Departament: Achiziții (Procurement)
Notificarea ANAF privind facturile netransmise la timp în e-Factura. Ce trebuie știut despre formularul 800
Cei de la achiziții trebuie să știe ce pot face dacă nu primesc facturile electronice corect de la furnizori, mai ales dacă plata s-a făcut deja. E important pentru a evita probleme cu taxele și pentru a gestiona mai bine relațiile cu partenerii.
Cu ceva întârziere, autoritățile au aprobat procedura de notificare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru facturile netransmise prin sistemul RO e-Factura în termenul legal, implementând astfel formularul 800. Beneficiarii care au efectuat plata la momentul livrării/prestării, dar nu au primit factura în sistemul e-Factura în termen, pot notifica autoritățile fiscale prin acest nou formular. Citește articolul
Proiect de lege
UPDATE Pedepsele pentru practicarea, fără drept, a unei profesii sau activități se vor majora. Senatul a aprobat măsura
Acest departament trebuie să se asigure că, atunci când se contractează servicii externe (ex: consultanță juridică, medicală, contabilă sau de alt tip), furnizorii sunt autorizați și calificați legal, pentru a proteja compania de riscuri și probleme.
7 Octombrie 2025 | 2280 | Timp de citire: 2 min.
Pedepsele stabilite de Codul penal pentru exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori desfășurarea lor în alte condiții decât cele legale se vor majora în următoarea perioadă, după cum e prevăzut într-un proiect legislativ aprobat luni la Senat, iar cei ce încalcă aceste reguli vor risca pedepse cu închisoarea de până la cinci ani. Citește articolul
Noi reguli pentru consultanții fiscali: servicii extinse și condiții actualizate de acces în profesie
Acest departament este interesat de noutățile privind serviciile de consultanță fiscală, pentru a ști ce anume pot solicita de la consultanții externi și ce calificări noi au aceștia. Este util la alegerea și contractarea partenerilor pentru servicii fiscale.
O hotărâre recentă a Camerei Consultanților Fiscali (CCF), intrată în vigoare luni, aduce câteva modificări regulamentului de organizare și funcționare a profesiei. Schimbările vizează atât sfera serviciilor pe care le pot oferi consultanții fiscali, cât și condițiile de acces în profesie. Citește articolul
Interviu Integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități și cât de accesibilă le este, în realitate, piața muncii
Acest departament poate fi interesat de achiziționarea de bunuri sau servicii de la unități protejate, pentru a îndeplini obligațiile legale și a beneficia de avantajele fiscale aferente.
Pentru multe persoane cu dizabilități, căutarea unui loc de muncă înseamnă mai mult decât un proces de recrutare, e o luptă zilnică cu bariere invizibile, neîncredere și lipsa flexibilității. Chiar dacă legislația din acest an a introdus obligații noi pentru angajatori, realitatea din teren arată că integrarea depinde, în fapt, de comunicare, educație și deschidere. În acest context, am discutat cu Dana Nuță, managing partner AbilityHUB, un ONG care are ca activitate integrarea persoanelor cu dizabilități în muncă, despre obstacolele întâlnite în practică, cum arată concret procesul de recrutare și ce soluții pot transforma obligația de a angaja persoane cu dizabilități într-un proces real de incluziune. Citește articolul
Proiect de lege
Modificarea legii concurenței: Se propune limitarea vânzărilor de produse marcă proprie
Acest departament trebuie să știe cum noile reguli influențează achizițiile de produse, mai ales cele marcă proprie, și cum se schimbă negocierile cu furnizorii.
O inițiativă legislativă având ca scop modificarea legii concurenței propune limitarea comercializării produselor sub marcă proprie (private label) în supermarketuri și hipermarketuri. Obiectivul propunerii este „restabilirea echilibrului pe piața de retail”, considerată a fi caracterizată de o concentrare ridicată, dominată de retaileri internaționali care promovează agresiv mărcile proprii, afectând astfel producătorii autohtoni și diversitatea ofertei. Citește articolul
Propunere legislativă: Cazinouri și păcănele numai în stațiuni turistice de interes național
Pentru companiile care colaborează sau achiziționează servicii de la operatorii de jocuri de noroc, este important să știe dacă și unde se schimbă locațiile acestora, pentru renegocierea sau adaptarea contractelor.
