Deciziile de impunere prin intermediul cărora se stabilesc creanțe fiscale ce constau în impozite și taxe locale emise de către organele fiscale locale pot fi contestate mai întâi pe cale administrativă, iar ulterior în instanță de către persoanele fizice, persoanele juridice sau orice altă entitate fără personalitate juridică, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală și prevederile Legii contenciosului administrativ. Astfel, în situația în care deciziile de impunere conțin erori, nu corespund cu declarațiile contribuabililor ori cu situația reală a bunurilor ce fac obiectul impunerii, contribuabilii au dreptul legal de a contesta astfel de acte administrativ-fiscale. Citește articolul
Lista contribuabililor mijlocii urmează să fie actualizată și republicată, conform unor declarații recente ale șefului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acesta n-a precizat, însă, când anume urmează această „reașezare” a companiilor medii, chestiunea fiind importantă din perspectiva implementării raportării SAF-T. Citește articolul
Cheltuielile cu serviciile prestate de entități afiliate este unul dintre subiectele principale abordate în cadrul inspecțiilor fiscale. Încadrarea, recurentă, a acestui tip de cheltuieli în categoria cheltuielilor nedeductibile este, așadar, un subiect foarte des disputat în instanță de către contribuabili. Ne propunem să abordăm acest aspect printr-o serie de materiale care să conțină cadrul legislativ aplicabil, practica autorităților fiscale din România și să încheiem printr-un sumar al deciziilor obținute în instanță de către contribuabil pe această tematică. Citește articolul
Într-o clarificare publicată recent pe site-ul său, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că prima depunere a fișierului SAF-T pentru partea de active nu se face pentru o fracțiune de an financiar. Prin urmare, firmele mari pentru care anul financiar s-a terminat la început de 2022 nu trebuie să depună declarația 406 pentru doar câteva luni din anul curent. Regula va fi valabilă și la prima raportare a activelor pentru contribuabilii medii și mici cu anul financiar diferit de cel calendaristic. Citește articolul
Importanța întocmirii corecte și a depunerii la termen a declarațiilor fiscale va crește în viitor, deoarece Fiscul va trata întârzierile, greșelile și neconcordanțele ca motive pentru care un contribuabil trebuie inclus la o categorie de risc sporit. Așa reiese dintr-un ordin prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit joi subcriteriile de risc fiscal în funcție de care va administra contribuabilii în viitor. Însă subcriteriile de risc reprezintă doar una dintre „componentele” de care e nevoie pentru a operaționaliza, în următorii ani, sistemul de clasificare și administrare a companiilor și PFA-urilor în funcție de riscul fiscal. Citește articolul
Detalierea criteriilor generale de risc în subcriterii de risc este prevăzută de un ordin oficializat joi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Această măsură este una dintre „componentele” de care e nevoie pentru a operaționaliza, în următorii ani, sistemul de clasificare și administrare a companiilor și PFA-urilor în funcție de riscul fiscal. Citește articolul
În următorii ani, mult mai multe companii vor fi obligate să publice informații legate de sustenabilitate, conform unei directive europene aflate foarte aproape de momentul oficializării. În România, se preconizează că peste 6.000 de companii vor fi obligate în viitorul apropiat să raporteze informații privind sustenabilitatea, față de aproximativ 750 de companii, în prezent. Regulile existente acum vor fi extinse, practic, pentru a se aplica unui număr mai mare de societăți europene și noneuropene listate care operează pe piețele reglementate ale UE. Citește articolul
Fișierul SAF-T devine obligatoriu, din ianuarie 2023, și pentru contribuabilii mijlocii, după ce în 2022 a fost obligatoriu numai pentru cei mari. Astfel, din februarie vor începe raportările, prin intermediul declarației 406, și pentru firmele medii. Din moment ce fișierul SAF-T se depune la mai multe termene, am pregătit azi un calendar orientativ pentru anul viitor. Citește articolul
Deputații au dat miercuri votul final pe legea de aprobare a OG 16/2022, dar vestea că mecanismul supraimpozitării contractelor part-time a rămas intact nu a fost bine primită de mediul de afaceri și de practicienii din zona fiscală. După votul final de aprobare, mai mulți parlamentari au anunțat intenția de a sesiza Curtea Constituțională privind această lege de aprobare, cu referiri la suprataxare - motivul invocat: caracterul discriminatoriu, îngrădirea dreptului la muncă ș.a.m.d.. Nu știm exact cum vor suna criticile susținute la Curte de data asta, dar știm cum au sunat și cum au fost respinse criticile formulate cu câțiva ani în urmă, tot la Curte, de către alți parlamentari care au criticat atunci măsura. Decizia Curții de atunci e un bun reper ca să nu ne facem mari speranțe că demersul recent anunțat va fi un succes. Citește articolul
Competiția pentru forța de muncă determină angajatorii să caute diverse metode să atragă, să rețină și să recompenseze personalul performant. Recompensarea angajaților în instrumente de capitaluri, în plus față de pachetul salarial și beneficiile uzuale, a început, din aceste motive, să prindă tot mai mult teren. Conform studiului salarial PwC Paywell România, 10% dintre companiile respondente folosesc deja această soluție care poate fi realizată prin aderarea angajaților la planuri de tip stock option plan (SOP), restricted stock unit (RSU) plan, employee stock ownership plan (ESOP) și altele asemenea. Citește articolul