În decembrie 2023 s-a stabilit introducerea în lista serviciilor de sănătate de care beneficiază gratuit persoanele cu tulburări din spectrul autist a celor de medicină dentară și a tratamentelor stomatologice, dar măsura nu se putea aplica, deoarece normele legii nu fuseseră modificate în consecință. Cu o întârziere de mai multe luni față de termenul legal (45 de zile), Ministerul Sănătății (MS) a publicat recent în Monitorul Oficial un ordin, al cărui scop este modificarea normelor legii care permite acest lucru, astfel încât persoanele cu tulburări din spectrul autist să poată beneficia de tratamente stomatologice gratuite. Citește articolul
Ministerul Muncii pregătește continuarea programului de sprijin pentru fertilizarea in vitro, care oferă vouchere de 5.000 și 10.000 lei pentru maximum 10.000 de beneficiari. Deși prima rundă a generat peste 28.000 de solicitări, a doua rundă, încheiată în noiembrie 2024, a înregistrat doar 5.542 dosare eligibile din cele 10.000 disponibile. Programul, lansat în 2022, a fost întrerupt timp de cinci luni, fiind afectat și de fuziunea unor ministere. În contextul ratei de fertilitate în scădere (1,71 în România), poate merită să ne gândim că soluțiile pentru criza natalității necesită o abordare mai complexă, dincolo de un simplu sprijin financiar punctual. Citește articolul
Presată de statistici nefavorabile și de analize potrivnice, România pregătește adoptarea unor măsuri care să o alinieze politicilor europene referitoare la egalitatea de tratament a femeilor, atât acasă, cât și la serviciu. În ciuda eforturilor de până acum, cadrul juridic existent, politicile publice și angajamentul politic al decidenților autohtoni nu au reușit să modifice semnificativ nivelul vieții româncelor. Un nou program menit să schimbe această paradigmă așteaptă reluarea procesului de avizare interministerială, după ce inițiatorul său, Ministerul Familiei, a fost ”absorbit” de cel al Muncii: Planului național privind împuternicirea economică și politică a femeilor pentru 2025-2029. Citește articolul
Pentru angajați, Reges-Online aduce, în esență, acces direct la propriile informații din contractele de muncă, active și încheiate, posibilitatea de a verifica în timp real corectitudinea datelor introduse de angajator, notificări automate atunci când apar actualizări privind raportul de muncă, precum și opțiunea de a descărca extrase pentru a demonstra vechimea în muncă sau alte detalii esențiale din relația de muncă. Noul Reges, care fi destul de curând accesibil tuturor, își propune să sporească transparența, să reducă riscurile de erori în datele transmise, dar și să materializeze un drept pe care angajații îl dobândiseră teoretic mai demult. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a hotărât că volumul de muncă realizat în baza unui contract individual de muncă (CIM) încheiat cu cooperativele agricole de producție (CAP) nu poate fi considerat timp util la stabilirea drepturilor de pensie. Decizia, publicată azi în Monitorul Oficial, vine în contextul unui litigiu privind recalcularea pensiei și restituirea unor sume considerate încasate necuvenit. Citește articolul
Proiectum ordinis, quo Auctoritas Nationalis ad Tutelam Consumptorum (ANPC) mercatoribus additamentum commerciale exhibere imperat, reprehensiones vehementes ab ordinibus mercatoriis in Romania generat, qui affirmant hoc legibus nationalibus et Europaeis adversari, aemulationem corrumpens et iura antreprenorum violans. Ordines patronales monent mensuram negative afficere posse collocationes et consumptores, clima investitionis inimicum creans, et discrimen mercatorum in Romania contra mercatores extra patriam determinans. Citește articolul
Noile ajutoare sociale, adică venitul minim de incluziune și componentele sale, se majorează anual, în martie, cu rata medie anuală a inflației din anul anterior, după cum stabilește legislația din domeniu. Astfel, după cum a confirmat, la solicitarea redacției noastre, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), valoarea venitului minim de incluziune a fost majorată din această lună. Citește articolul
Pentru a beneficia de concediu medical, este necesar, în majoritatea cazurilor, un stagiu minim de cotizare. Aceasta reprezintă perioada în care beneficiarul a contribuit la bugetul asigurărilor sociale pentru a putea primi indemnizația aferentă. Totuși, există excepții, precum urgențele medico-chirurgicale sau accidentele de muncă, unde această cerință nu se aplică. Citește articolul
Valoarea tichetelor de creșă și a celor de masă va crește din aprilie, potrivit unor ordine publicate recent de către Ministerul Muncii (MM) în Monitorul Oficial. Conform acestora, tichetele de creșă vor crește cu 10 lei, iar cele de masă cu 14 bani, în primul semestru al acestui an. De asemenea, un ordin publicat deja în Monitorul Oficial prevede și majorarea tichetelor culturale. Să le luăm pe rând. Citește articolul
Pentru protecţia mediului natural și reducerea cantităților de lemn necesare încălzirii locuințelor, Ministerul Mediului a publicat în Monitorul Oficial, acum câteva zile, ghidul programului de finanțare ce va permite celor ce locuiesc în zone montane să solicite de la stat un ajutor de până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente, numit Rabla pentru sobe. Aparatele de încălzire ce vor putea fi cumpărate cu acești bani vor trebui să funcționeze pe bază de lemn de foc, peleți sau brichete. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat recent că programul Rabla pentru sobe începe luni, cu etapa ce permite înscrierea primăriilor, urmând apoi și etapa ce va permite înscrierea persoanelor interesate să obțină sprijin de la stat pentru cumpărarea de sisteme eficiente pentru încălzirea casei. Citește articolul