Reputația companiei este importantă pentru vânzări. Apariția pe lista neagră poate dăuna imaginii companiei și poate îngreuna atragerea de noi clienți sau menținerea celor existenți. Apariția pe lista albă poate fi un avantaj.
Atât lista firmelor cu datorii în al treilea trimestru din 2024, cât și lista firmelor corecte din aceeași perioadă urmează să fie publicate până la 31 octombrie de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Departamentul de Vânzări trebuie să fie la curent cu noile reguli de etichetare, adaptate comerțului modern, inclusiv vânzărilor online și la stațiile de reumplere, pentru a asigura conformitatea produselor vândute.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat o nouă regulă privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor chimice (CLP), actualizând legislația UE în această materie, care data încă din anul 2008. Noua reglementare clarifică regulile privind etichetarea substanțelor chimice și le adaptează la diferite forme de comerț, cum ar fi comerțul online sau vânzările vrac. De asemenea, documentul promovează circularitatea produselor chimice, face etichetarea (inclusiv cea digitală) mai clară și mai ușor de citit, în încercarea de a asigura un nivel mai ridicat de protecție al consumatorilor împotriva pericolelor reprezentate de astfel de substanțe. Citește articolul
Noile costuri legate de ambalaje și sistemul de garanție-returnare pot influența prețul produselor vândute, iar vânzătorii trebuie să înțeleagă impactul asupra strategiei de preț.
Printr-un ordin publicat luni au fost aprobate cele două metodologii de calcul al tarifelor de administrare și gestionare în cadrul sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile. Noile tarife se vor aplica începând de la 1 ianuarie. Citește articolul
Echipa de vânzări este cea care emite facturile. Acest articol îi ajută să înțeleagă cum să evite greșelile de emitere a facturilor dublate în sistemul e-factura și ce să facă dacă se întâmplă, pentru a menține relații bune cu clienții și a asigura corectitudinea documentelor.
Emiterea multiplă a facturilor pentru aceeași tranzacție nu generează obligații de plată pentru cumpărător, dar acesta ar trebui să comunice emitentului despre dublurile constatate. Deși cumpărătorul ar putea fi tentat să deducă TVA de mai multe ori, acest lucru nu este permis legal, deducerea fiind posibilă doar pentru o singură factură validă, conform prevederilor Codului fiscal. Citește articolul
O economie care încetinește și riscul de recesiune influențează direct puterea de cumpărare a clienților și strategiile de preț, fiind crucial pentru previzionarea vânzărilor.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România, realizat în rândul a 250 de analiști financiari, a scăzut în luna septembrie, cu 6,7 puncte până la valoarea de 40,1 puncte. Această situație a survenit pe fondul scăderii cu 7,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului, și cu 5.5 puncte a componenței de condiții curente. Citește articolul
Articolul poate influența strategiile de preț prin modificări de TVA și poate deschide noi oportunități de afaceri prin strategia națională de turism, dacă firma activează în sau colaborează cu acest sector.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 7 - 13 octombrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Acest departament este interesat de dimensiunea pieței și de oportunitățile de creștere. Statisticile privind valoarea comerțului electronic și numărul mare de cumpărători online sunt esențiale pentru a identifica noi canale de vânzare și pentru a înțelege comportamentul consumatorilor.
Valoarea comerțului online din România ar putea ajunge la 11,7 miliarde de euro în 2024, echivalentul a 3,42% din PIB, în creștere cu 10% față de anul precedent, estimează specialiștii din domeniu. Citește articolul
Echipa de vânzări trebuie să știe exact cum poate vorbi despre produsele firmei și cum le poate promova, pentru a atrage clienți și a respecta legea, fără a induce în eroare.
Printr-o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se stabilește că statele membre nu pot interzice în mod general și abstract utilizarea denumirilor din industria cărnii, mezelurilor și a peștelui pentru a descrie, comercializa sau promova alimentele pe bază de proteine vegetale, chiar dacă acestea înlocuiesc în totalitate proteinele de origine animală. Cu toate acestea, statele membre pot sancționa utilizarea unor astfel de denumiri dacă, în practică, acestea induc în eroare consumatorul, iar producătorii trebuie să furnizeze informații clare cu privire la înlocuirea ingredientelor. CJUE a concluzionat că armonizarea expresă a legislației UE privind etichetarea alimentelor acoperă și situația în care compoziția alimentelor se schimbă complet. Aceasta înseamnă că statele membre nu pot adopta măsuri naționale care să reglementeze sau să interzică utilizarea unor astfel de denumiri, în afara cadrului stabilit de legislația UE. Citește articolul
Informațiile despre creșterea economică și despre sectoarele care merg mai bine (cum ar fi comerțul sau turismul) ajută echipa de vânzări să înțeleagă unde sunt oportunități și să își stabilească țintele de vânzări.
Datele revizuite arată că economia României a înregistrat o creșterea de doar 1,4% din PIB în primul semestru (față de 1,5% estimarea anterioară), în condițiile în care cifrele privind evoluția din T2 au fost revizuite în sens pozitiv. Cu toate acestea, rolul investițiilor la avansul economic a fost redus drastic. Citește articolul
Acest departament este interesat de strategiile de promovare a turismului și de atragere a turiștilor cu putere de cheltuială mai mare, ceea ce poate duce la creșterea vânzărilor pentru companiile din industrie.
Strategia Națională a României pentru Dezvoltarea Turismului în următorii zece ani, al cărei proiect a fost pus la finele lui februarie în dezbatere la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial și include o serie de planuri guvernamentale și inițiative menite să sprijine și să dezvolte sectorul turistic. Strategia identifică nevoia de a spori calitatea și accesibilitatea zonelor turistice, încurajând inovarea în sectorul privat și îmbunătățirea experiențelor turistice. De asemenea, se pun accent pe digitalizare, marketing țintit și adaptarea la schimbările climatice. Citește articolul