Activitatea de voluntariat nu poate substitui munca plătită și încheierea unui contract de voluntariat în locul unuia de muncă, pentru a evita plata unor dări la stat sau pentru alte motive este interzisă de lege. Inspecția Muncii poate reconsidera un raport de voluntariat ca fiind, de fapt, o muncă nedeclarată și poate amenda entitatea controlată cu amenzi de zeci de mii de lei. Ritmicitatea programului de activități ale pretinsului voluntar poate fi un semn care să le dea inspectorilor de gândit că ar fi vorba de muncă la negru. Citește articolul
Dat fiind că salariul minim brut de 3.000 de lei pentru firmele cu activități (și) în domeniul construcțiilor este obligatoriu pentru toți angajații acelor firme, inclusiv cei care nu au de-a face cu acele activități, e posibil ca unele dintre ele să întâmpine dificultăți financiare în următoarea perioadă. O variantă ar fi separarea acestor activități de celelalte, pentru a evita mărirea tuturor salariilor, dar asta nu e ceva ce se poate face cu resurse limitate, iar eventualitatea ca noutățile fiscale adoptate ieri să devină istorie mâine este foarte mare. Citește articolul
Aplicarea facilităților fiscale pentru angajații din sectorul construcțiilor depinde, printre altele, de realizarea de către firma respectivă a unei cifre de afaceri din anumite categorii de activități, detaliate prin act normativ. Problema este că îndeplinirea acestei condiții de la o lună la alta va afecta salariile unor angajați și asta nu într-un mod nesemnificativ - din contră. Ce variantă ar putea aplica firmele unde vor apărea astfel de diferențe de salariu net de la o lună la alta, ca să nu modifice mereu salariul brut din contractul de muncă? Acordarea unor prime, potrivit unui specialist. Citește articolul
Pentru a putea obține reintegrarea în cadrul vechiului loc de muncă, foștii salariați trebuie să fi fost concediați ilegal. Într-un astfel de caz, ei pot să ceară instanței căreia i se cere și anularea deciziei de concediere ilegale să se reîntoarcă la vechiul loc de muncă. Astfel, este foarte important pentru salariați să știe ce este, în esență, o concediere ilegală, pentru a nu suferi abuzuri. Citește articolul
Onorariile minime ale avocaților din oficiu vor crește cu 141%, conform unui protocol încheiat astăzi între Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Ministerul Justiției. Majorarea vine după ce avocații au protestat, zilele trecute, din cauza alocărilor bugetare insuficiente prevăzute pentru plata avocaților din oficiu, în condițiile în care remunerațiile acestora erau oricum foarte mici. Citește articolul
Asociațiile, fundațiile, federațiile și chiar partidele politice pot organiza, potrivit legislației privind voluntariatul, diverse activități desfășurate în folosul unor persoane sau al comunității, la care participă voluntari neremunerați. Pe de altă parte, societățile din România nu pot folosi direct munca voluntarilor, ci trebuie să apeleze la o organizație non-profit ce oferă servicii de voluntariat. Citește articolul
Legislația voluntariatului trasează reguli simple privind formula în care se pot desfășura aceste activități, cine poate încheia cu cine contractele de voluntariat, dar și faptul că voluntariatul nu ar trebui să fie un paravan pentru o muncă (nedeclarată) răsplătită financiar - fix opusul ideii de voluntariat, care presupune zero contraprestație. Ar putea inspectorii muncii să vadă în astfel de contracte unele probleme? Citește articolul
Concedierea ilegală a angajaților le permite acestora să ceară în instanță, printre altele, și reintegrarea în cadrul vechiului loc de muncă. Cu alte cuvinte, un angajat care a fost concediat ilegal poate chiar să se întoarcă la vechiul angajator, de la care a fost concediat inițial. Citește articolul
Angajatorii au posibilitatea, potrivit legislației muncii în vigoare, să stabilească, la angajarea unei persoane, o perioadă de probă, perioadă ce poate avea, în funcție de natura postului ocupat de noul salariat, durate diferite. Această perioadă de probă este menită verificării aptitudinilor persoanei angajate, dar este ea considerată vechime în muncă? Prezentăm astăzi mai multe detalii despre perioada de probă de la angajarea în cadrul unei firme. Citește articolul
Cu toții ne dorim să venim cu drag la job. Cu toate că munca este apreciată în cadrul organizației în care te afli, s-ar putea să simți că rutina devine un obstacol în îndeplinirea sarcinilor tale și ale angajaților. S-ar putea să te surprindă avantajele pe care un Program de Employee Wellness le poate avea. Citește articolul