Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Evaluează cum noile legi fiscale pot afecta riscurile financiare ale firmei și se asigură că sunt luate măsuri pentru a respecta legea și a folosi optim avantajele fiscale, fără a expune compania la riscuri nejustificate.
Transportatorii care reinvestesc profitul în achiziționarea de vehicule noi ar urma să fie scutiți de la plata impozitului la stat, reiese dintr-un proiect de act normativ înscris recent în dezbaterile Senatului. Concret, vizați ar fi nu numai transportatorii rutieri, ci și cei navali sau aerieni. În prezent, Codul fiscal nu prevede o asemenea facilitate. Citește articolul
Ajută la evaluarea riscurilor asociate cu accesarea fondurilor, estimarea șanselor de succes și asigurarea că proiectul respectă toate cerințele pentru a fi aprobat, minimizând astfel riscul de eșec.
Sesiunea din acest an a programului Start-up Nation va aduce finanțări nerambursabile unui număr de zece mii de antreprenori, conform schemei de implementare publicată în dezbatere publică la finalul lunii martie. Cele mai mari șanse de a primi cei 200.000 de lei nerambursabili le au activitățile de producție, acestea putând crea un număr mai mare de locuri de muncă. În articolul de astăzi prezentăm etapele necesare pentru înființarea unei cofetării prin intermediul programului Start-up Nation 2018. Citește articolul
Un sistem digital public ineficient poate crea riscuri semnificative pentru operațiunile companiilor (ex: întârzieri, erori), iar acest departament este interesat de identificarea și gestionarea acestor riscuri.
Instituţiile publice din România nu ştiu una de cealaltă. Au propriile baze de date, care nu comunică între ele, în timp ce oamenii se lovesc de situaţii absurde, cu taxe şi amenzi plătite care nu apar în sistem. Citește articolul
Pentru a identifica și a reduce riscurile la care este expusă compania, acest departament trebuie să înțeleagă cum se schimbă legile, în special cele care privesc gestionarea situațiilor în care pot apărea probleme legale sau infracțiuni.
Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unui proces va trebui făcută până la citirea actului de sesizare, atât în cazurile unde s-ar putea înlătura răspunderea penală prin împăcare, cât și în cazurile unde s-ar înlătura răspunderea prin retragerea plângerii prealabile, conform unei legi care va intra mâine în vigoare. În aceste din urmă situații, limitarea defavorabilă victimelor este lesne de observat, din moment ce retragerea plângerii se poate face și mult mai departe în timp decât primul sau al doilea termen de judecată. Citește articolul
Nerespectarea legilor de angajare a străinilor poate aduce amenzi sau probleme mari pentru firmă. Acest departament este interesat să știe despre tentativele de schimbare a legislației, chiar dacă sunt respinse, pentru a evalua riscurile și a se asigura că firma respectă întotdeauna ce este valabil legal.
Străinii de etnie română care stau în țări precum Moldova, Ucraina, Serbia sau Albania ar putea să vină în România să lucreze, pentru cel mult un an, fără ca firmele să fie nevoite să obțină pentru ei avizul de angajare. Măsura face parte dintr-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat. Citește articolul
Nerespectarea regulilor de prețuri și reduceri poate aduce amenzi mari și poate afecta grav reputația firmei. Acest departament evaluează aceste riscuri și propune măsuri pentru a le preveni.
Retailerii din mediul online ar putea fi obligați, în viitor, să afișeze pe platformele pe care le folosesc modificările prețurilor de referință pe care le prezintă consumatorilor ca reduse, aflăm dintr-un comunicat recent al Consiliului Concurenței. Instituția a făcut anunțul în contextul în care, într-o anchetă derulată în preajma reducerilor de Black Friday din anul precedent, a observat politicile înșelătoare ale comercianților din online la prezentarea prețurilor reduse. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile pe care le-ar putea avea o firmă dacă nu respectă noile condiții de funcționare sau dacă partenerii săi (agențiile de plasare) nu sunt conformi, și stabilește măsuri pentru a preveni aceste riscuri.
La începutul lunii martie au intrat în vigoare condiții suplimentare pentru firmele care funcționează legal ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate. Iar actul normativ care a adus aceste noutăți prevede că firmele deja înființate și înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă (ITM) la data de 5 martie 2018 trebuie să meargă la ITM și să se reînregistreze, în noile condiții, până la data de 4 mai 2018. Citește articolul
Schimbările ROBOR reprezintă un risc financiar, iar perturbările traficului aerian pot afecta operațiunile, necesitând evaluarea și gestionarea riscurilor.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Articolul vorbește despre riscuri semnificative, cum ar fi amenzi mari și procese colective. Acest departament evaluează și gestionează astfel de riscuri pentru a proteja firma de probleme financiare și de reputație.
Ce-ar fi dacă am începe să ne gândim la Regulamentul european privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și dintr-o altă perspectivă decât aceea de conformare? De pildă, dacă ne-am gândi la avantajele pe care le poate aduce unui business? Vorbim constant despre riscuri -- amenzi substanțiale care pot sau nu pot să fie aplicate, clienți care dau firmele în judecată pentru nerespectarea drepturilor lor ori chiar procese colective, căci se va putea ajunge și la asta, la un moment dat, spun specialiștii. Citește articolul
Pentru că ajută la identificarea și evaluarea riscurilor legale și operaționale, în special cele legate de procese civile, investigații penale și respectarea regulilor financiare, contribuind la un control intern mai bun.
Conferința “Probleme actuale în procesul civil și în procesul penal”, organizată de Baroul Timiș în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA) și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, va avea loc sâmbătă, 5 mai 2018. Citește articolul