Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Contribuabilii pot veni cu motive noi de nelegalitate atunci când cer în instanță anularea deciziei de soluționare a contestației fiscale și a actelor administrativ-fiscale vizate de aceasta, conform unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). În acest context, iată ce efecte practice intervin după apariția clarificării obligatorii și la ce ar trebui să fie atente firmele dacă ajung în situația respectivă, potrivit specialiștilor Deloitte. Citește articolul
Prin prezentul articol expunem principalele aspecte procedural-fiscale privind prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită. Totodată, amintim și care sunt situațiile în care poate să intervină suspendarea sau întreruperea prescripției. Citește articolul
În prima jumătate din 2023, au apărut câteva noutăți ce vizează controalele derulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la persoanele fizice (inclusiv PFA-uri). Unele dintre ele sunt din sfera legislativă, însă altele țin de politica de control a autorităților. Citește articolul
Atenția la nivel mondial asupra prețurilor de transfer continuă, atât ca urmare a proiectului BEPS inițial, cât și a proiectului BEPS 2.0. La fel, administrațiile fiscale au în vizor tranzacțiile transfrontaliere cu persoane afiliate, iar coroborat cu preocuparea companiilor pe acest segment al activității lor, toate au ca rezultat o examinare extrem de atentă a domeniului prețurilor de transfer. Citește articolul
În articolul de astăzi, expunem o serie de aspecte procedural-fiscale privind măsurile asiguratorii ce pot fi înființate asupra firmelor de către organele fiscale. În prezent, există două tipuri de măsuri asiguratorii, care se aplică în funcţie de circumstanțele situaţiei avute în vedere: poprirea asiguratorie și sechestrul asigurator. Iată ce trebuie știut despre ele. Citește articolul
După prima jumătate a anului 2023, s-au adunat mai multe noutăți referitoare la controalele derulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, există atât noutăți legislative, cât și noutăți ce țin de politica verificărilor inspectorilor, despre care companiile ar trebui să știe. Citește articolul
Ne propunem, prin prezentul articol, să expunem o serie de aspecte procedural-fiscale privind nulitatea actelor administrativ-fiscale și anularea, desființarea sau modificarea acestora. Iată ce trebuie să știe persoanele fizice și juridice. Citește articolul
Atunci când o firmă devine insolvabilă și inspectorii vor să atragă răspunderea solidară a administratorului pentru nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale, aceștia trebuie să vină cu dovezi concrete, reiese dintr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Citește articolul
Operaționalizarea verificării documentare și introducerea notificării de conformare au dus treptat la o schimbare a politicii pe care o aplică Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în cadrul controalelor la contribuabili. Citește articolul
Relația dintre autoritățile fiscale și contribuabili s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani, modul de derulare a inspecțiilor a evoluat, iar perspectiva implementării controalelor la distanță, punctual, doar în cazurile identificate în baza analizei de risc, conferă încredere cu privire la simplificarea și eficientizarea procedurilor în domeniu. Cu toate acestea, în practică, există încă situații cel puțin discutabile cu privire la tratamentul aplicat contribuabililor, cum ar fi emiterea de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a unor decizii de înregistrare fiscală în absența unui control prealabil, fără audierea și chiar fără informarea persoanei juridice vizate. Mai mult, astfel de decizii sunt considerate justificate inclusiv de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din Ministerul Finanțelor.
Citește articolul