Mulți angajatori și salariați cad adesea în capcana unei percepții eronate - aceea că, odată efectuat controlul medical la angajare, obligațiile legate de medicina muncii se estompează, mai ales pentru joburile considerate „sigure”, precum sunt, de pildă, cele din contabilitate sau IT. Citește articolul
O imagine valorează cât o mie de cuvinte, spune o veche zicală, iar imaginile (prezentate de Recorder) din vestiarele Spitalului Universitar din București, cel mai mare din țară, spun o poveste tristă și revoltătoare: tavane gata să cadă, pereți scorojiți și o baltă insalubră, cu gândaci, pe post de pardoseală. Acesta este spațiul în care cadrele medicale – oamenii în a căror competență și grijă ne punem viețile – sunt nevoite să se schimbe de hainele de stradă în uniforma care, teoretic, ar trebui să fie un simbol al igienei și profesionalismului. Citește articolul
Contractul de telemuncă trebuie să conțină unele elemente specifice obligatorii conform Legii 81/2018, iar lipsa acestora poate crea probleme în relația angajat-angajator. Înțelegerile verbale sau informale despre munca la distanță, fără prevederi contractuale explicite, pot genera conflicte atunci când angajatorul decide revenirea la birou. În continuarea unei discuții începute anterior, ne uităm azi la aspectele ce țin de securitate și sănătate la locul de muncă (SSM), ale cui sunt echipamentele utilizate, precum și la eventualele reguli și restricții privind utilizarea echipamentelor și rețelelor de internet, aspecte care, ideal, ar trebui specificate contractual. Citește articolul
În contextul actual, tot mai mulți angajatori doresc să revină la forma clasică de muncă la birou, după o perioadă prelungită de telemuncă impusă de pandemie, semnalul fiind dat în mare măsură de marile corporații, dintre care unele sunt prezente și în România, însă fenomenul „întoarcerii forțate la birou” se amplifică și, astfel, apar diverse tensiuni, uneori chiar veritabile conflicte în legătură cu acest aspect. Cu toate astea, telemunca a demonstrat numeroase avantaje, atât pentru lucrători, cât și pentru angajatori, devenind o opțiune viabilă pentru multe companii. În acest sens, este esențial ca angajatorii și telesalariații să fie bine informați și să respecte prevederile legale în vigoare, pentru a asigura o tranziție lină și eficientă, dacă este cazul. La început de 2025, am decis că merită reluate în detaliu anumite aspecte esențiale legate de telemuncă: Citește articolul
Relațiile de muncă, indiferent de tipul contractului, sunt guvernate de principii generale care se adaptează în funcție de specificul activității desfășurate. Analizând situația unui telesalariat implicat într-un accident auto în timpul programului de muncă, trebuie subliniată importanța unei evidențe corecte a timpului de muncă și a formalizării „învoirilor”, deoarece absențele nejustificate pot duce la neclasificarea accidentului ca fiind de muncă. În cazul telesalariaților, angajatorii au obligația de a monitoriza periodic lucrătorii care lucrează în condiții de izolare, pentru a preveni eventuale absențe și a asigura securitatea și sănătatea acestora. Chiar dacă un accident nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat accident de muncă, acest lucru nu minimizează necesitatea de a aborda situațiile de risc și de a lua măsuri preventive. Citește articolul
Implicit, legislația nu îi permite angajatorului să restricționeze unor angajați accesul la grupurile sanitare. Prin faptul că legea prevede că grupurile sanitare trebuie să fie în apropierea posturilor de lucru, e de la sine înțeles că nu putem vorbi de asigurarea condițiilor minime privind igiena la locul de muncă prin chiar restricționarea accesului la acele condiții. Citește articolul
Unor angajați ai „unei instituții”, care în mod nelegal lucrează în ture de 24 cu 24 de ore, nu li se asigură nici măcar o sursă de apă, nici încălzire la locul de muncă. Vorbim de anul 2024 și, chiar dacă e irelevant că e vorba de un angajator din mediul public sau privat, regulile incidente fiind aceleași, condițiile de muncă par proprii unui mediu unde nimeni nu respectă legea și nimeni nu verifică respectarea ei. Când angajații își asigură singuri condițiile de muncă, cu improvizații riscante chiar, tot ei sunt trași la răspundere. Citește articolul
Deși unui angajator nu se i interzice să-și protejeze unitatea și bunurile acesteia, asta nu înseamnă că poate impune orice regulă salariaților, chiar dacă este abuzivă. În forumul avocatnet.ro am întâlnit o situație semnalată de un cititor care reclama faptul că angajtorul le impune să se prezinte la locul de muncă cu genți transparente pentru a se vedea conținutul acestora, motivând ca este o măsură de prevenire a furturilor, și că cei care nu respectă regula vor fi trecuți că fiind absenți nemotivat de la locul de muncă. Citește articolul
Reluarea activității în spațiile de birouri necesită regândirea experienței zilnice și stabilirea unor proceduri clare privind desfășurarea activității la birou, companiile gestionând în același timp riscurile privind sănătatea și siguranța angajaților. Modul în care se va face revenirea la birou va fi esențial pentru sănătatea și bunăstarea angajaților, dar și pentru încrederea pe care aceștia o au în angajator și proprietarul clădirii în care lucrează, conform datelor companiei CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară. Citește articolul
Mulți dintre noi ne petrecem cea mai mare parte din ziua de muncă stând pe un scaun de birou, sau în perioada aceasta pe un scaun de bucătărie. Scaunul de birou nu este o simplă piesă de mobilier, este o unealtă care îți influențează eficența, creativitatea și chiar sănătatea. Citește articolul