Admitere INM august 2011

Deyanira a scris:

Daca te raportezi strict la ce isi imagineaza faptuitorul, perfect de acord... dar totusi mi se pare exagerat sa l sanctionezi pt tentativa in conditiile in care persoana era deja decedata... aceasi poveste si in cazul violului... daca autorul comite violul asupra unei persoane decedate fara sa si dea seama de acest lucru = tentativa de viol :)

La prima vedere ai dreptate. :)
Dar, cu ce e mai vinovat cineva care trage cu o arma de foc in cineva cu intentia de a-l omora dar nu-l nimereste decat cineva care trage in cineva cu aceeasi intentie, il nimereste dar "persoana" era deja decedata? :)

Edit:
Daca stie ca trage intr-o persoana moarta, e clar fapta putativa. Dar daca stie ca persoana e vie, cam seamana a tentativa.
Nu?

Exista o speta care circula pe forum cea cu taietorul de lemne care ajuns in padure il vede pe padurar intins la umbra unui copac si ii aplica mai multe lovituri de topor, fara sa stie ca padurarul la momentul aplicarii loviturii era decedat din cauze naturale, foarte multi se inclina spre tentativa insa cealalta parte se inclina spre fapta putativa pe temeiul principiului ca subiect pasiv al infractiunii nu poate fi decat corpul in viata, indiferent de forma infractiunii fapt consumat sau tentativa.

Eu cred ca ar trebui sa se retina caracterul putativ al faptei doar in functie de latura subiectiva a faptuitorului. Daca el are reprezentarea faptului ca savarseste o infractiune dar acea fapta nu este infractiune va fi fapta putativa. Daca fapta pe care si-o reprezinta el chiar este o infractiune nu ar trebui sa se retina fapta putativa.

In cazul padurarului cu ce e mai vinovat daca il loveste vrand sa-l omoare dar nu-l nimereste, decat daca il nimereste dar deja e mort.
Singura diferenta ar fi intre retinerea "posibilitatii obiective" de a se produce rezultatul (in cazul in care el e viu dar nu-l nimereste) si "imposibilitatii obiective" de producere a acestuia in celalalt caz.
Cred ca in ambele cazuri avem tentativa, iar diferentierea lor se poate face prin individualizarea pedepselor.

Parerea mea.

Literatura distinge tentativa absolut improprie de infracţiune putativă. În cazul
infracţiunii putative se săvârşeşte o faptă ce are caracter infracţional numai în
mintea făptuitorului, în realitate ea neavând trăsăturile şi caracterul unei infracţiuni
(ex: încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care se considera căsătorită, fără să ştie că vechea căsătorie încetase prin moartea soţului). Fapta putativă se delimitează şi de tentativa relativ improprie. În cazul tentativei relativ improprii,lipsa obiectului de la locul său este accidentală, pe când în cazul faptei putative, lipsa obiectului este totală.
Deosebirea faţă de tentativa absolut improprie este aceea că fapta putativă
nu numai că nu este absurd concepută, dar se realizează şi produce efectul urmării,dar din cauze necunoscute făptuitorului, faptei îi lipseşte caracterul infracţional. - G.Nistoreanu, Al. Boroi.
Eu tot asa o vad - din exemplele date in doctrina, si cel ce se casatoreste are reprezentarea savarsirii infractiunii de bigamie desi rezultatul final nu indeplineste conditiile acestei infractiuni.

m13d a scris:

Eu tot asa o vad - din exemplele date in doctrina, si cel ce se casatoreste are reprezentarea savarsirii infractiunii de bigamie desi rezultatul final nu indeplineste conditiile acestei infractiuni.

Daca se casatoreste (casatorint fiind) si are reprezentarea bigamiei pe care o savarseste, de ce sa nu fie infractiune?