ACCES GRATUIT
UPDATE: Obligația tuturor spitalelor de a se dota cu butoane de panică în saloane și cu camere de supraveghere video în zonele ATI și UPU intră în vigoare anul viitor
Spitalele, indiferent dacă vorbim despre cele de stat sau despre cele private, vor fi obligate, începând cu luna aprilie 2026, să instaleze butoane de panică în saloanele pacienților. În plus, acestea vor trebui să aibă și sisteme de supraveghere video în secțiile de anestezie și terapie intensivă (ATI) sau în unitățile de primiri urgențe (UPU). Pentru neconformare, spitalele vor risca amenzi de până la 30.000 de lei.
Articolul continuă mai jos
Legea 159/2025, recent oficializată, completează, de fapt,
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, iar prevederile sale vor trebui aplicate la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, adică începând cu data de 22 aprilie 2026.
Astfel, legea cuprinde mai multe prevederi menite să mărească gradul de siguranță al pacienților internați în spitale. În primul rând, spitalele,
fie ele publice sau private, vor fi
“obligate să instaleze și să mențină în stare de funcționare butoane de panică sau orice alt sistem de alertă în fiecare salon destinat internării pacienților”.
Butoanele de panică vor trebui instalate într-un loc
accesibil pacienților, astfel încât să permită semnalarea rapidă a unei urgențe medicale sau a unei situații de pericol iminent către personalul medical și de securitate din spital.
Apoi, spitalele vor trebui să instruiască periodic personalul medical și auxiliar în legătură cu folosirea sistemelor de alertă, dar și să organizeze simulări pentru testarea eficienței acestora.
În plus, t
oate spitalele care au secții sau compartimente ATI, UPU sau de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici vor fi
obligate să instaleze și să mențină în stare de funcționare sisteme de supraveghere video în aceste zone.
“Camerele video vor fi amplasate astfel încât să asigure monitorizarea continuă a activităților medicale și a pacienților, fără a compromite intimitatea acestora, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și drepturile pacientului”, potrivit legii.
Înregistrările video vor fi stocate pe o perioadă de minimum trei zile și maximum 60 de zile și vor putea fi accesate exclusiv de către personalul autorizat de comitetul director al spitalului.
Spitalele vor avea, totodată, obligația de a informa pacienții și personalul medical despre prezența camerelor video, prin afișarea unor anunțuri vizibile la intrarea în aceste zone.
Nerespectarea noilor reguli va putea fi sancționată cu
amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei. Însă amenzile nu se aplică la prima constatare a nerespectării regulilor amintite, deoarece, mai întâi, se aplică un avertisment, prin care se stabilește un termen de conformare de 30 de zile.
De constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se vor ocupa angajații direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, prin inspecția sanitară de stat.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
IT & Protecția Datelor (GDPR / Cybersecurity),
Managementul Riscului & Control Intern,
Administrativ & Facilities / Real-Estate,
Managementul Calității (QA/QC),
Relații Publice & Afaceri Corporative,
Sănătate și Securitate în Muncă (SSM),
Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 95 / 2006,
LEGE nr 46 / 2003,
LEGE nr 190 / 2018
Citește mai mult despre
obligatii spitale,
spitale,
spital de stat,
spitale private,
spitale publice,
camere supraveghere,
pacienti
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)