avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 940 soluții astăzi

Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!

Acasă Act normativ: LEGE nr 53 / 2003

Act normativ: LEGE nr 53 / 2003

ACCES PREMIUM

Practica neunitară în privința modificărilor aduse CIM prin negocierea CCM

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
24 Martie 2021 | 2686 | Timp de citire: 5 min.

Orice modificare a unuia dintre elementele care fac obiectul informării în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional, anterior producerii modificării. Sunt exceptate situațiile în care modificarea este prevăzută expres în lege sau în contractul colectiv de muncă. Modificările prevăzute expres în lege nici nu ar putea face obiectul unei negocieri urmate de exprimarea acordului părților și concretizate printr-un act adițional, ele fiind obligatorii pentru ambele părți, dar în practică au apărut situații în care unele modificări prevăzute în contractele colective de muncă pot fi în defavoarea salariaților, fiind emise și opinii diferite chiar de către instanțele competente în privința litigiilor de muncă. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Cumulul de funcții și respectarea perioadei de repaus minim. La ce ar trebui să fie atenți angajatorii

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Director Editorial, avocatnet.ro
23 Martie 2021 | 3746 | Timp de citire: 4 min.

O recentă decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în materia repausului zilnic la care au dreptul angajații ne arată că acesta trebuie privit în persoana fiecărui angajat, iar nu în ansamblu, atunci când există mai multe contracte de muncă. CJUE nu a răspuns însă și cu privire la situația contractelor la angajatori diferiți, ci doar cu privire la situația cumului de funcții. Ce se întâmplă dacă inspectorii muncii constată că cele 12 ore minime prevăzute de Codul muncii nu sunt respectate? Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE S-a lansat pagina de Facebook dedicată anunţurilor de angajări la stat

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
23 Martie 2021 | 9032 | Timp de citire: 1 min.

Pagina de Facebook dedicată angajărilor în instituţiile publice a fost lansată, acesta urmând să fie canalul media prin care vor fi postate locurile de muncă disponibile la nivel naţional, potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). De asemenea, pagina va face legătura cu secţiunea dedicată concursurilor de pe site-ul ANFP. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Jurisprudență utilă

Concedierea la desființarea postului sau necorespundere profesională: Cum faci ca să eviți anularea procedurii

Dan Năstase în Resurse umane
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
22 Martie 2021 | 1 | 8207 | Timp de citire: 4 min.

Atunci când o concediere are la bază dispozițiile art. 65 din Codul muncii, iar o funcție corespunzătoare locului de muncă desființat este ocupată de mai mulți salariați, departajarea acestora se poate face numai cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă a tuturor celor care ocupă posturi de același fel, conform criteriilor de evaluare prevăzute în cadrul contractului colectiv de muncă sau a regulamentului intern și cu respectarea procedurii interne. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Va fi sudoare, va curge sânge, vor zdrăngăni cătușe, vor fi abuzuri: va rămâne Dezvoltarea României

CursDeGuvernare.ro în Știri & Revista presei
19 Martie 2021 | 881 | Timp de citire: 1 min.

România nu va reuși să ia startul spre Dezvoltare cu gândirea mică din acest moment de răscruce – martie 2021. Citește articolul

ACCES PREMIUM

CJUE: Perioada minimă de repaus zilnic în cazul mai multor contracte de muncă cu același angajator se apreciază în ansamblu, nu pe fiecare contract

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Director Editorial, avocatnet.ro
18 Martie 2021 | 2883 | Timp de citire: 2 min.

În cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, perioada minimă de repaus zilnic se aplică contractelor considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contracte luate în considerare în mod separat - este concluzia la care a ajuns Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o decizie recentă ce vizează situația unor angajați români. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Clauzele prin care angajații își asumă să rămână în companie o perioadă, în schimbul unor sume de bani - aspecte de legalitate și fiscale

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
18 Martie 2021 | 6176 | Timp de citire: 4 min.

Clauzele prin care angajatul primește o sumă de bani (bonus de fidelitate/stabilitate) în schimbul asumării faptului că va rămâne în companie o perioadă anume de timp sunt destul de frecvente. Indiferent cum sunt ele denumite în practică, astfel de clauze nu sunt în afara Codului muncii, pentru că nu limitează dreptul de a demisiona și de a lucra în altă parte al salariatului respectiv. E bine de știut însă că sumele pe care le returnează salariații dacă nu-și respectă angajamentul asumat sunt mai mari decât cele care le-au intrat efectiv în buzunar. Iată de ce: Citește articolul

ACCES GRATUIT

În ce situaţii îşi mai pot lua libere plătite părinţii în afara contextului pandemiei de coronavirus?

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
16 Martie 2021 | 1 | 2339 | Timp de citire: 2 min.

Pornind de la o întrebare pusă pe forumul avocatnet.ro, am vrut să clarificăm care sunt situaţiile în care părinţii îşi pot lua zile libere plătite atunci când şcolile sunt închise sau cursurile sunt suspendate, în afara contextului provocat de îmbolnăvirile de COVID-19. Citește articolul

ACCES GRATUIT

România, al doilea cel mai mic câştig salarial mediu lunar din UE. E și de șase ori mai mic ca în Vest

StirileProTV.ro în Știri & Revista presei
16 Martie 2021 | 650 | Timp de citire: 1 min.

România are al doilea cel mai mic câștig salarial mediu lunar din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Românii au câștiguri medii de 700 de euro, care sunt și de aproape 6 ori mai mici decât cele din Danemarca, țara aflată pe primul loc. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Anularea clauzei de neconcurență nu poate fi solicitată de angajator

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
15 Martie 2021 | 2979 | Timp de citire: 5 min.

Clauza de neconcurență este instituită în favoarea angajatorului, iar nulitatea unei astfel de clauze poate fi invocată doar de salariat, singurul în măsură să indice dacă s-a realizat sau nu un compromis rezonabil între principiul libertății muncii și principiile economiei de piață și concurenței loiale. Citește articolul