Salutare celor cu note sub 7.00,
stiu ca va este foarte greu si ca acum va lingeti ranile, dar fruntea sus.
"NU MOR CAII CAND VOR CAINII":P
Eu am avut un soc emotional dupa examen...am plans 1 ora si eram hotarata sa nu mai incerc si a treia oara.Am gresit iar prosteste, nu m-am concentrat destul...efectiv nu stiu ce s-a intamplat cu mine, dar, acum nu mai are rost sa gasesc scuze.
Dar, am ajuns acasa, mi-am privit fetita si mi-am adus aminte pentru ce lupt.
Asa ca pana la 1decembrie nu pun mana pe nicio carte.
Dupa aceea de la capat!
Absolvirea se promoveaza, de obicei, in proportie de 99 %, rar fiind intalnite accidente de parcurs. Examenul de promovare se finalizeaza cu validarea rezultatelor undeva prin iunie...Posturi vacante la tribunale sunt vreo 40. Deci, maxim 40 de locuri se vor vacanta la judecatorii (cele de la curtile de apel nu se pun la calcul, deoarece doar cei de la tribunal se pot inscrie pentru acest examen de promovare, deci locurile respective devin vacante la acest grad de jurisdictie, si se vor scoate la concursul de promovare din toamna). Grad de ocupare 100% nu poate exista niciodata in sistem, intrucat nu ar mai fi posibile transferurile, si stiu ca asta va intereseaza dupa expirarea interdictiei (dureroase pt cei cu familii) de 3 ani. Asadar, restul de 47 de locuri nu pot fi scoase la concurs, fiind necesara o anumita mobilitate a sistemului pentru cazurile cu adevarat necesare de transfer. Asadar, daca faci calculul, cele 47 de locuri disponibile dupa optiunile auditorilor, plus cele 40 de locuri vacantate la judecatorii dupa validarea promovarii, conduc la un total de aproximativ 90 de locuri undeva la inceputul lui iulie. Din cauza asta, examenul cu 5 ani va fi organizat in octombrie-noimbrie, cand probabil vor fi scoase la concurs vreo 50 de locuri...Situatia e oarecum similara si la parchete, unde exista 100 de auditori procurori ce vor absolvi in mai INM-ul. Sorry!
stimate domnule absolvent de Harvard davagahan, esti atat de destept incat e greu sa reuseasca omu sa-ti tina piept....pe ce te bazezi matale ca eu n-am absolvit facultatea de drept?sa-ti trimit o copie adiplomei?sa fim seriosdi,e o cacialma examenul pe opost si niste tocilari ca tine incearca marea cu degetul.....sas mai dai de 15 ori pana iei.....in rest ,succes celorlalti,adevaratii magistrati sunt doar la inm....restul e cancan....
Va urmaresc de cateva zile argumentele pro si contra organizarii concursului de intrare in magistratura pentru cei cu 5 ani vechime in specialitate juridica . Inca un argument pro ar fi acela ca, dupa calculele mele, locurile disponibile la judecatorii vor fi mai multe, deoarece incepand cu 1 mai a.c. a fost anuntata inceperea activitatii Tribunalului Ilfov.
Pentru Tribunalul Ilfov exista deja judecatori promovati , care lucreaza in fapt la Trib Bucuresti, la fel si pentru procurori. Nu va mai faceti iluzii cu examenul direct pe post, am vazut ca tot socotiti locurile vacante. In vara sunt de repartizat 200, nu 100 de la INM, iar in vara urmatoare, 168. Cum pensionarile au scazut dramatic, existand chiar cazuri de reincadrari, slabe sanse sa se mai tina concurs pentru cei cu vechime.
Plus ca actualul concurs in derulare de la INM le vine manusa, pentru ca au vazut ca oamenii sunt din ce in ce mai bine pregatiti si au de unde alege, luandu-i pe cei mai buni la rationament si interviu.
desi am aproape 10 ani vechime....eu ma vo inscrie si in vara la INM...daca va fi examen.Nu ma deranjeaza ca mai fac scoala in plus....ma deranjeaza ca nu mi se respecta vechimea in fct. juridica...asa cum se face in orice tara civilizata din Europa la care tanjim atata(dar, subliniez...civilizata).
Experienta mea in functie juridica isi va spune cuvantul cand voi fi pe post...=D>
In alta ordine de idei,se afirma ca suntem tocilari...dar cei care dau examen la INM ce sunt...nu toti invatam aceeasi materie?...ma rog aproximativ ...ca noi avem mai multa cu vreo 1000 de pagini.
Am foarte multi prieteni absolventi de INM...sunt cativa care un an de zile au stat inchisi in casa, si la propriu si la figurat, si au invatat...
...toata stima si respectul....si lor...si parintilor care iau sprijinit....