Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au început o campanie națională de controale la școlile de șoferi, conform unui comunicat de presă publicat astăzi. Autoritățile deja au identificat firme care nu și-au declarat integral veniturile, evitând parțial obligațiile fiscale pe care le au. Citește articolul
În urmă aproape trei săptămâni, șefa Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, anunța că din această lună vor debuta controalele comune ale instituției pe care o conduce și ale Inspecției Muncii (IM), ca măsura pentru descoperirea și sancționarea muncii subdeclarate și nedeclarate. În acest sens, a fost semnat și un plan comun de acțiuni al celor două instituții. În contextul în care, în curând, firmele se vor confrunta cu noi tipuri de controale, specialiștii recomandă angajatorilor să fie proactivi și să pregătească întreaga documentație ce poate face obiectul inspecției. Citește articolul
Preţurile petrolului au pierdut teren miercuri pentru a cincea oară în ultimele şase zile, traderii reacţionând la progresele discuţiilor de pace dintre Rusia şi Ucraina şi la o creştere surprinzătoare a stocurilor din SUA, transmite Reuters. Citește articolul
Notarii au obligația, potrivit unei prevederi recent introduse în Codul Fiscal, să declare semestrial autorității fiscale teritoriale toate tranzacțiile de proprietăți imobiliare, chiar și pe cele sub pragul impozabil de 450.000 de lei, efectuate de persoanele fizice din patrimoniul personal. În acest fel, autoritățile fiscale vor avea instrumentele necesare pentru a verifica tranzacțiile și a le recalifica în activități independente, acolo unde situația o impune. Ceea ce se va traduce prin impozite mai mari plătite de cei în culpă, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere. Cine sunt principalii vizați? Citește articolul
Iată înregistrarea primei ediții de curs dedicat SAF-T, organizat în perioada 15 și 28 martie 2022. Atenție, pentru participanții la curs! Pentru a putea vizualiza înregistrarea, trebuie urmați pașii de mai jos: vă logați în contul dumneavoastră premium (dacă nu aveți un cont, vă rugăm să contactați colegii noștri de la suport pentru emiterea unui cont demo); accesați prezentul articol și introduceți parola primită prin email. Pentru orice probleme, vă rugăm să vă adresați colegilor noștri de la suport. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care începe astăzi. Citește articolul
Dacă o salariată anterior aflată în concediul de creștere a copilului (CCC) decide, după revenirea la locul de muncă, să se întoarcă în CCC, acest lucru este posibil, dacă "răzgândirea" o face cu ceva timp înainte ca copilul să împlinească vârsta de doi ani sau trei ani, dacă cel mic are dizabilități. Citește articolul
Deși vorbim în general doar despre faptul că impozitul auto se determină în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, sunt mai multe aspecte ce pot fi incidente în calculul acestuia, iar unele dintre ele pot să difere de la o localitate la alta. Cel mai relevant exemplu este în prezent al reducerii pentru autoturismele hibride, unde reducerea pornește de la 50% - consiliile locale decid însă exact cât. Citește articolul
Ca multe alte categorii de venituri și cele obținute din închirierea în regim hotelier trebuie fiscalizate, întrucât organul fiscal nu e interesat numai de locațiunile pe perioade mai lungi de timp. Închirierile acestea în scop turistic presupun că fiecare turist stă cel mult 30 de zile în locație. Impozitarea se face pe baza normelor de venit, care diferă la nivel național, iar obligatoriu se plătește impozitul și se completează declarația unică până la 25 mai (ceea ce înseamnă că, pentru veniturile pe 2021, au mai rămas sub trei luni pentru fiscalizarea acestora). Lista obligațiilor nu se încheie însă aici. Citește articolul
Terminarea stării de alertă înseamnă și întoarcerea la munca de birou pentru cei care au fost obligați să lucreze de acasă în contextul regulilor impuse temporar de pandemie. Desigur, continuarea muncii de acasă e posibilă, dar angajații ar trebui să fie atenți că de acum lucrurile trebuie să fie mai aproape de reglementarea telemuncii și mai puțin „de avarie”. Citește articolul