JO 2020. Imnul României a răsunat prima oară la Tokyo. Ancuța Bodnar: I-am făcut mândri pe toți cei de acasă și suntem foarte fericite.
Imnul României a răsunat pentru prima dată în Japonia, miercuri dimineață, la Sea Forest Waterway. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României prima medalie de aur la această ediție a jocurilor olimpice găzduită de Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin. Premierea fetelor a fost făcută de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România.
„A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru”, a declarat Ancuța Bodnar trimisului Agerpres la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Premierul spune că prețul la benzină va scădea. Despre creșterea prețurilor: „Dacă ne uităm la o evoluție prețurile cresc, scad”.
Florin Cîțu a vorbit la Digi24 despre scumpiri și despre veniturile românilor. Premierul spune că este firesc ca într-o economie de piață prețurile să crească sau să scadă. Important este că, potrivit lui Florin Cîțu, anul acesta în România veniturile au crescut mai repede decât prețurile. Cu aproape 8% ar fi crescut veniturile românilor, în timp ce prețurile ar fi avut o creștere de doar 3%.
Florin Cîțu: La combustibili, scumpirea a venit din prețul petrolului internațional, care a avut o creștere. Prețul acum scade, veți vedea că și prețul la pompă va fi mai mic. De obicei este o diferență de o săptămână, două săptămâni.
Comentarii articol (0)