Atunci când prin anumite infracțiuni din Legea evaziunii fiscale se produce o pagubă materială mai mare de zece milioane de lei, competența este, mai nou, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Măsura a fost stabilită recent printr-o lege cu mai multe măsuri antievaziune. Citește articolul
Contribuabilii care se consideră nedreptățiți, în contextul cercetării și pedepsirii penale a fraudelor majore de TVA, pot apela la Curtea Constituțională a României (CCR) și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), punctează avocații. Aceștia sunt de părere că transpunerea în legislația noastră a directivei europene supranumite „PIF” a fost făcută într-o manieră deficitară, astfel că pot apărea probleme când vine vorba de identificarea și pedepsirea fraudelor majore de TVA. Citește articolul
Ultima zi de depunere, fără a risca amenzi, a situațiilor financiare ale anului 2023, pentru firmele care au exercițiul financiar identic cu anul calendaristic, este 29 mai 2024. Spre deosebire de anii anteriori, noutatea în 2024 este că amenzile nu mai pot fi plătite la jumătate din valoarea lor, facilitatea fiind eliminată prin Legea 296/2023, și, prin urmare, pot depăși 10.000 lei - o sumă relevantă pentru multe societăți. Însă, pe lângă amenzi, consecințele nedepunerii situațiilor financiare sunt multiple - atât operaționale în activitatea companiei, cât și pentru persoanele responsabile (administratorii și nu numai). Citește articolul
Ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind prețurile de transfer a fost tradus în limba română și a fost pus la dispoziția contribuabililor, conform unui comunicat recent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Lista veniturilor neimpozabile la calculul rezultatului fiscal, la impozit pe profit, a fost extinsă recent de Guvern prin OUG. Măsura se aplică începând cu anul fiscal 2024. Citește articolul
Introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru plătitorii de impozit pe profit, începând din 2024, are efecte importante atunci când vine vorba de grupurile de plătitori de impozit pe profit, sunt de părere specialiștii de la Nowium. Astfel, dacă autoritățile nu adaptează regulile consolidării fiscale, grupurile de impozit pe profit nu vor mai fi prea atractive pentru marile firme. Citește articolul
Operaționalizarea sistemului vamal AES a fost făcută în data de 16 martie 2024, în timp ce a sistemului vamal NCTS5 a fost făcută în data de 17 mai 2024, conform Autorității Vamale Române (AVR), în urma câtorva amânări. Astfel, operațiunile vamale de export sunt gestionate prin AES-RO, iar operațiunile de declarare în tranzit sunt gestionate prin sistemul NCTS5 RO. Pentru a avea acces la ambele sisteme, operatorii economici trebuie să se înregistreze în platforma UMG Trader a AVR. Citește articolul
Legea evaziunii fiscale a fost modificată recent în mod semnificativ, iar una dintre noutăți are legătură cu creditarea societăților de către persoanele fizice. În esență, în anumite condiții, această creditare poate fi considerată o infracțiune. Specialiștii se așteaptă ca, în acest context, interesul autorităților pentru operațiunile de creditare să crească. Citește articolul
În privința transporturilor de bunuri ce trebuie raportate în e-Transport, cărora li se alocă acel cod UIT, Guvernul a venit cu o excepție privind confiscările. Mai precis, măsura confiscării nu se mai aplică dacă, în lipsa codului UIT, bunurile sunt înregistrate în documente justificative și apoi în contabilitate. Conform specialiștilor, precizarea vine ca urmare a sancționării unor contribuabili care, deși obținuseră codul UIT, acesta nu apărea și în evidențele autorităților. Citește articolul
În situația în care se impune refacerea unei inspecții fiscale, personalul de control al Fiscului trebuie să respecte anumite reguli speciale, despre care e bine să știe orice contribuabil. Venim cu aceste informații în contextul unei spețe recente în care o impunere a Fiscului a fost anulată pentru că la refacerea inspecției au fost ignorate instrucțiunile organului de soluționare a contestațiilor. Citește articolul