ACCES GRATUIT
UPDATE: Starea de alertă, prelungită oficial: Se păstrează restricțiile de până acum
Starea de alertă, impusă în contextul epidemiei de coronavirus, se prelungește cu 30 de zile, până pe 9 octombrie 2021, conform unei hotărâri oficializate joi. Potrivit documentului, restricțiile actuale pentru firme și persoanele fizice sunt păstrate mai departe, cel puțin momentan.
Articolul continuă mai jos
Hotărârea Guvernului nr. 932/2021, care prelungește starea de alertă, a fost publicată joi în Monitorul Oficial nr. 866 și produce efecte începând de azi și până pe
9 octombrie 2021.
De principiu, regulile aplicate până acum în țara noastră se păstrează. Există însă o schimbare: valabilitatea rezultatului negativ certificat al unui
test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 a fost majorată la
48 de ore. Înainte, valabilitatea testului era de 24 de ore.
Fără această prelungire, starea de alertă ar fi încetat la sfârșitul zilei de joi.
Referitor la restricțiile aplicabile în prezent pentru companii, în funcție de incidența locală,
rămân valabile chestiunile prezentate de redacția noastră la începutul lunii august 2021. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi modificate în cazul în care numărul zilnic de infectări va crește foarte mult.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)