Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Trebuie să se asigure că firma respectă noile legi legate de facturarea electronică și să prevină orice probleme legale.
Sistemul național de facturare electronică, denumit e-Factura, va deveni obligatoriu în relația firmelor cu partenerii de afaceri (business to business – B2B) începând cu 1 iulie 2022, pentru produsele cu risc fiscal ridicat comercializate între firme, potrivit unui OUG publicat sâmbătă în Monitorul Oficial. Între aprilie și iunie 2022, acest sistem va putea fi folosit opțional pentru respectivele produse cu risc fiscal mare. În paralel, din aprilie 2022, facturarea voucherelor de vacanță se va face obligatoriu prin e-Factura. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre modificările aduse Codului Muncii pentru a se asigura că firma respectă legea și pentru a evita amenzi sau litigii.
Angajații pot fi plătiți maximum 24 de luni cu salariul minim brut pe țară, după această perioadă angajatorii fiind nevoiți să mărească salariile, prevede o ordonanță oficializată sâmbătă. Această prevedere se aplică din 18 decembrie 2021, inclusiv pentru contractele de muncă existente. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă noua lege pentru a se asigura că toate cadourile și tichetele oferite de companie respectă regulile fiscale, evitând problemele legale și amenzile.
În anumite ocazii speciale, angajatorii vor putea acorda cadouri salariaților de până la 300 de lei fără să plătească taxe salariale la stat, prevede o ordonanță de urgență recent oficializată. Aceasta este, practic, o dublare a plafonului actual de netaxare de 150 de lei, măsura urmând să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2022. Totodată, Guvernul a interzis acordarea de tichete cadou altor salariați decât cei proprii. Citește articolul
Trebuie să știe ce legi noi apar și cum să se asigure că firma respectă toate regulile legate de transportul de mărfuri, pentru a evita amenzi.
Fiscul va monitoriza toate transporturile de bunuri de pe teritoriul României printr-un nou sistem electronic național de monitorizare, denumit e-Transport, potrivit unui OUG publicat sâmbătă în Monitorul Oficial. Pentru ca această măsură să se poată aplica, ministrul finanțelor va trebui să emită, în acest sens, până pe 17 ianuarie 2022, un ordin privind procedura de aplicare a sistemului e-Transport. Citește articolul
Articolul prezintă riscuri legale importante pentru angajatori, cum ar fi pedepsele pentru neplata dărilor către stat. De asemenea, abordează modificări ale legislației muncii legate de salariul minim, aspecte esențiale pentru a asigura respectarea legilor și evitarea problemelor juridice.
Guvernul a oficializat sâmbătă o ordonanță de urgență care conține zeci de modificări legislative importante pentru companii și persoanele fizice. În esență, aceasta conține măsuri ce vizează fiscalitatea, relațiile de muncă, pensiile publice și salarizarea bugetarilor. O parte dintre măsuri se aplică deja, însă altele vor intra în vigoare în prima parte a anului 2022. Citește articolul
Monitorizarea și aplicarea modificărilor legislative care afectează operațiunile companiei, de la sancțiuni administrative și reguli COVID-19 la norme privind relațiile de muncă, protecția lucrătorilor în străinătate și decizii judecătorești despre exproprieri.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 13 - 19 decembrie 2021. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică. Explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile - ele trimit către articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Departamentul este interesat de discuțiile despre posibile reglementări sau interdicții legate de mașinile vechi și poluare, pentru a anticipa viitoarele cerințe legale de mediu și de trafic.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
Articolul explică o decizie importantă a instanței supreme despre cum se interpretează legile de expropriere, oferind ghidare clară pentru departamentele juridice din companii în cazurile de achiziție forțată a proprietăților sau de contestare a despăgubirilor.
În cazul despăgubirilor pentru exproprierile pentru realizarea unor obiective de interes național, județean și local, la stabilirea întinderii acestor despăgubiri trebuie să se țină seama și de prevederile Legii 33/1994, adică și de expertizele date de camerele notarilor publici și de criteriile legale prevăzute de această lege. Problema era dacă se impunea interpretarea extensivă a unui text de lege din Legea nr. 255/2010, pentru a se respecta principiul fundamental al exproprierii. Citește articolul
Acest departament este interesat de legile și regulile guvernamentale privind organizarea de evenimente, pentru a se asigura că firma respectă toate cerințele legale și evită amenzile.
De obicei, firmele organizează pe final de an petreceri cu angajații, însă acest tip de evenimente, care ar intra în categoria celor private, laolaltă cu nunțile și botezurile, sunt în continuare interzise prin actul normativ care a prelungit starea de alertă până pe 7 ianuarie. Citește articolul
Pentru a se asigura că firma și angajații săi respectă toate legile și regulile atunci când transportă sume mari de bani sau alte valori la granița Uniunii Europene și pentru a ști ce trebuie făcut în caz de control sau reținere.
Sumele de cel puțin 10.000 de euro se declară, începând de marți, după noi reguli, la ieșirea sau la intrarea în Uniunea Europeană, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat în Monitorul Oficial, care se aplică deja. De asemenea, același ordin reglementează și modul în care autoritățile vamale pot reține, temporar, aceste sume. Citește articolul