Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Majorarea salariilor brute ale angajaților pentru a evita scăderea din 2018 a salariilor nete se poate face și prin decizie colectivă. Însă un specialist contactat de redacția noastră spune că recomandabil este să se încheie acte adiționale la contractul individual de muncă (CIM) cu fiecare salariat în parte. În această perioadă, angajatorii sunt obligați să desfășoare negocieri colective în vederea ajustării salariilor brute, în contextul transferului contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS). Citește articolul
În condițiile în care ziua de 25 a fost sâmbătă, azi este termenul-limită pentru îndeplinirea mai multor obligații fiscale. Printre altele, angajatorii trebuie să declare și să achite până diseară impozitul pe veniturile din salarii, precum și contribuțiile sociale aferente lunii octombrie 2017, prin intermediul formularului 112. Citește articolul
Odată cu venirea lunii noiembrie, intrăm în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, cel puțin din punct de vedere comercial. În ultimii ani am văzut că marile brand-uri își decorează magazinele corespunzător și încep să promoveze reclame care te transportă în plină iarnă. Și pentru că ne facem planuri foarte multe și dintre cele mai diverse, o asigurare RCA este ultimul lucru la care ne poate sta gândul. Din fericire, poți pune aproape pe pilot automat înnoirea acesteia, astfel încât să te bucuri din plin de Sărbători. Iată cum! Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Începând cu anul viitor, plafonul până la care o persoană juridică se va putea înscrie ca microîntreprindere va fi dublat, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Această măsură va avea efecte negative asupra contractelor de muncă existente în cadrul companiilor care înregistrează în prezent o cifră de afaceri cuprinsă între 500.000 de euro și un milion de euro, dar ar putea afecta, totodată, și politicile privind crearea unor noi locuri de muncă în economie. Citește articolul
O serie de modificări referitoare la cumulul pensiilor de invaliditate cu alte tipuri de venituri sunt cuprinse într-o lege care a intrat azi în vigoare. În ceea ce privește veniturile din activități independente, cum sunt cele obținute de persoanele fizice autorizate, ele pot fi obținute de pensionar fără ca acesta să piardă temporar dreptul la pensia de care beneficiază. Citește articolul
Toți angajatorii din România sunt obligați, în această perioadă, să demareze negocieri colective cu propriii salariați în vederea ajustării salariilor brute, conform unui act normativ al Guvernului. Practic, obligația revine chiar și angajatorilor care oricum au de gând să majoreze salariile brute pentru a păstra salariile nete la același nivel de acum, în contextul transferului contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în sarcina exclusivă a angajaților. Citește articolul
După cum ştim, ideea iniţială a Guvernului de a face obligatoriu din 2018 mecanismul de plată a TVA defalcată (split TVA) a stârnit multe proteste şi discuţii în ultimele luni. Drept rezultat, Guvernul a promis că se va modifica OG nr. 23/2017 şi că se va face acest mecanism opţional din 2018. Deşi, momentan, Monitorul Oficial conţine în continuare doar versiunea obligatorie, nu pe cea opţională, oamenii de afaceri români şi străini -- crezând că problema split TVA e ca şi rezolvată -- şi-au îndreptat atenţia către alte probleme fiscale de actualitate, precum transferul de asigurări sociale, directiva antiabuz etc. Citește articolul
Începând cu anul viitor, salariații vor beneficia de deduceri mai mari decât cele oferite în prezent, în funcție de salariul brut obținut și numărul persoanelor aflate în întreținere. În prezent, această facilitate este oferită persoanelor care obțin venituri salariale brute de până la 3.000 de lei, însă de la 1 ianuarie se va acorda tuturor celor care câștigă până la 3.600 de lei brut. Dacă vrei să afli care este deducerea personală pe care angajatorul trebuie să o aplice pentru calcularea salariului tău net, descarcă de la finalul acestui articol calculatorul nostru gratuit. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul