Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Toate operațiunile de transport rutier internațional sunt direct afectate de aceste prevederi. Departamentul trebuie să știe cum să planifice rutele, ce declarații sunt necesare pentru șoferi și ce documente trebuie să aibă la bord pentru a evita problemele la controale.
În urmă cu aproape doi ani, la nivelul Uniunii Europene (UE) era adoptat un pachet legislativ ce cuprinde numeroase modificări în materia transporturilor rutiere transfrontaliere, iar cele mai multe dintre obligațiile impuse intră în vigoare în luna februarie și îi vizează direct pe transportatori. Concret, unul dintre aspectele vizate ține de domeniul detașărilor, firmelor impunându-li-se depunerea, pentru fiecare șofer, unde e cazul, a unor declarații de detașare. De obligații vor scăpa însă firmele în cazul șoferilor care fac, de exemplu, doar operațiuni bilaterale, dar nu și în cazul operațiunilor de cabotaj, care vor fi calificate întotdeauna ca detașări. Citește articolul
Pentru că stabilește noi condiții operaționale pentru transport (ex: unde trebuie să se întoarcă camioanele, numărul de vehicule și șoferi), influențând direct planificarea și execuția transporturilor și a lanțului de aprovizionare.
Printr-o ordonanță simplă care a primit azi aprobarea Guvernului și a și ajuns în Monitorul Oficial urmează să se modifice legislația din domeniul transportului rutier de marfă și de persoane, astfel încât regulile apărute la nivel european în 2020 să se poată aplica și la noi, termenul până la care trebuiau transpuse urmând să se împlinească în curând. Citește articolul
Regulile noi privind transportul, monitorizarea și posibilele pierderi de produse accizabile sunt esențiale pentru planificarea și execuția lanțului de aprovizionare și logistică.
După ce vara trecută a pus în dezbatere un proiect de lege cu prevederi de transpunere a Directivei UE nr. 262/2020, Guvernul a adoptat o ordonanță cu aceleași prevederi și multe altele în plus în materia accizelor, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Noile prevederi introduc în Codul fiscal aspecte ce țin de destinatarii și expeditorii certificați de produse accizabile, o nouă procedură pentru deplasarea produselor accizabile, ce se întâmplă în cazul pierderii iremediabile pe parcursul transportului a produselor, noi reguli pentru micii producători de băuturi alcoolice și nu numai.
Citește articolulPentru companiile de logistică, siguranța și calitatea infrastructurii rutiere sunt fundamentale. Informațiile despre evaluarea siguranței drumurilor, inspecții și sistemul de raportare a pericolelor sunt esențiale pentru planificarea rutelor și reducerea riscurilor operaționale.
Ținând cont de faptul că, potrivit statisticilor europene, România înregistrează cel mai mare număr de victime provenite din accidente rutiere, autoritățile de la noi vor să crească siguranța circulației rutiere, unul dintre instrumentele ce se doresc introduse în acest sens fiind un sistem național de raportare a problemelor întâlnite de șoferi pe drumuri. Astfel, pe viitor, vor putea fi raportate, de pildă, zone de drum nemarcat, fără indicatoare rutiere sau plin de gropi. Măsurile propuse pentru creșterea siguranței traficului rutier din țara noastră sunt cuprinse într-o ordonanță oficializată vineri. Autoritățile nu au stabilit acum și un termen pentru apariția acestei platforme. Citește articolul
Modificările TVA pot influența costurile de transport și depozitare, precum și prețurile de achiziție ale anumitor produse, fiind importante pentru planificarea lanțului de aprovizionare.
Noul sistem de TVA care le va permite statelor membre posibilitatea de a reduce cota de TVA până la 0% la anumite bunuri și servicii, printre care și alimentele, va fi adoptat în acest an și va putea fi transpus în legislațiile naționale, cel târziu în 2023. Astfel, normele UE privind TVA urmează să fie actualizate în prima parte din 2022, având în vedere că modificările au fost adoptate de Consiliul miniștrilor de finanțe ECOFIN și urmează să fie adoptate de Parlamentul European. Citește articolul
Companiile cu flote de mașini (curierat, transport, servicii) sunt direct vizate de aceste reguli. Departamentul de logistică, care gestionează aceste flote și șoferii, trebuie să înțeleagă obligațiile de a comunica datele șoferilor și să se asigure că procedurile interne sunt conforme.
Cei care își împrumută mașina altor persoane riscă de-acum o sancțiune mai dură în situația în care nu comunică, la cererea poliției rutiere, datele respectivilor șoferi de ocazie, conform unei ordonanțe pentru modificarea Codului rutier, ce a fost oficializată vineri. În același timp, autoritățile au stabilit ce date trebuie comunicate efectiv. Citește articolul
Pentru companiile cu flote auto sau care se bazează pe transport (camioane, livrări), modificările legislației rutiere sunt esențiale. Departamentul trebuie să informeze șoferii și să se asigure că operațiunile de transport nu sunt afectate de amenzi sau întârzieri din cauza nerespectării regulilor.
Dacă nu acționează frâna de ajutor, adică, așa cum se spune frecvent, nu trag frâna de mână, nu opresc motorul sau nu lasă mașina “în viteză” atunci când se îndepărtează de ea, inclusiv când o parchează, șoferii vor putea fi sancționați de polițiști, potrivit unei ordonanțe oficializate vineri. Citește articolul
Departamentul este interesat de modificările Codului rutier și de sistemul de raportare a problemelor rutiere, precum și de regulile privind transportul produselor accizabile, deoarece acestea pot influența modul de operare al flotei auto și costurile de transport.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 24 - 30 ianuarie 2022. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică. Explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile - ele trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Se descriu capacitatea mare de recepție și procesare a laptelui, precum și tehnologiile avansate pentru ambalarea produselor finite, aspecte cruciale pentru eficiența lanțului de aprovizionare și distribuție.
Olympus, desemnat pentru a treia oară consecutiv Superbrand, în categoria Lactate, este invitat în volumul 10 al cărții Superbrands pentru România. Statutul oferit vine să confirme o dată în plus că Olympus este un brand de top și una dintre primele alegeri ale consumatorilor români.
Citește articolulInformațiile despre plata online a rovinietei sunt esențiale pentru gestionarea eficientă și conformă a transporturilor și a flotei auto utilizate în lanțul de aprovizionare.
Mai ales acum, când rata îmbolnăvirilor zilnice cu COVID-19 atinge noi recorduri, e important să evităm, pe cât posibil, deplasările în zonele aglomerate. De-a lungul anilor, mai multe instituții au implementat metode de interacțiune la distanță cu cetățenii. Astfel, prezentăm azi cele mai importante lucruri pe care le poți rezolva online, fără să fie nevoie de deplasarea la ghișeul vreunei autorități. Citește articolul