba acest lucru, din 2022, obligând firmele să dețină licență comunitară dacă vor dori să efectueze transporturi cu mașini de peste 2,5 t (scăzând, astfel, limita maximă). Citește articolul
Organele legislative ale Uniunii Europene (UE) au adoptat, recent, o serie de modificări importante în privința legislației europene a transporturilor, care vor avea un impact important asupra transportatorilor de marfă și de persoane, în ceea ce privește activitatea acestora. De exemplu, transportatorii vor fi obligați să dețină un număr minim de vehicule și să aibă angajați un număr minim de conducători auto, proporțional cu volumul activității. Modificările se vor aplica din 2022. Citește articolul
Recenta modificare a Legii nr. 129/2019 (cea care prevede normele aplicabile în domeniul prevenirii spălării banilor și a faptelor de finanțare a terorismului) a adus și o schimbare radicală în ceea ce privește sancționarea instituțiilor financiare nebancare (IFN), pentru încălcări grave ale acestui act normativ. Banca Națională a României (BNR) poate, de acum, să radieze IFN-urile din registrul specific lor, ceea ce înseamnă că, în asemenea situații, aceastea nu mai pot desfășura activitate de creditare. Citește articolul
Din martie și până acum, autoritățile au venit cu tot felul de reglementări menite să ajute companiile și persoanele fizice să treacă mai ușor peste criza provocată de epidemia de coronavirus. Deși majoritatea măsurilor au venit din partea Guvernului, pe calea rapidă a ordonanțelor, Parlamentul a contribuit și el cu legi, dar unele n-au apucat să se aplice deloc. Citește articolul
Comisia Europeană (CE) se pregătește să adopte o directivă care vizează reguli noi de raportare fiscală pentru platformele digitale, cu scopul de a monitoriza operațiunile din sfera economiei digitale, în special pe cele care implică intermedierea între furnizori persoane fizice sau juridice și clienți. Citește articolul
Trei acte normative importante în domeniul transportului rutier au ajuns pe 31 iulie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE). Obligatorii și pentru operatorii din România, cât și pentru ceilalți din alte state europene, cele două regulamente și directiva vizează, în principal, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor și îmbunătățirea concurenței în acest sector. Citește articolul