Legea de aprobare a OG 16/2022, care conține câteva modificări fiscale importante pentru companii, a fost oficializată marți, după ce sesizările de neconstituționalitate la adresa acesteia au fost respinse acum câteva zile. Prin urmare, modificările așteptate de mediul de afaceri intervin înainte de 1 ianuarie 2023. În lipsa ajustărilor din lege, regulile stabilite de ordonanță pentru 1 ianuarie s-ar fi aplicat exact așa cum le-a dat Guvernul. Citește articolul
Companiile din HoReCa ce desfășoară și activități din afara acestui domeniu se pot găsi, din 2023, în situația de a datora la stat atât impozit micro, cât și impozit pe profit (concomitent), reiese dintr-o lege nouă. Practic, în contextul eliminării impozitului specific, parlamentarii au luat măsuri pentru a perpetua așa-zisul impozit mixt. Citește articolul
Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) nr. 1.679/2022, contribuabilii plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor pot solicita redirecţionarea unor sume din impozitul datorat, în termen de șase luni de la termenul legal de depunere al declaraţiei anuale de impozit pe profit, respectiv al declaraţiei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor aferente trimestrului IV, prin depunerea formularul 177. Citește articolul
Închiderea exercițiului financiar vechi și deschiderea exercițiului financiar nou presupun numeroase verificări și activități fiscal-contabile pentru specialiști. În acest sens, l-am rugat pe expertul contabil Ioan Butariu să ne scrie pe scurt despre cele mai relevante chestiuni fiscal-contabile la care trebuie să fii atent în perioada de tranziție către un nou an financiar. Citește articolul
Ca să aplice impozitul micro, din 2023, societatea trebuie să aibă un contract individual de muncă (CIM) activ, suspendările mai mari de 30 de zile ale CIM-ului ducând la schimbarea regimului de impozitare - apare, astfel, riscul de a trece de la impozit micro la impozit pe profit. Unul dintre cazurile recunoscute de Codul muncii ca fiind motiv de suspendare (de drept) a CIM este concediul medical (incapacitatea temporară de muncă), dar față de alte situații de suspendare prezintă niște particularități care nu ar trebui sau nu ar fi echitabil să le trecem cu vederea în această discuție privind regimul de impozitare: nu se suspendă CIM-ul și în Revisal, e necesară plata unei indemnizații care e taxată în mare măsură la fel ca salariul, iar incapacitatea temporară de muncă e de cele mai multe ori o chestiune neimputabilă vreuneia dintre părțile raportului de muncă. A face din concediul medical de peste 30 de zile un caz de schimbare radicală a regimului de impozitare a angajatorului nu pare cea mai rezonabilă interpretare a legii. Citește articolul
Potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal prin OG 16/2022, pentru ca o societate să aplice, din 2023, regimul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, între alte condiții, va trebui ca aceasta să aibă și un angajat. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care societatea are încheiat un contract de mandat, dacă remuneraţia este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Citește articolul
Cu toate că reprezentanții autorităților anunțaseră recent că în 2023 nu vom vedea modificări la Codul fiscal, un document apărut marți la Ministerul Finanțelor arată că anul viitor va continua revizuirea sistemului fiscal. Astfel, este posibil, totuși, să vedem noi schimbări privind impozitul micro, impozitul pe profit și facilitățile fiscale. Citește articolul
Condițiile impozitului micro trebuie îndeplinite de o companie, pentru a rămâne la acest regim și în 2023, la data de 31 decembrie 2022, conform modificărilor operate la Codul fiscal prin OG 16/2022. Prin excepție, singura condiție ce nu va trebui îndeplinită în ultima zi a anului 2022 va fi cea a veniturilor, așa cum reiese dintr-o lege aflată acum la șeful statului. Citește articolul
Deoarece impozitul specific urmează să fie eliminat din legislație la 1 ianuarie 2023, companiile care aplică acum acest regim trebuie să treacă, de la începutul anului viitor, la un alt regim de impozitare. Iată ce opțiuni există și ce demersuri trebuie făcute. Citește articolul
Recent, parlamentarii au votat ca noul plafon de venituri în funcție de care firmele se încadrează la regimul de impozitare micro să se aplice începând cu veniturile aferente anului 2023, nu începând cu veniturile aferente anului 2022. Însă, chiar și așa, autoritățile atrag atenția că microfirmele tot se pot găsi în situația de a ieși anul viitor din regimul micro. Citește articolul