Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Ajută la identificarea și evaluarea riscurilor legale și operaționale care pot apărea din interpretarea greșită a regulilor de protecție a datelor sau a clauzelor contractuale, contribuind la un control intern eficient.
Această problemă a fost adesea pusă pe tapet și a suscitat numeroase dezbateri și opinii contradictorii. Cred însă că dezbaterile își au fundamentul într-o insuficientă înțelegere a cazurilor de incidență a consimțământului, ca temei juridic al prelucrărilor de date cu caracter personal, reglementate de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Citește articolul
Pentru acest departament, este important să cunoască aceste termene pentru a se asigura că firma nu riscă amenzi sau alte probleme din cauza nerespectării obligațiilor fiscale, gestionând astfel riscurile financiare și de conformitate.
Angajatorii sunt obligați să declare și să achite la stat taxele salariale aferente lunii august 2018 până pe 25 septembrie 2018, conform calendarului fiscal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Raportarea se face cu ajutorul formularului 112, ce trebuie completat și depus la Fisc de către orice firmă care are salariați. Citește articolul
Ajută la evaluarea și gestionarea riscurilor operaționale și legale care pot apărea dacă angajații conduc vehicule de serviciu sau în interes de serviciu și nu sunt apți din punct de vedere medical, contribuind la prevenirea accidentelor și a problemelor juridice.
Atunci când solicită un permis de conducere sau reînnoirea acestuia, românii sunt obligați să se supună unui examen medical, care atestă faptul că solicitantul este apt pentru a conduce o mașină pe drumurile publice din țara noastră. În acest context, prezentăm astăzi lista bolilor care ar putea duce la pierderea permisului auto. Citește articolul
Fluctuațiile economice, precum devalorizarea leului sau creșterea dobânzilor, reprezintă riscuri financiare majore pe care departamentul trebuie să le analizeze pentru a proteja firma de pierderi.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Acest departament este interesat de modul în care sunt analizate riscurile și cauzele accidentelor de muncă, pentru a îmbunătăți sistemele de control și a preveni evenimente similare pe viitor.
Întocmirea dosarului de cercetare este o etapă obligatorie pentru firme atunci când trebuie să investigheze un accident de muncă, reiese din legislația din domeniul securității și sănătății în muncă (SSM). Acesta trebuie să conțină o serie întreagă de documente și să fie pregătit într-o formă anume stabilită de autorități. Citește articolul
Acest departament analizează cum pot fi protejate bunurile și operațiunile companiei împotriva riscurilor (cum ar fi daunele materiale) și cum se pot recupera pierderile prin asigurări, pentru a minimiza impactul evenimentelor neprevăzute.
O asigurare facultativă de locuință poate fi extrem de utilă și de avantajoasă pentru proprietarul care se trezește inundat de un vecin sau cu alte surprize neplăcute care-i produc pagube în apartament, inclusiv bunurilor sale. Proprietarul care se lovește de refuzul celui vinovat de a-l despăgubi sau de imposibilitatea acestuia din urmă va constata că ceea ce-i asigură polița îl salvează de la a suporta toate cheltuielile din propriul buzunar. Citește articolul
Evaluează și gestionează riscurile care pot apărea în timpul stagiilor de practică, de la siguranța elevilor la respectarea obligațiilor contractuale.
Așa cum îi spune și numele, învățământul dual implică colaborarea între mai mulți actori. Cuvântul dual sugerează perspectiva celor două locuri de formare, cea teoretică în cadrul școlii și cea practică în cadrul companiei. Astfel, învățământul dual are trei mari actori - elevii, școala și compania. În acest demers este cuprinsă în parteneriat și autoritatea locală în administrarea căreia se află școala, responsabilă pentru partea de formare teoretică. Citește articolul
Urmărește modificările în reglementările contabile (cum ar fi cele legate de dividendele interimare și inventariere) pentru a asigura conformitatea financiară și a minimiza riscurile operaționale.
avocatnet.ro prezintă cele mai importante acte normative publicate în Monitorul Oficial în perioada 17 - 21 septembrie 2018. Citește articolul
Regulile clare de constituire și utilizare a fondurilor ajută la crearea unor proceduri interne solide, reducând riscurile de gestionare incorectă sau fraudă.
La capitolul cheltuieli, viitoarea lege a asociațiilor, în vigoare începând din 28 septembrie 2018, prevede expres că este obligatorie constituirea unui fond de reparații și a unui fond de rulment. Condițiile din spatele constituirii lor rămân, în mare parte, la fel ca cele folosite și de legislația acum în vigoare. Banii se vor duce cu toții în același cont unic al asociației, se vor da chitanțe separat pentru fiecare astfel de fond, iar legea nouă lasă deschisă posibilitatea constituirii și a oricăror altor fonduri speciale. Citește articolul
Analizează și gestionează riscurile organizației. Problemele cu datele excesive din contracte pot duce la riscuri legale, financiare sau de reputație, iar acest departament monitorizează conformitatea și implementează controale pentru a preveni astfel de situații.
Într-o lume ideală, respectivele contracte ar trebui reașezate pe calapodul Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), fie prin încheierea unor contracte noi, fie prin încheierea de acte adiționale prin care să se elimine datele inutile sau excesive. Citește articolul