custodie comuna

AVLIL a scris:

Nu exista studii psihologice favorabile ideii ca este in interesul suprem al copilului sa fie minge de ping-pong... Chiar in tarile in care este valabila ideea de incredintare comuna, parintii adesea ajung in instanta ca sa decida la ce facultate sa mearga pustiul lor... Si psihologii se pronunta clar impotriva acestui tip de joaca de-a soarecele si pisica intre parinti si copil...

Well, e adevarat ca in Romania nu exista astfel de studii. Dar lucrul se explica prin aceea ca la noi custodia comuna (sau "incredintarea comuna") nu este recunoscuta de lege. Prin urmare, psihologii nu prea au ce studia. Cum gasesti cupluri despartite care isi cresc impreuna copilul, pentru a vedea ce efecte are asta asupra copilului?

Altfel, prin alte tari, nu, psihologii nu "se pronunta clar impotriva acestui tip de joaca de-a soarecele si pisica intre parinti si copil". Iata un singur exemplu contrar (ele sunt multe), din Stalele Unite. E vorba de un studiu publicat in 2002 in Journal of Family Psychology, o revista academica a APA (The American Psychological Association). Rezumatul si concluziile studiului le gasiti aici:

[ link extern ] .

Citeva citate. "Children in joint custody arrangements had less behavior and emotional problems, had higher self-esteem, better family relations and school performance than children in sole custody arrangements. And these children were as well-adjusted as intact family children on the same measures, said Bauserman, "probably because joint custody provides the child with an opportunity to have ongoing contact with both parents."

"Also, joint custody couples reported less conflict, possibly because both parents could participate in their children's lives equally and not spend the time arguing over childcare decisions. Unfortunately a perception exists that joint custody is more harmful because it exposes children to ongoing parental conflict. In fact, the studies in this review found that sole-custody parents reported higher levels of conflict".

In Statele Unite se considera ca incredintarea comuna ("joint custody") se face in interesul superior al copilului, deoarece este, in general, in interesul superior al acestuia ca el sa fie crescut (nu doar "vizitat") de ambii sai parinti.

Chiar daca in Romania nu s-au facut studii psihologice pe aspectul ,,custodiei comune", studiile efectuate in alte state pot fi relevante din punctul de vedere al efectelor produse.
Psihologii romani se pot inspira din acele studii efectuate.
La noi in tara exista o problema legata de faptul ca in majoritatea cazurilor tatii se dezintereseaza de copii dupa divort si acest lucru pare sa fie o realitate de necontestat.Din acest motiv, tatii care sunt de buna-credinta intampina probleme legate de credibilitate in fata instantelor care sunt adesea sceptice cu privire la continuitatea exercitarii drepturilor la legaturi personale cu minorii.
Protectia copilului ar trebui sa se ocupe de aceste studii pt ca... au ca atributii protectia copilului si totusi nu se poate spune ca minorul este protejat de stat de propriul sau parinte...

Asociatiile tatilor ar trebui sa se ocupe de promovarea acestor probleme si sa intreprinda demersuri la Protectia Copilului.
Parerea mea este ca ,,cresterea comuna" a minorilor poate fi impartasita de judecatori, chiar si in absenta unei dispozitii legale exprese, daca exista suficiente elemente care sa duca instanta la concluzia ca acest lucru este in interesul suprem al minorului.
In acest sens, un rol activ ar putea sa il aiba si cei care efectueaza anchetele sociale, astfel ca acestia sa isi exprime un punct de vedere in proces si nu sa se rezume la un rol pur formal fara nicio finalitate practica.Ancheta sociala ar trebui sa constituie cu adevarat o ancheta detaliata in care sa fie expus un punct de vedere pertinent pe baza cercetarilor efectuate.