O propunere legislativă ce vizează modificarea legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc introduce conceptul de concentrare geografică strategică a acestor activități. Inițiatorii doresc mutarea tuturor operatorilor de jocuri de noroc în stațiuni turistice. Citește articolul
Măsuri rapide prin care consultanții fiscali pot contracara riscurile de spălare de bani
Când acest departament alege și contractează servicii de consultanță fiscală sau alte servicii financiare, este important să se asigure că firmele cu care colaborează respectă regulile stricte împotriva spălării de bani, pentru a proteja compania de riscuri și conformitate.
Specialiștii recomandă consultanților fiscali să pună în aplicare anumite măsuri pe termen scurt pentru a identifica și contracara riscurile de spălare a banilor la care sunt expuși. Așa cum reiese dintr-un raport recent al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), în colaborare cu Camera Consultanților Fiscali, acest domeniu de activitate este foarte expus la riscuri. Citește articolul
Cu scopul de a limita cantitatea de pesticide din fructe, legume și cereale, Guvernul a stabilit mai multe reguli pentru activitățile care implică produsele de protecție a plantelor
Departamentul de Achiziții trebuie să se asigure că produsele sau serviciile cumpărate respectă noile reguli, de exemplu, că furnizorii sunt autorizați și că produsele vin cu toate documentele cerute (certificat de calitate, fișa de securitate).
6 Octombrie 2025 | 590 | Timp de citire: 2 min.
Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății și de încredere în lanțul alimentar, de la fermă la consumator, Guvernul a venit, prin intermediul unei ordonanțe recente, cu o serie de reguli legate de fabricarea, ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea sau utilizarea produselor de protecție a plantelor pe teritoriul țării noastre. Citește articolul
Sinteză legislativă: Cele mai importante acte normative publicate în perioada 29 septembrie - 5 octombrie 2025
Ar putea fi interesat pentru a verifica dacă furnizorii de servicii de transport sau cei care se ocupă de echipamente respectă noile reguli și pentru a ajusta contractele existente sau viitoare.
6 Octombrie 2025 | 1161 | Timp de citire: 5 min.
În perioada 29 septembrie - 5 octombrie 2025, în Monitorul Oficial au fost publicate mai multe acte normative cu impact atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra vieții personale. Avocatnet.ro vă prezintă o sinteză a acestor noutăți legislative, incluzând principalele prevederi și datele de intrare în vigoare. Pentru detalii suplimentare și interpretări detaliate, sunt disponibile link-uri către articolele elaborate de redacția noastră. Citește articolul
Ghid auto 2025: Informații utile
Reminder RAR: Legislația nu prevede o perioadă exactă în care să fie utilizate anvelopele de iarnă
Acest departament este responsabil cu achiziția anvelopelor pentru flota de mașini a companiei sau cu gestionarea contractelor de service auto. Trebuie să cunoască cerințele legale (ex: marcajul M+S) și recomandările pentru a alege anvelopele potrivite și conforme.
3 Octombrie 2025 | 2 | 16442 | Timp de citire: 2 min.
Chiar dacă nu există o dată exactă pentru dotarea mașinilor cu anvelope de iarnă, potrivit legislației în vigoare, ele trebuie folosite atunci când se circulă pe drumuri acoperite de gheață, zăpadă sau polei. În cazul în care nu respectă această obligație, șoferii riscă amenzi de câteva mii de lei. Registrul Auto Român (RAR) a subliniat azi că legislația nu a suferit modificări și că nu avem o dată exactă pentru montarea pe mașini a anvelopelor de iarnă. Citește articolul










