Limitare exercitare autoritate parinteasca

Sunt cazuri si cazuri, nu putem emite reguli valabile in orice situatie. Desi sunt catalogata drept "sectant" si bineinteles "barbat" vorbesc strict din prisma unui profesionist care a avut de a face cu diferite cazuri. Personal cunosc si eu cazuri de custodie fizica comuna si intr-adevar nu este usor, insa de cele mai multe ori copilul nu sufera din cauza navetei de la un parinte la altul, ci din cauza ca parintii lui s-au despartit.
Dar eu cred sincer ca in vederea unei dezvoltari psihice si emotionale a copilului ulterioare este necesar ca el sa stie ca este iubit, ingrijit de ambii parinti. Programul de vizita este un compromis ce in tara noastra creeaza multe prea multe conflicte si se ajunge la situatiile descrise mai sus de catre dumneavoastra.
Orice i-ati oferi copilului dvs, cea mai buna scoala, cele mai frumoase hainute, cele mai interesante optionale nu pot compensa acea legatura ce ar trebui sa se dezvolte intre parintele nerezident si copil.
E greu sa mergi o ora in plus pana la scoala, dar asa cum spune si dna mirebire, copilul are sentimente, e dreptul lui sa nu fie privat (mai ales prin actiunile mamei) de afectiunea tatalui.

Primul lucru este ca acel copil poate sa simta si afectiune si grija si in alta modalitate decat cea care sa presupuna un efort personal (trezitul, intoarcerea cu o ora mai devreme, mai tarziu la, de la scoala).
Cel de al doilea deriva din 1ul, si anume nu copilul trebuie incarcat cu discomfortul rezultat din despartie, ci parintele.
Si anume, in cazul povestit, tatal ar trebui sa gaseasca alta modalitate de a-si arata dragostea si grija, fara sa oboseasca copilul.
Custodia comuna (o confundati permanent cu autoritatea parinteasca comuna, dnule against pas) este o uriasa ipocrizie, in care adultii se auto iluzioneaza ca divortul lor nu ar avea mare impact asupra copiilor, si astfel isi mai usureaza constiintele, iar copiii se autoiluzioneaza ca ar fi ca si cand parintii nu s-ar fi despartiti. Cand in fapt, ei parintii, nu copilul sunt cei care au produs aceasta situatie si ca atare ei sunt vinovati fata de copil si trebuie sa incerce sa-i compenseze dezastrul creat si nu invers! Copilul nu-i un trofeu al divortului, ci victima lui!
Daca adultii ar fi mai responsabili, zic eu, ar trebui sa-si asume ca dupa divort pur si simplu nu poate fi ca inainte, orice efort ar face oricine. Ca oricat ai alerga copilul cu masina, motocicleta si oricate reclamatii ai face la adresa parintelui rezident copilul tot va fi nemultumit, ca sa nu zic nefericit, ca la el acasa mama si tata nu sunt impreuna.
Nu in ultimul rand copilul nu este despre ce ai dreptul si despre ce poti lua, tu ca parinte. Este foarte simplu: copilul este despre ce poti da! In asta consta de fapt dreptul lui! sa primeasca, sa fie ocrotit, lumea sa se-nvarte in jurul lui si nu el in jurul despartirii parintilor.

@Martonze
Ganditi-va, sincer, cat de mult v-a afectat viata de adult lipsa parintelui biologic. Incerati sa treceti peste primul impuls de a spune ca "deloc, nici nu ma intereseaza". Ganditi-va cat din situatia dvs prezenta este datorat acelei lipse.

Sincer va spun ca lipsa parintelui biologic nu m-a afectat,, ci a fost benefica pentru mine. Si tot ceea ce am in viata se datoreaza tatalui meu care m-a crescut si m-a iubit enorm. Cand a murit tatal meu biologic nu am simtit nimic, nici macar nu am fost la inmormantare desi fusesem anuntata. Asa ca lipsa tatalui biologic este un subiect foarte delicat. Depinde mult calitatea tatalui biologic si de cele mai multe ori acesta este foarte departe de tatal ideal despre care vorbim in spiritul legii.

Maria, mă confundaţi.Eu am avut doi părinţi, din nefericire, iubitul meu tată a murit subit când aveam doar 14 ani şi de atunci, mi-am organizat singură viaţa. Tatăl meu m-a adorat, l-am iubit enorm, el s-a ocupat de când m-am ştiut de mine, mama mea a lucrat mult, venea acasă obosită şi de multe ori nervoasă.

Cât despre tatăl biologic, la care se referă teoriile, poate este adevărat dacă minorul cunoaşte problema, dar oare câţi oameni există în lumea asta a căror mamă se cunoaşte, dar tatăl nu este cunoscut nici chiar de mamă?
Dar copiii concepuţi prin înseminare artificială, cu material genetic provenit de la donatori?
În Romania, există Legea privind reproducerea umană asistată care permite şi unei femei singure să recurgă la acest procedeu; deci acelaşi legiuitor care stabileşte importanţa nepreţuită a rolului tatălui, chiar absent din viaţa copilului, se contrazice, prin legiferarea inseminării artificiale, cu donator necunoscut. , este de acord cu naşterea unor copii care vor avea afectată dezvoltarea psihosocială , care vor avea perturbări în dezvoltarea personalităţii lor psihoafective??!!

Imi cer scuze. Intr-adevar v-am confundat. Raspunsul era pentru @mirebire.