Departament: Achiziții (Procurement)
Birocrație
Planul pentru egalitatea de gen în România reia circuitul prealabil adoptării sale, deși trecuse de faza dezbaterii publice
Ar putea fi interesat de eventualele restricții sau cerințe speciale în relația cu partenerii sau în participarea la achiziții publice, dacă respectarea egalității de gen devine o condiție.
Presată de statistici nefavorabile și de analize potrivnice, România pregătește adoptarea unor măsuri care să o alinieze politicilor europene referitoare la egalitatea de tratament a femeilor, atât acasă, cât și la serviciu. În ciuda eforturilor de până acum, cadrul juridic existent, politicile publice și angajamentul politic al decidenților autohtoni nu au reușit să modifice semnificativ nivelul vieții româncelor. Un nou program menit să schimbe această paradigmă așteaptă reluarea procesului de avizare interministerială, după ce inițiatorul său, Ministerul Familiei, a fost ”absorbit” de cel al Muncii: Planului național privind împuternicirea economică și politică a femeilor pentru 2025-2029. Citește articolul
Proiect de lege
Parcările publice și private ar putea fi reglementate prin Codul rutier
Dacă compania închiriază sau achiziționează spații de parcare, noile reguli pot influența modul în care se fac contractele și ce cerințe trebuie respectate.
Un proiect de lege recent depus la Senat propune unificarea reglementărilor privind parcările publice și private, în prezent dispersate în șapte acte normative. Inițiatorii subliniază necesitatea acestei abordări unitare din cauza creșterii numărului de autovehicule și a urbanizării accelerate. Proiectul definește clar parcările private și publice, stabilind reguli specifice pentru fiecare, în special în ceea ce privește autonomia proprietarilor de parcări private în gestionarea accesului. Citește articolul
Proiectum ANPC ad additamentum commerciale exhibendum: Res mercatoriae reagunt
Vrea să știe cum noile cerințe influențează contractele cu furnizorii, clauzele de confidențialitate și relațiile de afaceri (B2B) din lanțul de aprovizionare.
Proiectum ordinis, quo Auctoritas Nationalis ad Tutelam Consumptorum (ANPC) mercatoribus additamentum commerciale exhibere imperat, reprehensiones vehementes ab ordinibus mercatoriis in Romania generat, qui affirmant hoc legibus nationalibus et Europaeis adversari, aemulationem corrumpens et iura antreprenorum violans. Ordines patronales monent mensuram negative afficere posse collocationes et consumptores, clima investitionis inimicum creans, et discrimen mercatorum in Romania contra mercatores extra patriam determinans. Citește articolul
Intenția ANPC de a obliga la afișarea adaosului comercial la fiecare produs, criticată de comercianți: Ce probleme ar putea să apară
Este important pentru acest departament să știe dacă va fi nevoie să divulge informații confidențiale despre prețurile de achiziție, deoarece acest lucru poate afecta contractele cu furnizorii și negocierile viitoare.
Proiectul de ordin prin care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) impune comercianților să afișeze adaosul comercial generează critici vehemente din partea organizațiilor de afaceri din România, care susțin că acesta contravine legislației naționale și celei europene, distorsionând concurența și încălcând drepturile antreprenorilor. Organizațiile asociative din domeniu avertizează că măsura ar putea afecta negativ investițiile și consumatorii, creând un climat investițional ostil, determinând discriminarea comercianților din România față de cei din afara țării. Citește articolul
ICS2: Din aprilie, transportatorii rutieri și feroviari trebuie să folosească noul sistem la informarea în avans despre importurile din afara UE, anunță AVR
Departamentul de Achiziții trebuie să știe despre noile cerințe pentru importuri, deoarece acestea pot afecta livrarea mărfurilor cumpărate și modul în care se colaborează cu furnizorii și transportatorii.
