ACCES GRATUIT
Șoferii de camioane, microbuze și autobuze vor fi verificați, în aceste zile, de poliția rutieră
Atât mașinile utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor, cât și șoferii acestora vor fi controlați, în această săptămână, de către polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni ce se desfășoară la nivel european, potrivit unui comunicat recent al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Articolul continuă mai jos
Printr-un comunicat publicat pe website-ul propriu, MAI anunță desfășurarea, în perioada cuprinsă între 22 și 28 iulie, a unei campanii de verificare a autovehiculelor folosite la transportul persoanelor sau mărfurilor.
Totodată, și șoferii și angajatorii acestora sunt vizați de controale, acestea făcând parte dintr-o acțiune numită Truck & Bus și desfășurată simultan în toate țările membre ale Uniunii Europene.
Acțiunea are ca scop, după cum se precizează în comunicat, “prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”.
Concret, în acestă săptămână, polițiștii vor verifica respectarea vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță, funcționarea corespunzătoare a tahografului, respectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
Așa cum spuneam mai sus, controalele vizează și șoferii mașinilor de transport marfă. Astfel, în cadrul acțiunii desfășurate de polițiști se va verifica dacă șoferii camioanelor respectă limita de greutate maximă admisă, modul în care sunt fixate mărfurile, dar și respectarea normelor legate de transportarea mărfurilor periculoase.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Sănătate și Securitate în Muncă (SSM),
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
Managementul Riscului & Control Intern,
Logistică & Supply Chain,
Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195 / 2002,
ORDONANȚĂ nr 27 / 2011,
HOTĂRÂRE nr 1357 / 2001
Citește mai mult despre
politia rutiera,
controale politie,
control,
conducator auto,
vehicule transport marfa,
transportatori marfa,
transport international de marfa
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)