avocat Claudiu Lascoschi

Observ ca parerea celor deranjati de lipsa din prevederile legale a " custodiei comune" este ca fara aceasta nu-si pot exercita drepturile parintesti. Mai fals nici ca se poate. Parintele care nu are in ingrijire copilul nu isi pierde dreptul de a veghea la educarea si cresterea acestuia. Daca va ajunge la concluzia ca educatia data copilului nu este corespunzatoare poate actiona in instanta si va cere incredintarea copilului. Daca va dovedi ca are dreptate in afirmatii va castiga procesul.
Se vehiculeaza voalat ideea ca instanta incredinteaza copilul in baza unui automatism nu pe baza probelor prezentate de catre avocati sau chiar de catre parinti, lucru care iar este fals.
Este clar faptul ca daca parintii nu reusesc sa se inteleaga si sa ia decizii de comun acord fara ca legea sa le impuna acest fapt nici o custodie comuna nu ar fi mai eficienta.
Cat priveste expertizarea judecatoarelor.................. care nu au putere de discernamat datorita educatiei primite in copilarie ............ ce sa zic............. o concluzie interesanta.
Concluzia ca infractionalitatea creste datorita incredintarii copiilor spre crestere mamelor .......... pot spune ca este o concluzie uimitoare. Adica lipsa de interes a tatilor, care se ascund dupa " imposibilitatea " de a decide , pentru educatia propriului copil nu are legatura cu infractionalitatea?????
Singura posibilitate de a se schimba ceva este educatia pe care ar trebui sa o aiba parintii. Aici este marea problema a romanilor, nu sunt educati. Scoala nu ofera nici o pregatire pentru viata de zi cu zi. Copii nu sunt invatati sa fie responsabili civil, in familie................
Cat timp tatii cred ca pot contribui la educatia copilului doar daca au posibilitatea de a se opune deciziilor mamei care are in ingrijire copilul nici nu cred ca ar fi in interesul copilului o custodie comuna.

adelaida_07 a scris:

Observ ca parerea celor deranjati de lipsa din prevederile legale a "custodiei comune" este ca fara aceasta nu-si pot exercita drepturile parintesti. Mai fals nici ca se poate. Parintele care nu are in ingrijire copilul nu isi pierde dreptul de a veghea la educarea si cresterea acestuia. Daca va ajunge la concluzia ca educatia data copilului nu este corespunzatoare poate actiona in instanta si va cere incredintarea copilului. Daca va dovedi ca are dreptate in afirmatii va castiga procesul.

Doamna, cum vegheaza, concret, la educarea si cresterea unui copil parintele care nu il are in ingrijire? Ce mijloace efective are el la dispozitie sa faca asta?

Sa presupunem ca parintele care nu are in ingrijire copilul ajunge la concluzia ca respectivul copil are nevoie de meditatii la matematica. Daca parintele care ingrijeste copilul nu este de acord, celalalt parinte nu poate face nimic: meditatiile sunt ilegale.

Sau sa presupunem ca parintele care nu are in ingrijire copilul doreste sa il invete pe respectivul copil limba engleza. Cum o va putea face daca celalalt parinte va considera asta drept o tentativa de extindere nepermisa a dreptului de vizitare?

Un parinte se implica in nenumarate feluri in cresterea si educarea propriului copil. Cind el pierde dreptul de a-si ingriji copilul - si ramine doar cu cel de "a veghea" - copilul pierde de fapt accesul la jumatate din posibilitatile pe care le avea de a fi crescut si ingrijit - si anume, exact la jumatatea specifica oferita de parintele in cauza.

Vi se pare benefic pentru un copil ca parintii sa se urmareasca unul pe celalalt si sa se dea in judecata ori de cite ori parintele care nu are in ingrijire copilul ajunge la concluzia ca celalalt parinte nu se ocupa asa cum trebuie de copil? Dar acest lucru se va intimpla atita vreme cit singura cale de acces la copil - cea pe care o indicati si dumneavoastra - este darea in judecata a parintelui care are in ingrijire copilul. Culmea este ca actualul sistem din Romania adauga durerilor si suferintelor legate aproape inevitabil de divort/despartire si incitativul de a transforma copilul in obiect de santaj, ceea ce contribuie la cresterea suspiciunii intre fostii soti/parteneri.

Daca ar deveni legala si in Romania incredintarea comuna, copilul s-ar putea transforma intr-un factor de mediere intre parinti, care de dragul lui probabil ca si-ar tine sub ceva mai mult control propriile dureri.

