Plata stimulentului de inserţie nu va mai înceta dacă părintele îndreptăţit să îl obţină nu va mai realiza venituri impozabile, aşa cum prevede, în prezent, OUG 111/2010. Potrivit unei ordonanțe oficializate joi, legislaţia se va modifica şi va permite doar suspendarea acestei plați dacă părintele nu mai primeşte venituri supuse impozitului, iar când situaţia revine la normal, plata stimulentului va fi reluată. Schimbarea nu se va aplica de acum, ci după ce modificările apărute la concediul de creștere vor fi introduse și în normele de aplicare, lucru care ar trebui să se întâmple până, cel mai târziu, în iunie. Citește articolul
Părinții care se întorc la serviciu din concediul de creștere a copilului în primele șase luni vor primi un stimulent de inserție de peste două ori mai mare decât cel primit acum, potrivit unei ordonanțe oficializate joi. Practic, stimulentul de inserție va avea două valori: una majorată (de 1.500 de lei), în cazul celor care revin la lucru până când copilul împlinește șase luni, și cea utilizată acum (650 de lei), acordată părinților care se întorc la serviciu oricând după această perioadă. Totuși, chiar dacă ordonanța a fost oficializată acum, prevederile ei se vor aplica numai după modificarea normelor metodologice privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, care ar trebui să aibă loc în cel mult două luni de acum încolo. Citește articolul
Părinţii beneficiază de o serie de drepturi conform legislaţiei naţionale, printre ele numărându-se atât concedii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, ci şi indemnizaţii pentru aceste concedii, precum şi zile libere pentru îngrijirea lor. Citește articolul
Persoanele care încearcă să obțină, în mod fraudulos, indemnizația de creștere a copilului riscă să răspundă penal. Discutăm, aici, de mai multe infracțiuni, cum sunt falsul, uzul de fals, înșelăciunea sau chiar constituirea unui grup infracțional organizat, dacă trei sau mai multe persoane acționează într-un mod coordonat, pentru comiterea unor asemenea infracțiuni. Aceasta a fost situația cu o grupare vizată de autoritățile din Călărași, gruparea respectivă cauzând prejudicii de peste 8.000.000 lei, după ce ar fi folosit acte false pentru a obține, în mod fraudulos, indemnizația pentru creșterea copilului. Citește articolul
Cei care trebuie să revină la lucru din concediul de creștere a copilului pe perioada stării de alertă pot sta în continuare cu cel mic și pot primi indemnizația aferentă până la sfârșitul acestui an, dar doar dacă activează într-un domeniu în care se păstrează restricțiile, potrivit unei ordonanțe de urgență, ce a fost oficializată recent. De asemenea, potrivit documentului, și stimulentul de inserție se păstrează în aceleași condiții. Citește articolul
Părinții copiilor cu dizabilități și cei adoptivi care, la data instituirii stării de urgență, aveau dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copiilor beneficiază de aceste ajutoare pe toată perioada stării de urgență, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, publicată marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
Executivul a decis de curând că, în contextul actual al stării de urgență, cei care vor să obțină anumite beneficii la care au dreptul prin lege trebuie să o poată face și electronic, nu doar la ghișeu. Prin urmare, au impus tuturor primăriilor și altor autorități să primească documentele de la solicitanți în mod electronic, pe email. Iată, mai jos, o listă a celor mai importante beneficii sociale ce pot fi obținute acum online: Citește articolul
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a făcut un site cu informații centralizate pentru românii care trebuie să depună diverse documente pentru a obține beneficii precum indemnizația de creștere a copilului, șomajul, ajutorul social sau pensia. Astfel, site-ul respectiv reunește toate cele 180 de servicii publice și beneficii furnizate de instituțiile din subordinea MMPS. Citește articolul
Legislația prevede că atât femeile, cât și bărbații pot beneficia de concedii și indemnizații pentru creșterea copiilor. Salariatele care urmează să nască sau care au născut deja pot solicita o serie de concedii și indemnizații specifice, iar tații pot beneficia de un scurt concediu paternal, care se poate prelungi dacă au absolvit cursuri de specialitate pentru creșterea și îngrijirea copilului. Mai mult, părinții ar putea primi cinci zile libere suplimentare anual pentru a-și putea duce copiii la medic. În materialul ce urmează vom detalia tipurile de concedii pe care le pot cere părinții și valorile indemnizațiilor aferente. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) care vor intra în concediul de creștere a copilului (CCC) vor putea să își desfășoare activitatea și pe parcursul concediului și să realizeze venituri nelimitate fără să piardă indemnizația de creștere a copilului, conform unui proiect legislativ înregistrat la Senat pentru dezbatere. Citește articolul