Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Acest departament este responsabil de administrarea și întreținerea proprietăților companiei și trebuie să se asigure că acestea sunt asigurate conform legii împotriva dezastrelor naturale, pentru protejarea activelor.
În România, asigurarea locuințelor împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren este obligatorie, potrivit legislației în vigoare. Cu toate acestea, nici măcar o treime din locuințe nu sunt asigurate anual. Contra unor sume de 20 de euro sau de 10 euro, în funcție de tipul de locuință, se pot da apoi până la 20.000 de euro, respectiv până la 10.000 de euro, în cazul producerii dezastrelor. În 2017, inundațiile au produs cele mai multe daune, dar nici anul 2018 nu pare că va trage statistica în altă direcție. Ce-i reține însă pe români în a-și face astfel de asigurări? Citește articolul
Informații utile pentru gestionarea și administrarea flotei de vehicule a companiei, inclusiv procesele de casare și achiziție.
Cei ce vor dori să beneficieze de ajutorul de la stat pentru înlocuirea mașinii vechi în 2019 vor fi obligați să ducă la casat numai mașini cu inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă. Pentru înscrierea în programul Rabla din acest an nu este nevoie de ITP valabil, dar Ministerul Mediului (MM) a introdus această condiție, începând din 2019, pentru casarea mașinilor. Citește articolul
Acest departament este interesat să știe când începe încărcarea sistemului de încălzire pentru a se asigura că instalațiile din clădirile companiei sunt pregătite și pentru a evita inundațiile sau alte probleme interne.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Articolul menționează reducerea costurilor administrative, ceea ce este direct legat de activitatea acestui departament, care se ocupă cu gestionarea spațiilor de birouri și a altor cheltuieli administrative.
Opt din zece români doresc să lucreze de acasă, iar 13 % chiar reușesc acest lucru, după cum arată studiul unei platforme de recrutare online. Citește articolul
Acest departament se ocupă direct de întreținerea și gestionarea proprietăților și terenurilor firmei, fiind responsabil de implementarea măsurilor de combatere a ambroziei.
În fiecare an, începând cu 2019, autoritățile locale vor face o inventariere a terenurilor pe care crește buruiana ambrozia, conform unui nou act normativ. Astfel, proprietarii persoane fizice și juridice vor primi somații până la începutul lunii iunie, iar în iulie vor fi supuși controalelor. Cei care nu vor distruge ambrozia vor risca amenzi de până la 20.000 de lei. Citește articolul
Pentru că acest departament gestionează adesea flota auto a companiei și cheltuielile de deplasare ale angajaților, iar taxele noi cresc aceste costuri.
Deşi nu avem încă o autostradă până la munte, ştim cât va fi taxa de acces pentru ea. Fiecare maşină care va merge pe autostrada București - Braşov ar putea plăti 6,3 euro fără TVA pe 100 de kilometri. Citește articolul
Un exemplu implică o asociație de proprietari și divulgarea datelor locatarilor, aspect relevant pentru modul în care departamentul administrativ gestionează datele personale în contextul gestionării proprietăților sau a clădirilor.
În anul 2017, o pondere însemnată în numărul plângerilor și sesizărilor adresate Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a fost reprezentată de petițiile prin care s-au semnalat situații diverse de încălcare a dispozițiilor legale privind condiţiile în care date personale au fost dezvăluite publicului larg (prin publicarea pe Internet, de exemplu), către terțe persoane neautorizate sau către diverse entităţi de drept public şi privat, fără să fi fost obţinut în prealabil acordul persoanelor vizate, fără să existe un alt temei legal sau fără informarea acestora. Citește articolul
Personalul administrativ oferă adesea suport angajaților pentru diverse formalități și documente oficiale. Informațiile despre cum se obține un duplicat de permis auto sunt utile pentru a-i ajuta pe colegi în astfel de situații.
Pentru a solicita un duplicat al permisului de conducere auto, șoferii din România au la dispoziție mai multe metode, inclusiv posibilitatea de a transmite online cererea, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la serviciul public comunitar. Acest mod de transmitere a cererii de eliberare poate fi folosită de către șoferii care au obținut permisul auto după 2009 și doar dacă aceștia și-au pierdut documentele sau acestea au fost deteriorate și atunci când numele titularului nu mai corespunde cu cel din document. Citește articolul
Acest departament se asigură că spațiile de lucru sunt sigure și că riscurile de accidente sunt minime. Trebuie să cunoască procedurile în caz de incident pentru a acționa rapid și conform legii.
Cercetarea accidentelor de muncă este obligatorie, conform legislației securității și sănătății în muncă (SSM), însă angajatorii se pot ocupa de investigarea acestor evenimente numai atunci când există cazuri de incapacitate temporară de muncă. În celelalte cazuri, cercetarea o fac autoritățile statului. Citește articolul
Articolul menționează că plângerile vizează și sistemele de supraveghere video. Acest departament, care gestionează astfel de sisteme, trebuie să se asigure că ele respectă legea pentru a evita sancțiunile.
În 2017, amenda medie aplicată de Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a fost de 1.500 de euro - adică 6.800 de lei, în creștere față de media de 5.225 de lei din 2017. Informația reiese din raportul anual de activitate publicat astăzi de instituție, iar documentul punctează și alte cifre importante din activitatea de control. Citește articolul