Interesul superior al copilului este acela de a avea parinti care sa-l creasca. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvint - e suficient sa intrebati orice orfan. Iar legiuitorul ar trebui sa aiba in vedere cu adevarat acest interes superior al copilului. De aceea cred ca legatura dintre copil si parinte nu trebuie rupta, limitata sever sau inlocuita (prin aparitia unui "parinte vitreg") decit daca acest lucru este absolul necesar. Parintii se pot certa, dupa cum se pot si desparti. Insa nu rezulta de nicaieri ca ceea ce este bine pentru un parinte (si anume despartirea de celalalt parinte) este bine si pentru copil. Sunt convins ca se pot gasi solutii legale pentru ca binele copilului si binele fiecaruia dintre parinti sa se poata armoniza. Legalizarea ingrijirii comune este una dintre ele.

Fireste, nu sustin aici ca incredintarea comuna ar fi cea mai buna solutie in toate cazurile. Dar sunt convins ca ea este cea mai buna solutie in mult mai multe cazuri decit suntem dispusi sa acceptam la prima vedere.

Data post: Duminica, 4 Ianuarie 2009, 00:58
Subiect: RE: custodie comuna

"Dreptul de a veghea" la cresterea si educarea copilului este cu totul altceva decit dreptul de a-ti creste si de a-ti educa propriul copil. El e doar un drept de a observa, de pe margine, cum altcineva iti creste si iti educa propriul copil, fara ca tu sa ai nici un cuvint de spus - ceea ce, orice s-ar spune, pentru un parinte adevarat este o tortura.

Dar, in fond, asta nu e deloc important. Ceea ce e cu adevarat important este ca, atunci cind unui parinte ii este retras dreptul de a-si creste si de a-si educa propriul copil (pastrind doar fantomaticul si pasivul drept de "a veghea"), in realitate copilul este cel care pierde dreptul de a fi crescut si educat de acel parinte, drept pe care si l-a obtinut prin nastere. De aceea, decizia de a-i retrage copilului acest drept trebuie luata cu multa prudenta - si, in orice caz, ea trebuie luata fara nici o legatura cu decizia parintilor de a se desparti (din motive bune sau rele). Cu alte cuvinte, decizia de a-i retrage copilului dreptul de a fi crescut si educat de unul dintre parintii sai ar trebui sa fie exceptia si nu regula, intrucit responsabilitatea unei astfel de decizii pentru cel care o ia este enorma (daca nu chiar incomensurabila) - practic, cel care ia o asemenea decizie "se joaca de-a Dumnezeu" (cum ar spune americanii) cu respectivul copil.

Cind vom intelege aceste lucruri sunt convins ca vom vedea incredintarea comuna intr-o cu totul alta lumina...

Din pacate lipsa de cunostiinte despre ceea ce este bine sau rau pentru copil genereaza mari probleme in justitie.
In opinia mea Sorincu a aratat foarte bine si in termeni reali adevarul pe situatia de fapt.

Cunosc anumite aspecte care nu pot fi rezolvate decat prin obtinerea unor hotarari judecatoresti.Spre exemplu, un caz care nu cred ca va ajunge in instanta a constat in interzicerea dreptului de A VEDEA copilul la cresa.Conducerea institutiei a cerut acordul mamei pt A VEDEA COPILUL la cresa ! ATENTIE ! A dat raspuns in scris la o cerere adresata in scris!
Aceasta este realitatea despre care multi habar nu au.Dupa parerea mea aceasta situatie reclama obtinerea unei hotarari judecatoresti.Dar asa cum am mai spus si cu alte ocazii, tatii nu se lupta pt problemele survenite pana la capat din diferite motive ( adesea din motive financiare).

De aceea, crescutul copilului este de-a dreptul iluzorie din moment ce tatalui ii sunt incalcate in mod flagrant drepturile si libertatile fundamentale si drepturile copilului de asemenea.
Din punctul meu de vedere nu schimbarea legislatiei constitie solutia de iesire din aceasta situatie paradoxala ci necesitatea de a lupta cu o mentalitate invechita, lucru care nu se poate face decat intr-un cadru organizat, prin asociatiile tatilor, care insa nu stiu cum sa se lupte ceea ce determina o lipsa de eficienta practica.

avocat Claudiu Lascoschi