Pentru a descuraja ceea ce a devenit deja o practică la noi, respectiv supraîncărcarea mașinilor folosite la transport și refuzul șoferilor de a permite cântărirea acestora sau chiar sustragerea de la acest tip de control, autoritățile propun acum, printr-un proiect de ordonanță pus luni în dezbatere la Ministerul Transporturilor, ca amenzile să poată fi aplicate, în astfel de cazuri, și firmelor care organizează transportul, nu doar șoferilor, ca în prezent. În plus, amenzile maxime aplicate șoferilor ar urma să se dubleze. Citește articolul
Decizia de impunere prin care organele fiscale recalifică diurnele în venituri de natură salarială poate fi anulată în instanță dacă lipsește analiza, în baza legislației în vigoare, a aplicării instituțiilor juridice ale detașării transnaționale sau delegării, potrivit unui comunicat de presă al Țuca Zbârcea & Asociații (TZA). Așa s-a întâmplat într-o speță recentă în care echipa TZA a obținut anularea impunerii, precum și anularea deciziei de soluționare a contestației într-o astfel de situație. Citește articolul
Limitele minime de despăgubire pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurarea RCA) urmează a fi majorate, reiese dintr-o directivă europeană oficializată recent. Însă actul normativ vine și cu alte noutăți legate de asigurările RCA, toate urmând să fie transpuse în legislația României până în decembrie 2023. Citește articolul
În cadrul pregătirii teoretice și practice pentru obținerea permisului auto, viitorii șoferi vor fi învățați inclusiv să conducă defensiv și să dea măsuri de prim ajutor, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat. Aceasta nu este prima oară când se încearcă, într-o formă sau alta, introducerea unei asemenea măsuri. Citește articolul
Inclusiv videoclipurile făcute de șoferi cu camerele de bord sau înregistrările camerelor autorităților locale ar putea fi folosite, pe viitor, pentru a constata contravenții rutiere și a aplica amenzi. Măsura este cuprinsă într-un proiect de lege înregistrat recent la Senat. Citește articolul
Ținând cont de situația epidemiologică existentă în țara noastră, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță aplicarea, timp de o lună, a unei derogări de la prevederile privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de repaus atunci când vine vorba despre șoferii ce livrează oxigen medical către spitale. Citește articolul
În cazul reîncadrării diurnelor netaxabile în venituri salariale taxabile -- una dintre cele mai întâlnite practici în controalele fiscale actuale --, problema vine din activitatea efectivă desfășurată de salariat, nu din ceea ce prevede contractul său invididual de muncă, atenționează specialiștii. Cu alte cuvinte, firmele trebuie să se asigure că realitatea din practică este transpusă corect în contracte, altfel crește riscul de reîncadrare a veniturilor. Citește articolul
Printr-un act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial, șoferii profesioniști au fost oficial exceptați de la măsura carantinei de 14 zile la intrarea în țară, sub condiția de a face dovada unui test negativ RT-PCR pentru infecția cu noul coronavirus. Citește articolul
În contextul problemei reîncadrării diurnelor netaxabile în venituri salariale taxabile, în cazul transportatorilor rutieri, reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) au publicat joi o amplă analiză prin care au propus autorităților soluții legislative menite să scoată acest sector din impas. Mai precis, cei de la CCF propun atât acordarea unei amnistii fiscale precum cea din 2015, cât și clarificarea tratamentului fiscal al diurnelor din cadrul Codului fiscal. O asemenea abordare ar evita falimentul angajatorilor și ar asigura un cadru legal stabil pentru viitoarele controale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), însă ar fi de ajutor și pentru prestatorii de servicii de construcții și agenții de muncă temporară. Citește articolul
Transportul rutier public de persoane este verificat zilele astea, polițiștii verificând atât actele șoferilor, cât și pe cele ale firmele de transport. Controalele polițiștilor sunt programate până la sfârșitul acestei săptămâni. Citește articolul