Anul 2021 aduce unele facilități noi pentru plătitorii de impozit specific din domeniul HoReCa, ce se traduc concret prin reducerea sumelor plătite statului, dar și o scutire de impozit pentru cel puțin trei luni. Totodată, reamintim principalele coordonate ale regimului de impozitare gândit special pentru marile afaceri din domeniile turismului și alimentației publice. Citește articolul
În ultima zi din 2020 a fost oficializată o ordonanță de urgență prin care se dorește acordarea unor noi tipuri de granturi agențiilor de turism, unităților de cazare (hoteluri, de exemplu) sau structurilor de alimentație (restaurante, de pildă). Aceste ajutoare ar putea ajunge, în cazul firmelor cel mai puternic afectate, și până la 800.000 de euro - cel puțin teoretic. Având în vedere, însă, că schema de ajutor de stat va trebui aprobată de Comisia Europeană, va mai dura ceva timp până ce beneficiarii vizați vor putea să acceseze banii. Citește articolul
Inspectorii sanitari din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au început să-și intensifice controalele la companii, conform unui anunț de vineri. Verificările suplimentare vin în contextul intensificării comerțului specific sărbătorilor de iarnă și sunt programate să țină până la începutul lunii ianuarie 2021. Citește articolul
De astăzi, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și cei din domeniul ospitalității (hoteluri, restaurante, cafenele - HoReCa) pot cere de la stat sume de până la 100.000 de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, în cadrul schemei de finanțare Electric Up. De asemenea, pentru completarea cadrului legislativ al schemei și pentru a face posibilă solicitarea banilor în cadrul acesteia, a fost publicat în Monitorul Oficial, tot astăzi, și ghidul de finanțare. Citește articolul
Înscrierea în programul Electric Up, prin care întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și cele din domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) vor putea obține finanțări de până la 100.000 de euro, pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, urmează să înceapă mâine. În acest sens, cei interesați pot consulta un ghid de înscrieri (care a fost finalizat spre sfârșitul lunii noiembrie), pentru a ști cum trebuie să procedeze pentru a se înscrie în program. Citește articolul
Terasele care au cel puțin doi pereți și un tavan sunt considerate spații publice închise, astfel că nu mai pot funcționa, începând de luni, în localitățile în care spațiile interioare ale restaurantelor și cafenelelor sunt închise din cauza incidenței cumulate de peste 3 la mie în ultimele 14 zile, conform unei hotărâri oficialiate vineri seară de Guvern. Evident, cei care fac în așa fel ca terasele să aibă doar tavan și un singur perete le pot păstra deschise în continuare. Citește articolul
Magazinele, hotelurile, restaurantele și cazinourile construite pe insule ar putea fi scutite de plata unor taxe, potrivit unui proiect legislativ ce a primit azi votul favorabil la Camera Deputaților. Această idee nu este una nouă, ea găsindu-se și într-un alt proiect adoptat în cursul anului trecut de Parlament, dar care a fost declarat neconstituțional. Citește articolul
Reguli mai permisive pentru funcționarea spațiilor interioare ale restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole/concerte și sălilor de jocuri de noroc se aplică începând de astăzi și până pe 13 noiembrie 2020, conform unei noi hotărâri de Guvern prin care starea de alertă a fost prelungită cu alte 30 de zile. Iată aspectele importante de reținut: Citește articolul
În condițiile în care de azi se închid din nou interioarele restaurantelor, cafenelelor și cinematografelor, reamintim angajatorilor cum pot cere la stat subvenționarea indemnizației de șomaj tehnic. Măsura vine după ce, în București, în ultimele săptămâni, s-au înregistrat foarte multe cazuri noi de infectare cu coronavirus. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și reprezentanți ai domeniului hotelier și serviciilor alimentare (HORECA) vor putea cere până la 100.000 de euro pentru achiziționarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru mașini electrice. OUG-ul ce cuprinde schema Electric Up, pentru care s-au alocat 100 milioane de euro de la buget, a fost publicat de curând în Monitorul Oficial și este "în așteptarea" unor norme care să facă finanțarea disponibilă pentru cei interesați. Citește articolul