Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Orice întrerupere a activității instanțelor reprezintă un risc major pentru companie, deoarece poate afecta procese legale, soluționarea disputelor și termenele importante, având potențial impact financiar sau operațional.
Curtea de Apel București, Tribunalul București și alte curți de apel și tribunale din țară au decis azi să-și suspende pe perioadă nedeterminată activitatea pe fondul discuțiilor care vizează abrogarea pensiilor speciale. Pensiile magistraților sunt conținute de o lege specială, derogatorie de la legea pensiilor de stat. Citește articolul
Ajută la identificarea și evaluarea riscurilor legate de nerespectarea legilor privind protecția datelor și la implementarea unor controale interne eficiente.
O companie italiană ce furnizează gaz și electricitate a primit o amendă de 8,5 milioane de euro, din cauză că a prelucrat ilegal date personale, pe care le-a folosit pentru a face oferte promoționale. Amenda reflectă impactul prelucrării, durata neconformării cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) și mărimea companiei, însă este un exemplu relevant cu privire la seriozitatea încălcării GDPR-ului, în scop de marketing. Citește articolul
Acest departament este interesat de reducerea riscurilor financiare și legale ce pot apărea din erori în declarațiile fiscale și se asigură că există controale interne eficiente pentru corectarea acestora.
Erorile constatate după depunerea declarațiilor fiscale pot fi corectate adesea prin folosirea acelorași declarații depuse anterior, însă nu întotdeauna formularul de bază include și funcția de rectificare - e necesar un document distinct sau îndreptarea erorilor nu se face deloc pe principiul rectificării declarației. Citește articolul
Acest departament urmărește riscurile la care se expune compania. Cunoașterea modificărilor legale legate de vârsta de pensionare ajută la prevenirea unor situații dificile sau neconforme cu legea, mai ales când angajatorul nu se poate opune deciziei angajatului.
Cadrele didactice femei pot opta pentru a activa până la 65 de ani, ca bărbații, nu doar până la 63 de ani, potrivit unei ordonanțe de urgență oficializate recent. În esență, este vorba de o transpunere în legislația privind învățământul a modificărilor aduse Codului muncii în 2018, după ce Curtea Constituțională a României a stabilit că femeile trebuie să beneficieze, în ceea ce privește vârsta de pensionare, de aceleași drepturi precum bărbații. Citește articolul
Acest departament evaluează și gestionează riscurile financiare și operaționale, cum ar fi riscul de neîncasare a datoriilor și impactul acestora asupra stabilității companiei.
Românii ocupă un ruşinos loc patru în topul europenilor care nu-şi plătesc la timp facturile. Citește articolul
Menționarea riscului de recesiune, a falimentului firmelor și a șomajului oferă indicatori cheie pentru evaluarea și gestionarea riscurilor economice majore care pot afecta operațiunile și stabilitatea companiei.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Evaluează riscurile legate de erorile în documentele financiare și se asigură că există proceduri clare și controale pentru a preveni și corecta aceste greșeli.
Documentele financiar-contabile trebuie să fie lipsite de modificări sau ștersături, conform legislației în vigoare. În plus, nu este permisă nici lăsarea unor spații libere între operațiunile din actele contabile sau lăsarea unor file lipsă. Asta înseamnă că, atunci când au corecturi de făcut, contribuabilii trebuie să respecte anumite reguli stricte. Citește articolul
Departamentul de management al riscului este direct interesat de avertismentele legate de o posibilă criză economică, pentru a evalua riscurile la care este expusă compania și a pregăti planuri pentru a le diminua.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat că economia globală riscă o revenire a Marii crize economice, alimentată de inegalităţi sociale şi de instabilitatea sectorului financiar, relatează The Guardian. Citește articolul
Acest departament este direct responsabil de evaluarea riscurilor de spălare a banilor și de implementarea sistemelor de control intern pentru a se asigura că firma respectă toate obligațiile legale și își protejează reputația.
Noua lege a combaterii spălării banilor, adică Legea 129/2019, a venit cu prevederi actualizate în domeniu pentru cunoașterea clientelei, raportarea tranzacțiilor și desemnarea unui responsabil cu aplicarea actului normativ. Astfel, am profitat de acest context pentru a explica cele trei mari obligații din perspectiva companiilor, mai ales pentru că, în spațiul public, există numeroase nelămuriri privind acest act normativ. Citește articolul
Problemele de sănătate mintală, epuizarea angajaților și performanța bazată pe frici pot afecta grav productivitatea, moralul și stabilitatea forței de muncă, reprezentând riscuri operaționale și strategice pentru companie. Acest departament este interesat de identificarea și gestionarea acestor riscuri.
Dacă aveți un copil perfecționist, de nota 10, mereu cu mâna sus la școală, mereu lăudat de profesori, foarte conștiincios cu temele, prudent și muncitor în preajma testelor, bun la toate și dornic să se evidențieze, felicitări! Trebuie că ați reușit destul de bine ca părinți! Citește articolul