Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Odată cu dispariția impozitului specific urmează să dispară din Codul fiscal și scutirea de impozit pentru angajații sezonieri ai plătitorilor de impozit specific. Citește articolul
De anul viitor, prevederile actuale privind impozitarea în cazul veniturilor din tranzacțiile imobiliare se vor modifica, după cum apare într-o ordonanță apărută recent, astfel încât se va elimina plafonul neimpozabil actual și vor fi introduse cote diferențiate de impozitare, calculate în funcție de perioada în care vânzătorul a deținut locuința sau terenul în cauză. Citește articolul
Cu toate că majoritatea modificărilor fiscale cuprinse într-o recentă ordonanță oficializată de Guvern se aplică de la 1 ianuarie 2023, există și câteva prevederi care se aplică deja după doar trei zile de la apariția actului normativ. Citește articolul
Printr-o ordonanță recentă ce vizează modificarea Codului fiscal, Guvernul a stabilit că, începând de luna viitoare, cei ce câștigă la jocurile de noroc vor trebui să dea statului mai mulți bani sub formă de impozit decât în prezent. În plus, potrivit ordonanței, se va schimba și modul în care sunt impozitate veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri. Deoarece nivelul propus inițial pentru impozitarea câștigurilor din jocuri de noroc era foarte mare, Guvernul a avut discuții cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale industriei de jocuri de noroc și a venit cu un al doilea set de reguli, cel ce se va aplica de luna viitoare, care a mai "îndulcit" prevederile propuse anterior în acest sens. Citește articolul
Mai puțini angajați din construcții și industria agroalimentară vor putea beneficia de facilitățile fiscale privind taxele salariale, potrivit unei recente ordonanțe cu modificări la Codul fiscal - deși acestea din urmă (sectorul agroalimentar) nici n-au apucat încă să se aplice în mod efectiv. Totodată, Guvernul mai propune ceva schimbări la cifra de afaceri din activitățile specifice pentru care se aplică aceste facilități. Cel mai complicat pentru cei care vor aplica legea este să nu se încurce în cele trei termene de intrare în vigoare prevăzute de ordonanță. Citește articolul
Pentru anumite sume ori prestații suplimentare sau beneficii extrasalariale primite de angajați, Guvernul obligă firmele să se raporteze la un plafon lunar când aplică tratamentul aferent veniturilor neimpozabile. Potrivit unei ordonanțe recente, nu vor fi considerate impozabile anumite venituri ce vizează clauzele de mobilitate, vacanțele angajaților, abonamentele medicale, hrana sau cheltuielile generate de telemuncă dacă toate acestea se încadrează în 33% din salariul de bază. Citește articolul
De anul viitor, sistemul actual de impozitare a proprietăților imobiliare se va modifica, potrivit unei ordonanțe apărute vineri, astfel încât modul de calcul al impozitului pe clădiri să se simplifice. Cea mai importantă schimbare ce va apărea în acest sens este eliminarea din Codul fiscal a noțiunii de clădire cu destinație mixtă, impozitul pentru clădirile cu dublă destinație - rezidențială și nerezidențială - urmând să se stabilească în funcție de destinația majoritară. Citește articolul
Indemnizației pentru îngrijirea pacientului bolnav de cancer i se aplică, de astăzi același regim fiscal ca cea de risc maternal și maternitate, printre altele, adică pentru aceste venituri nu se rețin impozitul și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit unei ordonanțe a Guvernului ce aduce modificări importante Codului fiscal. Citește articolul
Dividendelor distribuite după 1 ianuarie 2023 urmează să le fie aplicat un impozit de 8%, potrivit unei recente ordonanțe de modificare a Codului fiscal și care cuprinde, totodată, inclusiv reguli noi privind dividendele distribuite unei persoane juridice. Citește articolul
Angajatorul este cel responsabil cu reținerea și plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale pentru salariul care este plătit angajatului, iar, în situația în care nu aplică corect reținerile, cel care va răspunde, în fața autorităților, este doar angajatorul, și nu salariatul. Citește articolul