Contribuabilii obligați să utilizeze case de marcat cu jurnal electronic, adică cei care vând bunuri sau prestează servicii direct către populație, pot să-și recupereze indirect cheltuielile din ultimii doi ani și jumătate cu achiziția acestor aparate, conform unei legi care se aplică de azi. Concret, cheltuielile respective vor putea fi scăzute din impozitul pe afacere datorat pentru anul acesta (sau în anii viitori, dacă va fi cazul). Citește articolul
Conectarea caselor de marcat electronice la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pare a intra în linie dreaptă, după adoptarea celui mai recent ordin care prevede procedura și termenele până la care contribuabilii sunt obligați să se conecteze. În același timp, se dorește și schimbarea tratamentului fiscal pentru costurile cu casele de marcat electronice, pe care contribuabilii au fost obligați să le achiziționeze încă din 2018 - costul cu casele de marcat urmează să fie recuperat direct din impozitul pe profit datorat. Măsura este una benefică pentru cele mai multe companii, dar în mod deosebit pentru cele care sunt obligate, prin natura activității, să dețină multe case de marcat: marii comercianți, benzinării, farmacii etc. Este neclar, însă, cum se va corela noua prevedere cu cele deja existente, atât din punct de vedere contabil cât și fiscal. Citește articolul
Începând de la 1 iulie 2020, companiile vor începe mult-așteptatul proces de conectare a caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul național de monitorizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), conform unui ordin oficializat azi. Astfel, Fiscul a stabilit ca până la 31 ianuarie 2021 să fie conectate toate casele de marcat folosite de companii. Potrivit legislației actuale, cine va rata cele două mari termene de conectare a aparatelor de marcat va risca amenzi de până la 10.000 de lei. Citește articolul
Trei proiecte importante pregătite de Fisc urmează să fie duse la bun sfârșit în 2020, acestea vizând activitatea firmelor și nu numai. Dacă unul va deveni activ luna viitoare (noua aplicație pentru instituirea și ridicarea în timp real a popririlor bancare), celelalte două vor fi active spre finalul anului (conectarea caselor de marcat la sistemul național de monitorizare și SAF-T). Citește articolul
În ultima vreme, au intervenit mai multe noutăți relevante pentru firme. Dacă unele vizează relația contribuabililor cu autoritățile, altele vizează modificarea legislației sau punerea în aplicare a unor proiecte îndelung așteptate. Citește articolul
Autoritățile fiscale au venit, în sfârșit, cu un termen concret pentru conectarea tuturor caselor de marcat din România la sistemul național de monitorizare. Astfel, Mirela Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat că acest proiect va fi dus la bun sfârșit până la 31 decembrie 2020. În același timp, am aflat că sistemul la care vor fi conectate aparatele de marcat cu jurnal electronic va luat curând prin achiziție publică. Citește articolul
Procesul înlocuirii vechilor case de marcat cu jurnal tipărit cu aparate cu jurnal electronic a ajuns la o nouă bornă semnificativă. Până acum au fost înlocuite puțin peste 500.000 de case de marcat vechi, în timp ce încă aproape 100.000 așteaptă să fie achiziționate. Toate termenele procedurale gândite de autorități au fost depășite de mult timp și mai durează până se ajunge la conectarea tuturor caselor de marcat la sistemul național de monitorizare. Citește articolul
Companiile care transportă persoane, în mod regulat, între localitățile din România sunt obligate să-și ia aparate de marcat cu jurnal electronic până la data de 20 ianuarie 2020, conform unui act normativ oficializat anul trecut. Totodată, transportatorii rutieri internaționali au scăpat de obligația de a folosi case de marcat. Citește articolul
În ultima perioadă, inspectorii fiscali și-au intensificat controalele inopinate la firme, conform specialiștilor Deloitte România, acestea fiind axate inclusiv pe verificarea dotării cu noile case de marcat. Practic, deși Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuia să vină cu acele reguli pentru stabilirea riscului fiscal al tuturor contribuabililor, instituția a demarat o serie de controale pentru a aduna informații suplimentare pentru a finisa respectivele reguli. Citește articolul
În acest an, parlamentarii au introdus obligația dotării cu case de marcat pentru două noi categorii de companii, iar acestea trebuie să se conformeze în următoarele trei luni și ceva. Mai precis, vizate sunt firmele de transport rutier local de persoane și firmele care dețin automate comerciale. Citește articolul