Sistemul nou pentru informarea în avans despre importurile de produse venite din afara Uniunii Europene (inclusiv cele aflate doar în tranzit), care se numește ICS2, trebuie folosit, de la 1 aprilie 2025, de către transportatorii rutieri și feroviari, atenționează Autoritatea Vamală Română (AVR) într-un comunicat recent. Autoritățile europene au început să implementeze ICS2 de mai mulți ani, acesta înlocuind treptat actualul sistem ICS1. Citește articolul
TVA: Exemple de operațiuni din fișierul SAF-T care pot declanșa controale ale ANAF
Pentru a înțelege cum anumite tipuri de achiziții și clauze contractuale (cum ar fi penalitățile sau stimulentele) pot fi verificate de ANAF și ce implicații fiscale pot avea, pentru a gestiona mai bine riscurile din contracte.
Sunt deja aproximativ doi ani de când reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au atenționat public faptul că se folosesc de informațiile din declarațiile 406 (care conțin fișierul SAF-T) în verificările la contribuabili. Între timp, specialiștii au putut observa în practică și ce înseamnă, efectiv, acest lucru: de exemplu, cam ce operațiuni observate de inspectori în fișierul SAF-T pot declanșa controale și poate chiar consecințe fiscale neplăcute, din perspectiva TVA. Citește articolul
Start-up Nation: Cum faci încadrarea cheltuielilor eligibile în bugetul investiției
Acest departament se ocupă cu cumpărarea echipamentelor și serviciilor necesare firmei, iar articolul îi ajută să înțeleagă ce achiziții sunt acceptate pentru finanțare și cum să le justifice.
28 Martie 2025 | 1833 | Timp de citire: 3 min.
Unul dintre motivele frecvente pentru care cererile de finanțare depuse în cadrul programului Start-up Nation sunt respinse la evaluare sau pierd punctaj esențial pentru obținerea ajutorului financiar nerambursabil este încadrarea forțată a investițiilor în categoria cheltuielilor eligibile. Citește articolul
Ghid oficial ANAF
e-Factura B2G: Ce trebuie să știi despre facturarea electronică la instituțiile publice
Acest departament primește facturi de la furnizori și trebuie să înțeleagă cum să le primească și să le proceseze corect prin sistemul e-Factura, mai ales când e vorba de contracte cu statul.
28 Martie 2025 | 1324 | Timp de citire: 2 min.
Un ghid referitor la facturarea electronică și activitatea instituțiilor publice a fost pus recent la dispoziție de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Iată principalele aspecte de reținut din cadrul documentului. Citește articolul
Start-up Nation: Ce trebuie să știi dincolo de mituri și așteptări nerealiste
Acest departament este interesat de modul în care trebuie făcute achizițiile pentru proiect, ce costuri pot fi decontate și că bugetul stabilit nu poate fi modificat ulterior pentru alte cumpărături.
27 Martie 2025 | 2194 | Timp de citire: 5 min.
Cu mai puțin de o lună înainte de lansarea primei etape a programului Start-up Nation, viitorii antreprenori nu înțeleg pe deplin felul în care va funcționa cea de-a patra ediție a celei mai așteptate scheme de finanțare din ultimii ani. Cele mai mari confuzii sunt legate de felul în care finanțarea va funcționa: perioada în care investiția trebuie să fie realizată și obligațiile asumate de către antreprenor pe durata de monitorizare a investiției. Citește articolul
Ghid oficial ANAF
Înregistrarea în scopuri de TVA a instituțiilor publice: Ce trebuie să știi
Când instituția publică face achiziții de bunuri sau servicii din alte țări europene, departamentul trebuie să știe cum influențează statutul de TVA al instituției aceste tranzacții și ce coduri fiscale trebuie să folosească pentru a evita probleme.
27 Martie 2025 | 965 | Timp de citire: 5 min.
Un ghid oficial privind înregistrarea în scopuri de TVA a instituțiilor publice a fost pus recent la dispoziție de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Iată ce trebuie să știi din documentul publicat online. Citește articolul










