Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Articolul discută originile sociale ale programului Prima Casă și evoluția sa către sprijinirea anumitor categorii sociale sau a 'populației active', precum și importanța calității locuirii. Aceste aspecte sunt relevante pentru companiile preocupate de responsabilitatea socială și de impactul lor asupra comunității.
Din iulie 2009, programul Prima Casă a fost o opțiune ideală pentru mulți dintre cei care căutau să devină pentru prima dată proprietari ai unei locuințe - tineri, în special. Dat într-un context de criză financiar-economică, programul a fost unul esențialmente social. De la un anumit punct însă a reclamat nevoia unei schimbări de optică, sugestie venită din partea mediului bancar și pe care fostul Guvern și-a însușit-o. Mai exact, fostul ministru de finanțe a dus în Parlament propunerea de schimbare a programului Prima Casă, care s-a transformat și s-a oficializat anul acesta în programul O familie, o casă - cu schimbări majore. Noul program nu a ajuns să poată fi pus în aplicare, a venit pandemia și Guvernul actual ne spune, acum, că nu poate aplica ce au adoptat Parlamentarii, adică nu un program esențialmente social, ci unul care să fie adaptat la prețurile actuale ale pieței și la un standard locativ calitativ mai ridicat. Contextul actual e tot unul de dificultate financiar-economică, dar pare că sprijinul pe care vrea să îl acorde Guvernul nu merge înspre cumpărător, în mod special. Citește articolul
Respectarea regulilor sanitare și asigurarea siguranței angajaților și clienților este o parte importantă a responsabilității sociale și a imaginii corecte a companiei în public.
În această perioadă, controalele la companii se axează în principal pe respectarea regulilor de siguranță impuse de autorități, iar firmele riscă inclusiv suspendarea activității dacă e vorba de încălcări grave. Conform unor declarații recente ale premierului Ludovic Orban, verificările sunt concentrate în special la firmele din zonele cu risc mare de infectare cu coronavirus. Citește articolul
Acest departament este interesat să se asigure că firma are un mediu de lucru sigur și responsabil pentru angajați, ceea ce contribuie la imaginea bună a companiei și la respectarea principiilor de sustenabilitate.
Autoritățile din domeniul muncii au reînceput de ceva vreme controalele la angajatori, verificările fiind inclusiv pentru a vedea dacă firmele se adaptează cum trebuie la criza epidemiei de coronavirus. În urma unor verificări din primele zile ale lunii curente, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Harghita au atras atenția asupra principalelor neconformități întâlnite de ei pe partea de sănătate și securitate în muncă (SSM). Citește articolul
Departamentul ar fi interesat de modul în care respectarea regulilor și etica în afaceri (cum ar fi declararea corectă a emisiilor) influențează încrederea clienților și, în cele din urmă, reputația și riscurile legale ale companiei.
Cetățenii europeni (inclusiv românii) care au cumpărut mașini produse în Uniunea Europeană pot să dea în judecată producătorul și în fața instanțelor de la locul de cumpărare (de exemplu, România), dacă suferă un prejudiciu din cauza felului cum au fost construite mașinile, iar acel prejudiciu se produce în țara de unde a fost cumpărată mașina, consideră Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) - care a răspuns săptămâna trecută unei întrebări preliminare cu privire la acea problemă. Citește articolul
Departamentul este interesat de finanțările nerambursabile, multe dintre ele fiind destinate proiectelor de responsabilitate socială, și de perspectiva privind alegerile colective și impactul lor social.
Noi, la Inteligo, vrem să ajutăm oamenii să rămână mereu informați și actualizați la cerințele și noutățile lumii moderne. Tocmai de aceea, în fiecare săptămână, îți pregătim o listă de cursuri, ghiduri, cărți și podcasturi care să te ajute să descoperi care sunt lucrurile de care ești pasionat și la care poți deveni cu adevărat bun și, în plus, îți propunem și un subiect interesant pe care să îl putem dezbate împreună. Citește articolul
Unul dintre obiectivele acestui departament poate fi susținerea angajaților și a familiilor lor. Articolele care ajută la organizarea timpului liber al copiilor se aliniază cu promovarea unui mediu de lucru echilibrat și a responsabilității sociale față de personal.
Cum ții copilul ocupat. Numeroase studii au demonstrat că jocurile clasice şi simple îi ajută pe copii să se dezvolte armonios atât pe plan fizic, cât şi intelectual. Joacă-te cât mai mult cu piticul tău! La mare, la munte, la țară, acasă în zilele cu ploaie, în curte ori în fața blocului, sunt multe activități care-l vor face să uite de tabletă ori de telefon! Citește articolul
Acest departament este interesat de bunăstarea angajaților și de respectarea responsabilităților sociale ale companiei, asigurându-se că angajații au acces la servicii medicale și la drepturile lor de pensie, ca parte a unei imagini de companie responsabile.
Situația angajaților care au fost în șomaj tehnic și s-au trezit fără asigurare la sănătate a făcut înconjurul presei în ultimele zile. Deși pentru indemnizațiile de șomaj tehnic s-au plătit teoretic contribuții la sănătate (CASS), unii dintre beneficiari "au scăpat" din sistem. Casele de sănătate din teritoriu au sfătuit angajatorii să rectifice declarațiile 112 și, printr-un artificiu considerat de unii nelegal, să-i introducă în sistem prin modificarea datei angajării. Ieri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a subliniat că, de fapt, de vină pentru situația aceasta e completarea greșită a formularelor 112 și situația se remediază doar prin rectificative. Azi, vine și poziția celor de la Finanțe: aceștia promit să cerceteze problema, dar insinuează că acolo unde s-au făcut erori de către firme ele trebuie corectate tot de ele. Citește articolul
Respectarea strictă a legilor privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului contribuie la reputația firmei și la o conduită etică în afaceri.
Având în vedere că, de joi, se aplică mai multe simplificări în privința obligațiilor firmelor de a depune declarația privind beneficiarul real (acea declarație care arată cine le controlează, de fapt) la Registrul Comerțului, este important de precizat că restul obligațiilor ce există pentru firme, în ceea ce privește prevenirea spălării banilor, se aplică, în continuare. În acest context, prezentăm o sinteză cu cele mai importante din aceste obligații. Citește articolul
Acest departament este interesat să se asigure că practicile companiei în relația cu clienții sunt corecte și etice, evitând clauze abuzive care ar putea afecta reputația și responsabilitatea socială.
Statele membre care limitează dreptul unui consumator de a introduce o acțiune în restituirea unor plăți făcute în temeiul unei clauze abuzive nu încalcă dreptul Uniunii Europene, atât timp cât termenul de prescripție respectiv este rezonabil și permite exercitarea efectivă a dreptului consumatorului de a obține remediile judiciare permise de legislația consumatorului, a hotărât Curtea de Justiție Europeană (CJUE), răspunzând unei întrebări preliminare trimise de o instanță română. Citește articolul
Furnizarea de internet în zone izolate contribuie la reducerea decalajului digital și la dezvoltarea comunităților, iar impactul interdicției pesticidelor asupra albinelor și provocările agricultorilor sunt teme relevante pentru responsabilitatea față de mediu și practicile sustenabile.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul