Patrick_ a scris:
Cred ca am dezbatut destul de mult aceasta problema. :)
Eu nu as vrea in nici un caz sa intru in polemici din care sa nu ramn cu nimic, sau cu atat mai mult in polemici de dragul lor mai ales ca in principiu suntem toti de acord ca nu e echitabil ca cineva sa-si faca singur dreptate, dar totusi legea distinge doar intr-un anumit fel (cu acea exceptie a deciziei ICCJ din 1995)
M-am uitat inca odata peste definitia furtului.
Avem doua actiuni diferite:
- insusirea pe nedrept - care este furt in toate cazurile
- luarea pe nedrept a unui vehicul in scopul de al folosi.
Cred ca ceea ce ne deruteaza este distinctia intre "insusire" si "luare".
In cazul in care avem "luare" este furt doar in cazul in care avem scopul de a folosi pe nedrept un vehicul nu si in celelalte cazuri.
Daca avem insa insusire, este furt in toate cazurile.
Bineinteles ca distinctia intre aceste doua actiuni este facuta doar dupa o analiza aprofundata a laturii subiective a faptuitorului, iar aceasta o face instanta de la caz la caz.
Grila lui Voineag, vroia sa surprinda "luarea" unui bun (altul decat un vehicul) si nu insusirea lui.
Aceasta cred ca e ratiunea pt care da ca si corecta varianta in care nu se retine furtul.
Repet: nu am vrut sa intru in polemica si controverse doar de dragul povestilor. Incercam sa imi formez o iamgine cat mai clara.
"Scoaterea unui bun din sfera posesiei sau a detentiei altuia, fara drept, si faptul de a dispune de acel bun constituie infractiunea de fut,
indiferent de destinatia data bunului sustras. Imprejurarea ca persoana vatamata nu si-a achitat o datorie catre faptuitor nu-i atribuie acestuia dreptul de a lua din bunurile datornicului si de a le amaneta, pentru recuperarea datoriei". CSJ, sectia penala, decizia nr. 136 din 18 ianuarie 2000, in BJ nr. 3 p.768. (Sper ca n-o sa-mi argumentati ca amanetarea reprezinta momentul cand s-a consumat infractiunea, pentru ca furtul se consuma coform teoriei apropiatiunii in momentul imposedarii)
Sigur, voi puteti sa argumentati oricum vreti si sa dati raspunsul corect in functie de circumstante. Totusi, doua decizii ale instantei supreme si opinia argumentata unor autori arata ca, daca s-ar ajunge la concluzia ca fapta unui creditor de a lua garantie un bun (atentie, orice bun, nu doar unul cu care s-a garantat real obligatia) nu ar fi furt, atunci s-ar ajunge la concluzia ca proprietarul care isi ia inapoi bunul de la comodar fara a fi incetat contractul de comodat (care constituie furt fara-ndoiala) ar raspunde mai grav decat un simplu creditor chirografar.
Analiza voastra pleaca de la o grila a unui autor care isi bazeaza la randul sau (probabil) rationamentul fie pe solutii de oportunitate penala, fie pe o practica mai veche a instantelor din tara noastra. In cazul unei grile, e o chestiune de curaj sa dai raspunsul. Si depinde si de cum e formulata grila.
Eu unul as cauta opinia majoritara, nu a unei persoane despre care am auzit din zvonuri ca are legatura cu INM-ul. Cand am dat eu examenul, habar n-aveam cine face parte din comisie.
PS. Ca sa nu ma acuzati ca va "viciez" rationamentul, luati opinia mea ca pe una personala si faceti cum vreti voi la admitere. Mie mi se pare ca daca proprietarul raspunde pentru furt cand ia un bun de la altul care il detine legal (fiind evident ca un proprietar nu-si poate "insusi" propriul bun intr-o anumita acceptiune pentru ca deja era al lui!!!, decat daca evident e "pe nedrept") cu atat mai mult mi se pare ca si un creditor chirografar poate savarsi aceeasi infractiune cand legea nu ii da voie sa ia un bun "ca sa garanteze o obligatie". Ramane la latitudinea voastra sa dati raspunsul dorit, n-as vrea sa ma trezesc acuzat ca v-am indus in eroare, asa ca FACETI CUM CREDETI DE CUVIINTA LA EXAMEN.
Exista anumite solutii din practica veche care acrediteaza si solutia contrara. Succes!